Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Poeți din trei țări, premiați la Oradea

De ziua orașului,

Poeți din trei țări, premiați la Oradea

În prezența laureaților din Italia, Republica Moldova și România, în sala ,,Traian Moșoiu" a Primăriei Oradea a avut loc sâmbătă, 12 octombrie 2024, festivitatea de premiere a Festivalului - Concurs Internațional de Poezie ,,Drag de limba română".

Festivalul a fost organizat sub egida Consiliului Județean Bihor, de către Asociația Culturală Pro Lirica Oradea, condusă de poeta Mihaela Dindelegan, în parteneriat cu Societatea Culturală Apollon România, condusă de ambasadorul cultural al României la O.N.U. Convenția Geneva, excelența sa George Călin. Festivitatea de premiere s-a subscris Lecțiilor de poezie ale Societății Apollon, sub patronajul spiritual al lui Nichita Stănescu.
La concurs s-au înscris 61 de poeți vorbitori de limba română din trei țări, lucrările fiind evaluate de un juriu condus de prof. univ. dr. Radulian Tatu, scriitor, critic literar, din Boston, secondat de diplomatul George Călin, scriitor, ambasador cultural Convenţia ONU-Geneva, din Bucureşti și având ca membri pe academicianul  Vasile Căpăţână, scriitor din Chişinău, Cătălina Stroe, scriitor din Montreal, prof. univ. dr. Aurel Baciu, scriitor şi critic literar din Craiova.
Pe baza punctajului obținut, Trofeul ,,Drag de limba română", cu suma aferentă de 1.000 de lei, a revenit poetei Maria Tomița Corini, din Antonești, Cantemir, Republica Moldova, care s-a înscris în concurs cu un grupaj de zece poeme inedite dedicate, integral, limbii române. Premiul I a fost acordat poetului din Constanța Gabriel Marius Cioroiu, care, printr-un frumos gest de generozitate, a donat cei 600 de lei pentru susținerea cauzei copiilor și tinerilor cu dizabilități din cadrul Asociației Down Oradea. Scriitoarea Raisa Plăieșu din Chișinău a obținut premiul II, făcând onoare gazdelor cu prezența sa la Primăria Oradea, alături de o altă premiantă din Republica Moldova, Gabriela - Gutiera Moldovan, din Loparnic. Premiul III a fost acordat profesoarei Carmen Ifrim Săsărman, din Ștei, iar mențiunile au fost obținute de doamnele Voica Rusu din București, Veronica Rusu - Bucico din Bălți, Republica Moldova și de Chircea Ana Maria, Oradea.
,,Membrii juriului au confirmat că lucrările înscrise în acest concurs au avut un înalt nivel calitativ și au prezentat un mare grad de autenticitate, astfel încât s-a decis suplimentarea premiilor", a declarat Mihaela Dindelegan, președinta Asociației Culturale Pro Lirica Oradea. Astfel, Societatea Culturală Apollon România, prin diplomatul George Călin, a acordat premiul Revistei Apollon pentru scriitoarea orădeancă Simona Mihuțiu, precum și alte opt premii literare care poartă numele unor festivaluri internaționale patronate de domnia sa: două premii literare ,,Mihai Eminescu", două premii literare ,,Nichita Stănescu", două premii literare ,,Grigore Vieru" și două premii literare ,,Nicolae Dabija". Scriitoarea Emma Felicia Dimitriu, moldoveancă de origine, a venit tocmai din Verona, Italia, pentru a-și ridica premiul de care s-a declarat deosebit de încântată.
Pe de altă parte, gazdele, prin scritoarea Mihaela Dindelegan, au oferit premiul Consiliului Județean Bihor, premiul Asociației Culturale Pro Lirica Oradea, premiul Fan Media Oradea și două premii din partea Observatorului Bihorean. Distincțiile au fost împărțite între laureați din România și Republica Moldova, fiecare primind și câte două exemplare din volumul antologic ,,Cu drag de limba română", volum ilustrat cu picturi ale artistului plastic Daniela Brosset, din Franța. De asemenea, toți autorii prezenți la festivitate au primit Antologia și Diploma de participare, câte un exemplar din volum urmând a fi expediat prin poștă și către cei care nu au reușit să ajungă sâmbătă la Oradea. 
Excelența sa George Călin a înmânat diploma și medalia de onoare ,,Nichita Stănescu" a Societății Culturale Apollon România poetei Mihaela Dindelegan, pentru păstrarea și promovarea limbii și literaturii române. Printre discursuri și momente poetice, folkiști locali precum Adina Hodișan, Andrei Arad, Carmen Săsărman au încântat publicul cu piese muzicale patriotice.
Asociația Culturală Pro Lirica Oradea

Trimite email
luni, 7 aprilie 2025, 07:43:35 Ora de vară a Europei de Est