Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ședințe de lucru cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județul Bihor

Noul prefect, Marcel Daniel Dragoș, a organizat

Ședințe de lucru cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județul Bihor

În cursul acestei săptămâni Marcel Daniel Dragoș, prefectul județului Bihor, a organizat o serie de ședințe de lucru cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale (UAT) din județul Bihor, obiectivul principal al acestor întâlniri fiind operaționalizarea procesului de validare a mandatelor celor 101 primari, 1.255 de consilieri locali, 34 de consilieri județeni și al președintelui Consiliului Județean Bihor, aleși în urma votului exprimat de cetățeni la alegerile locale din luna iunie a acestui an.

Un pas esențial înainte ca noile autorități locale să își asume oficial funcțiile de aleși locali este validarea mandatelor printr-o coordonare atentă între Instituția Prefectului - județul Bihor, instituțiile publice cu atribuții și instanțele judecătorești competente. Acest proces garantează că mandatele primarilor și consilierilor locali/județeni sunt validate conform prevederilor legale, asigurând astfel respectarea votului cetățenilor.
Secretarii generali ai UAT-urilor au atribuții esențiale în acest proces, fiind responsabili de coordonarea formalităților, comunicarea cu instanțele judecătorești în vederea validării mandatelor, transmițând actele necesare inclusiv pentru validarea supleanților, acolo unde este cazul. Totodată, în cadrul acestor ședințe de lucru s-a analizat procedura de convocare și desfășurare a ceremoniilor de constituire pentru cele 101 consilii locale și a Consiliului Județean Bihor, Instituția Prefectului pregătind un ghid în vederea asigurării unei proceduri unitare la nivelul județului.
Conform legislației în vigoare pentru acest ciclu electoral, procedurile de validare ale mandatelor consilierilor locali și județeni vor începe după data de referință de 27 septembrie și trebuie să fie finalizate până cel târziu la 25 noiembrie 2024. Cât privește aleșii locali aceștia trebuie să îndeplinească o serie de criterii printre care: domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în care au fost aleși, lipsa unei condamnări penale și apartenența la partidul politic pe lista căruia au candidat. În acest sens, pentru sprijinirea demersurilor de pregătire a actelor necesare, prefectul județului a pus în vedere secretarilor generali să solicite instituțional cazierele judiciare pentru aleșii care își dau acordul, pentru a evita deplasările și aglomerările de la Serviciul Cazier Judiciar.
Cetățenii județului Bihor și-au exprimat votul cu încredere în capacitatea noastră de a ghida comunitățile spre siguranță și prosperitate. Aleșii locali au acum obligația de a îndeplini aceste așteptări printr-o administrare corectă, eficientă și transparentă." a declarat prefectul Marcel Daniel - Dragoș.
Cancelaria Prefectului 
Județul Bihor

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:53:47 Ora standard a Europei de Est