Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

De Zilele comunei Borș – ediția 2009

Cu primarul Batori Geza, despre trecut și viitor,

De Zilele comunei Borș – ediția 2009

Am revenit joi (23 iulie 2009) în biroul primarului comunei Borș, Batori Geza, știind că sâmbătă și duminică (25 - 26 iulie), în comuna Borș va fi sărbătoare: Zilele comunei Borș – ediția 2009, o întâlnire a fiilor celor patru sate: Borș, Sântion, Santău Mic și Santău Mare, dar nu numai...

 Programul celor două zile
 Sâmbătă (25 iulie)
 17.00 – deschiderea festivă (pe terenul de sport din Borș)
 17.15 – programul  majoretelor campioane „Margareta” din Sântion
 17.45 – teatru de păpuși, cu trupa „Lilliput” din Oradea
 18.45 – spectacolul trupelor de dans: Tini Dance Borș, Black & White, Hip-Hop Sântion, Shake & Dance, Superstyle Oradea
 19.45 – recital Mohacs Brigitta
 20.30 – formații de dans: Tini Dance Center și B 612 – Săcuieni
 21.20 – Star Group de la Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea
 22.00 – concert Szandi din Ungaria
 23.00 – Discotecă în aer liber
 Duminică (26 iulie)
 17.00 – concursuri pentru copii
 18.00 – demonstrație Taekwon-do, cu sportivii clubului King-Do Oradea
 18.30 – formații de țiteră „Rakasz”, Komadi din Ungaria
 19.00 – gala dansului popular: Galagonya Borș, Szentjanosbogar Sântion, precum și formații de dans din Santău Mic și Santău Mare
 20.00 – trupa de dans Control Dance Group
 21.00 – programul Atelier „M” din Oradea
 22.00 – concert „Dolly Roll” din Ungaria
 23.00 – concert „Amazon Asz”
 24.00 – foc de artificii
 24.15 – concert Dreamers
 01.00 – discotecă.
 Vestiar, sală de fitness, parcurile din Borș și Santău Mic – bijuterii
 Am ieșit pe teren cu dl primar Batori Geza să vedem ce s-a înfăptuit de la sărbătoarea de anul trecut. 
 Am pornit spre șantierulul sălii de sport, poposind câteva momente în cochetul părculeț amenajat în imediata apropiere, a cărui apă arteziană pare incendiată noaptea, sub mănunchiul de raze colorate care vin din interiorul bazinului, refectându-se în apa mereu urcătoare, altfel spus... apa din mijlocul părculețului pare un foc!
 Până să ajungem în parc, am aflat despre canalizarea (cu senzori speciali), o lucrare de anvergură (aflată în derulare – cca 60%) cu care dl primar va sparge gura târgului. Serviciul de salubrizare era în priză, mașinile goleau pubelele de pe străzi chiar sub ochii noștri. La sala de sport se lucra pe toate fronturile. E vorba de o sală mare, de genul celei din Sântandrei, dotată cu o tribună de 150 de locuri. Lucrările avansează într-un ritm mulțumitor (aflate cam la 80%), urmând ca în luna noiembrie, după estimarea dlui primar, sala să fie predată de către echipa dlui ing. Adrian Jurcuț, șef de lucrări, băieții maistrului Fenesi Laszlo dovedind seriozitate, hărnicie și profesionalism. Dar cum bijuteria nu poate străluci în mijlocul câmpului, terenul din jur va fi amenajat gospodărește, primarul având în plan și alte surprize care să bucure tineretul comunei.
 În vara trecută, la Santău Mic se amenaja un parc de miliarde la căminul cultural. Acum, superbul parc strălucea în soare ca o bijuterie. Flori, arbuști și multă iarbă, toate frumos întreținute, lampioane, bănci, aparatură pentru joacă, două fântâni...un adevărat colț de rai! Revenind în centrul de comună, ne-am îndreptat spre terenul de sport care va găzdui, sâmbătă și duminică, serbările acestei veri. În parcul de distracții se montau aparatele, iar în spatele porții de fotbal se pregătea montarea scenei. Noi, însă, aveam în obiectiv vestiarul fotbaliștilor de la ”Viitorul” Borș, echipă care a încheiat campionatul pe locul IV. Anul trecut, am consemnat locul VIII. Păi da! De când cu bijuteria de vestiar, sală de fitness și saună, băieții au săltat de pe VIII pe IV. Antrenorul echipei, Marton Zsolt, recunoaște că investiția a meritat, fiind și o carte de vizită a echipei și a primarului, o mândrie a comunei și un bun pentru toți cetățenii comunei, și nu numai, pentru că până și orădenii au început să vină și să se aboneze la sala de forță...
 Un proiect F.E.A.D.R.... pe trei ani  
 Destoinicul primar nu se lasă, se zbate,  scrie proiecte și câștigă un nou proiect (pe trei ani), un proiect integrat F.E.A.D.R. (finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) în valoare totală de 3,3 milioane de euro (2,5 milioane din partea U.E și a statului român, iar 0,8 milioane din fonduri locale). Proiectul este o sumă de cinci subproiecte care vin să rezolve tot atâtea probleme cetățenești în două localități ale comunei, la Sântion și Santău Mare. Este vorba despre: Îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă a localității Sântion, Canalizarea menajeră în satul Sântion, Modernizarea și reabilitarea străzilor din Sântion, Construirea unui centru de bătrâni în localitatea Santău Mare și Modernizarea Casei de Cultură din Santău Mare.
 Contractul de finanțare este semnat, iar la sărbătoarea din 2010, primarul Batori Geza speră să ne și arate demararea lucrărilor pe cele cinci șantiere de lucru. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: De Zilele comunei Borș – ediția 2009.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:12:10 Ora standard a Europei de Est