Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Teofil Filimon este noul viceprimar al municipiului Oradea

Luni, prin votul consilierilor locali, Teofil Filimon a devenit viceprimar al municipiului Oradea

Teofil Filimon este noul viceprimar al municipiului Oradea

Prin votul consilierilor locali, Teofil Filimon a fost învestit luni, 26 august 2024, în funcția de viceprimar al municipiului Oradea, ca urmare a propunerii înaintate de către primarul Florin Birta.

Funcția rămăsese vacantă după ce, anterior, Marcel Dragoș a demisionat din calitatea de viceprimar, ca urmare a numirii sale în funcția de prefect al județului Bihor.
După ce a mulțumit fostului viceprimar Marcel Dragoș pentru toată susținerea și devotamentul de care a dat dovadă în cei aproape patru ani, urându-i totodată succes în noua funcție, primarul Florin Birta a făcut propunerea pentru  noul viceprimar al orașului:
„Îl propun pe domnul Teofil Filimon pentru a face parte din executivul Primăriei Oradea, ca viceprimar. Acesta are o experiență atât în mediul privat, cât și în mediul administrativ, fiind consilier local din anul 2012 și până în prezent și cred că toată această experiență îl califică să fie viceprimar al municipiului Oradea. Aceasta este propunerea mea!", a spus primarul Florin Birta, în plenul Consiliului Local.   
„În primul rând îi mulțumesc domnului primar pentru încrederea acordată și doresc să îl asigur de toată implicarea, seriozitatea și tot sprijinul meu.
În egală măsură, vă mulțumesc și vouă, stimați colegi, pentru votul cu care m-ați învestit în această funcție onorabilă. Sunt profund onorat să fac parte dintr-o echipă performantă, care a dovedit în anii precedenți și care dovedește și în prezent capacitatea de a livra rezultate bune și de a duce orașul nostru într-o direcție a dezvoltării.
Sunt un om onest care își iubește orașul natal, în care am crescut și m-am format: orașul Oradea. Am datoria de a performa, am datoria de a fi în slujba orădenilor și vă asigur că voi face toate aceste lucruri. Voi căuta să mă folosesc de toate cunoștințele acumulate în activitatea mea din domeniul privat și totodată de experiența acumulată în mandatele din Consiliul Local, astfel încât să aduc un aport real în folosul echipei căreia mă alătur azi, pentru a continua dezvoltarea orașului și pentru a crește calitatea vieții fiecăruia dintre noi.
În final, vă mulțumesc încă o dată și vă doresc tuturor multă sănătate!
Dumnezeu să binecuvânteze Oradea și România!
Doamne ajută!", a spus Teofil Filimon în fața Consiliului Local, imediat după ce a fost ales viceprimar.
În vârstă de 42 de ani, acesta este expert în relații internaționale și studii europene, construindu-și o carieră în mediul privat, fiind șef al Serviciului Avize, Acorduri, Autorizații la SC Digi România SA, încă din anul 2014.
Teofil Filimon a fost consilier local din anul 2012 până în prezent, având o continuitate neîntreruptă ca ales local.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 18:50:53 Ora standard a Europei de Est