Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Campusul pentru învățământ dual va funcționa din această toamnă

Vorbim despre un nou liceu în Oradea: Liceul Tehnologic Dual Oradea

Campusul pentru învățământ dual va funcționa din această toamnă

Consiliul Județean Bihor a semnat contractele pentru furnizarea de mobilier, utilaje și echipamente tehnologice și digitale pentru campusul școlar dual. Din această toamnă, elevii înscriși în învățământul dual vor învăța o meserie în noul liceu înființat în Oradea.

Ministerul Educației a acordat luni, 29 iulie 2024, autorizația de funcționare provizorie Liceului Tehnologic Dual Oradea, după ce a fost preluat de Primăria Oradea, un demers necesar pentru înființarea noii școli. Mobilierul și toate echipamentele necesare funcționării în bune condiții a liceului vor fi livrate până la începerea anului școlar.
 „Din acest an școlar, se va pune efectiv în funcțiune campusul, un proiect realizat în parteneriat de către Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea și mediul de afaceri local. Prin acest proiect, le oferim posibilitatea copiilor noștri să acumuleze cunoștințe tehnice și să își găsească un loc de muncă bine plătit în România, să nu mai plece în străinătate. Campusul din Oradea este primul din România care va fi pus în funcțiune, cu astfel de condiții de pregătire", a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor. 
Consiliul Județean Bihor a semnat contractele pentru mobilier (mobilierul include și utilajele și echipamentele tehnologice) și digitalizare. Câștigătorul licitației pentru furnizarea mobilierului și a echipamentelor, împărțită în două loturi, este SC SARAMOB DESIGN SRL. Valoarea contractului pentru lotul I este de 2.949.422,14 lei cu TVA inclus, iar pentru lotul 2, de 2.856.827,88 lei cu TVA inclus.
Achiziția include mobilier (bănci pentru elevi, scaune, bancuri de lucru, dulapuri, vestiare), echipamente sportive (porți fotbal, porți handbal, fileu tenis, mingi etc.), standuri pentru biciclete și trotinete, dar și utilaje și echipamente tehnologice (microscoape, sisteme de instruire pentru diverse meserii, circulare, motoare, freze etc.).  
Pentru furnizarea dotărilor pe partea de digitalizare, împărțită în trei loturi, au fost trei oferte, câte una pe fiecare lot. Au fost semnate contractele cu cele trei firme: lotul 1 - SC Inovum SRL, valoare contract 3.000.000 lei, fără TVA, lotul 2 - High- Tech Systems & Software SRL, valoare contract 3.164.600 lei, fără TVA, și lotul 3 - RO ET CO International SA, valoare contract 3.282.000 lei, fără TVA. 
Vor fi livrate echipamente și utilaje, de la roboți de sudură la simulatoare și imprimante 3D. Sălile de clasă vor fi dotate cu table interactive, tablete, videoproiectoare și sisteme audio. Vor fi achiziționate, de asemenea, licențe software și o platformă de învățare.
Liceul Tehnologic Dual Oradea este situat pe strada Ceyrat, în imediata vecinătate a Universității Oradea și a Parcului Științific și Tehnologic, cel din urmă fiind tot o investiție a Consiliului Județean Bihor.
Campusul cuprinde opt clădiri, în care vor funcționa laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport. A fost amenajat și un teren de sport în aer liber.
Elevii care aleg această formă de învățământ se vor putea pregăti în domenii precum mecanică, instalații și lucrări publice, construcții, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.
Proiectul are o valoare totală de 146.183.346 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 - Educație, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.
În 2023 a fost înființat consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea", al cărui scop este formarea elevilor în raport cu cerințele actuale ale pieței muncii. Acesta este format din 18 membri, respectiv două autorități publice: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect) și Primăria Municipiului Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși" Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea" Ștei, la care se adaugă Universitatea Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.
 

 

Ministerul Educației acordă Autorizație de Funcționare Provizorie Liceului Tehnologic Dual Oradea

Ministerul Educației din România a emis luni, 29 iulie 2024, un Ordin de Ministru prin care se acordă autorizație de funcționare provizorie Liceului Tehnologic Dual Oradea. Acest ordin reprezintă actul oficial de înființare al acestei unități preuniversitare de învățământ de stat din municipiul Oradea.

Autorizarea a fost acordată după ce, în perioada 11-12.07.2024, Agenția Română de Asigurare a Calității din Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a efectuat o vizită de evaluare externă în vederea autorizării serviciilor educaționale ale liceului.

Liceul Tehnologic Dual Oradea își propune să ofere o educație de calitate, adaptată nevoilor pieței muncii, combinând învățământul teoretic cu formarea practică, în colaborare cu companii locale și regionale. Această inițiativă reflectă angajamentul Primăriei Oradea de a sprijini dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, contribuind astfel la creșterea competitivității economice a orașului și a regiunii.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:20:20 Ora standard a Europei de Est