Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Activități pentru prevenirea consumului de droguri

În perioada mai - iulie

Activități pentru prevenirea consumului de droguri

Nu puține au fost activitățile preventive, jocuri și concursuri atractive, desfășurate de polițiștii de la prevenire, alături de parteneri, pentru prevenirea consumului de droguri.

În perioada mai - iulie a.c., sub coordonarea Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Grupul de Lucru Interinstituțional pentru prevenirea consumului de droguri în județul Bihor, din care fac parte reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, ai Penitenciarului Oradea, ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și ai Direcției de Sănătate Publică Bihor, a desfășurat o serie de activități menite să prevină consumul de droguri în rândul tinerilor.
Scopul principal al acestor acțiuni este cel de a informa și sensibiliza tinerii, cu privire la riscurile și consecințele grave ale consumului de droguri. Prin intermediul unor activități interactive și educative, polițiștii de la prevenire, alături de partenerii de program, și-au propus să ofere tinerilor informații corecte și relevante, să contribuie la dezvoltarea unor abilități de viață sănătoase și să promoveze alternative pozitive la consumul de substanțe psihoactive.
Printre activitățile organizate de polițiștii de la prevenire, alături de partenerii de program, s-au numărat întâlniri educative cu elevii și studenții din județul Bihor, atât în cadrul unităților de învățământ, cât și în afara acestora, în mijlocul comunității. În cadrul acestor întâlniri, trei persoane private de libertate, din cadrul Penitenciarului Oradea, au împărtășit din experiențele lor personale legate de consumul de droguri, oferind astfel o perspectivă autentică și emoționantă asupra consecințelor acestui fenomen.
De asemenea, au fost organizate sesiuni de informare și prevenire pentru tinerii instituționalizați de la centrele D.G.A.S.P.C., activități preventive în taberele de vară pentru copii din județul Bihor, precum și acțiuni desfășurate în cadrul unor evenimente cu public numeros, cum ar fi festivalul Waves sau la manifestările dedicate Zilei Internaționale a Copilului, de 1 Iunie, în zonele aglomerate de agrement și stațiunile turistice.
Un aspect inedit al acestor activități a fost utilizarea ochelarilor speciali care simulează efectele consumului de droguri, un instrument educativ deosebit de eficient, deoarece permit participanților să experimenteze, în mod controlat și sigur, distorsiunile perceptuale și cognitive cauzate de consumul de substanțe psihoactive.
Prevenirea consumului şi dependenţei de droguri folosind ochelarii care imită starea de intoxicare se orientează spre realităţile vieţii tinerilor şi se adresează acestora atât pe plan emoţional, cât şi raţional.
Prin intermediul utilizării acestui tip de ochelari pot fi abordate numeroase deteriorări posibile ale stării fizice, cum ar fi limitări fizice produse de intoxicarea cu droguri, reducerea vigilenţei şi a posibilităţii de reacţie, înrăutăţirea coordonării mişcărilor corpului, concomitent cu întârzierea reacţiei, interacţiunea medicamentelor combinate cu alcool sau droguri şi reacţiile care decurg de aici.
De asemenea, dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greşită a distanţelor (aproape-departe), confuzia, nesiguranța puternică și senzația de pierdere a controlului sunt doar câteva dintre experiențele pe care le pot încerca persoanele care încearcă ochelarii care simulează efectele consumului de droguri.
Prin intermediul acestor simulări, tinerii au avut ocazia să înțeleagă mai bine riscurile și pericolele asociate consumului de droguri, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de conștientizare a acestora și la adoptarea unor comportamente responsabile.
Totodată, în cadrul activităților preventive derulate de polițiști, au fost organizate jocuri și concursuri preventive, menite să atragă atenția asupra riscurilor asociate consumului de droguri și să promoveze un stil de viață sănătos. Polițiștii de la prevenire, alături de partenerii de program, au oferit recomandări preventive valoroase, menite să sprijine tinerii în luarea unor decizii informate și responsabile.
Polițiștii de la prevenire, alături de partenerii lor, vor continua activitățile pentru prevenirea consumului de droguri pe parcursul întregului sezon estival, pentru a informa, sensibiliza și proteja tinerii, oferindu-le instrumentele necesare pentru a face alegeri responsabile și pentru a evita capcanele consumului de droguri.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:37:32 Ora standard a Europei de Est