Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Generaţia '85 - cu faţa la Beiuş de 14 ani

Gala excelenţei,

Generaţia '85 - cu faţa la Beiuş de 14 ani

Vineri, 5 iulie 2024, la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan" Beiuş a avut loc Gala excelenţei, de acordare a Burselor de merit In memoriam merituoşilor absolvenţi de liceu, promoţia 2023-2024, din şcolile beiuşene, dar şi elevilor pe care iniţiatorii acestui Program de burse au considerat că trebuie să-i evidenţieze.

Toate seriile de absolvenţi sunt speciale şi au povestea lor. Cea a Generaţiei '85 este despre recunoştinţă şi generozitate. În anul 2014, absolvenţii de odinioară au marcat într-un mod special Revederea de 25 de ani, dorind să cinstească memoria dascălilor lor şi punând bazele unei (noi) tradiţii, a recunoştinţei. Timp de câteva zile, toate drumurile au dus la Beiuş, spre aducere-aminte, evocare şi, mai ales, pentru demonstrarea unor lecţii de moralitate bine statornicite în mintea adolescenţilor de atunci de către dascălii lor. A fost momentul în care au instituit un Program de burse de merit şi studiu pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, dar adesea cu mijloace materiale modeste. Pilda 85-iştilor este de urmat deoarece aceşti Oameni pun umărul pentru a face bine în locul în care au început drumul devenirii lor.
La încheierea anului şcolar 2009-2010 au acordat primele trei burse de merit, la disciplinele Limba şi literatura română, Matematică şi Ştiinţe sociale. Însemnate material, dar mai ales moral, bursele au mare încărcătură afectivă, purtând numele profesorilor-reper Milan Martinov, Florian Ban, Gavril Hădăreanu. În anul 2016 se semnează Acordul de parteneriat între Conducerea Colegiului vulcanist, iniţiatorii Programului de burse şi reprezentanţii Asociaţiei Bunul Samaritean - administratorul tehnic al programului, prin dl. Adrian Ciorna (absolvent 1985) şi d-na Nikolina Ciorna.
Bursele de merit pe discipline promovează creşterea calităţii actului educaţiei în beneficiul elevilor şi al şcolii. Ele amintesc de dascăli iluştri ai aşezământului vulcanist, de personalitatea vieţii spiritual-religioase, Traian Dorz, dar şi a unor absolvenţi ai liceului.
Susţinătorii burselor au pus bazele unei tradiţii mobile de stimulare a performanţei şcolare deoarece numărul burselor este mereu în creştere, în funcţie de disciplinele la care elevii performează. Gesturile generoase ale acestor vulcanişti demonstrează că sunt Oameni veritabili, care doresc să-şi unească identităţile cu istoria de aproape 200 de ani ai şcolii lor. Este impresionant să observi tenacitatea cu care ei cred în valori.
Evocând începuturile acestei tradiţii demonstrăm că orice faptă de acest fel poate ajuta semenii şi nu trece neremarcată de conştiinţa publică, putând fi urmată ca exemplu. Recordul de burse acordate timp de 14 ani subliniază perenitatea programului.
În acest timp s-au alăturat programului şcoli din judeţ şi din ţară: Liceul Vocaţional-Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş" Beiuş, Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu" Orăştie, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, şcolile gimnaziale „Nicolae Popoviciu" Beiuş, Beba Veche - judeţul Timiş ş.a.
            Iată campionii acestui an, absolvenţi ai Colegiului Naţional „Samuil Vulcan" Beiuş:
Bursa de Matematică „Prof. Ban T. Florian": Kiss Krisztian; prof. Popa Maria Laura;
Bursa de Limba română „Prof. Martinov Milan": Ioana Goilean, Laura Pălcuţ, Darius Sabo; prof. Ojică Elena;
Bursa de Limba română - Religie „Martinov Milan - Traian Dorz": Daria Şodinca; prof. Cândea Monica, prof. Tocuţ Mirela;
Bursa de Fizică „Prof. Cornelia Tabără": Darius Achim; prof. Benedek Iudit, prof. Rus Ilie;
Bursa de Istorie „Prof. Constantin Duma-Suceveanu": Popa Mădălina; prof. Şora Silvia;
Bursa de Informatică „Marius Moisescu": Szilvester Paul; prof. Hora Florentina;
Bursa de Limba engleză „Prof. Maria Racolţa": Laura Pălcuţ; prof. Egyed Melania;
Bursa de Ed. fizică „Matei Francisc": Mădălina Popa; prof. Popa-Bota Ioan;
Bursa de Limba franceză „Prof. Cornelia Sabău"(Gimnaziu): Irina Citrea; prof. Rada Ioana;
Bursa de Fizică „Prof. Cornelia Tabără" (Gimnaziu): Stanca Gabriel Mădălin, Feșnic Rareș; prof. Benedek Iudit;
Bursa de Limba engleză „Prof. Maria Racolţa": Elena Ciorna, absolventă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară" - Arad.
Bursierii de ieri şi cei de azi urmează universităţi din ţară şi din străinătate. Ei reprezintă viitorul comunităţii româneşti şi simbolul unei meritocraţii, pe care o promovează. Este de apreciat că bursieri de odinioară au devenit azi susţinători ai unor burse din program.
Aşadar, povestea Burselor de merit In memoriam merge mai departe, realizând mereu o punte între generaţii.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:40:21 Ora standard a Europei de Est