Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Sounds of Oradea Festival III începe vineri seara în Piața Unirii

14 - 16 iunie 2024

Sounds of Oradea Festival III începe vineri seara în Piața Unirii

A treia ediție Sounds of Oradea Festival debutează vineri, 14 iunie, la ora 20.30, în Piața Unirii. După două ediții de succes în 2022 și 2023, SO Festival 2024 reunește o suită de artiști internaționali de prim rang, care vor performa în Piața Unirii din Oradea și la Filarmonica de Stat Oradea: Angela Gheorghiu, David Giménez Carreras (directorul artistic al festivalului), Teodor Ilincăi, Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, The Prague Cello Quartet și Opera Națională din Sofia, Bulgaria.

Suntem extrem de onorați că anul acesta, Festivalul va fi deschis de Angela Gheorghiu, cea mai fermecătoare și talentată stea de operă din lume (New York Sun). În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu doar o cântăreață și actriță cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, ci și o comunicatoare magnetică, care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe. Alături de dirijorul David Giménez Carreras, tenorul Teodor Ilincăi și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, Angela Gheorghiu va străluci pe scena din Piața Unirii într-un concert extraordinar, în premieră în Transilvania.
Programul SO Festival 2024 continuă sâmbătă seara de la ora 20.30, la Filarmonica de Stat, cu un spectacol inedit al celor de la The Prague Cello Quartet, care vor aduce pe scenă un repertoriu divers, de la piese clasice renumite până la compoziții contemporane inovatoare, interpretate de artiști de renume internațional.
Duminică seara, tot de la ora 20.30, Opera Națională din Sofia vă invită la un spectacol de balet plin de grație și emoție, susținut de balerini apreciați în toate colțurile lumii. Un eveniment extraordinar pentru toți iubitorii de dans și pentru cei care doresc să descopere rafinamentul baletului clasic și contemporan. O poveste captivantă care va aduce la viață coregrafii clasice și moderne, într-o experiență artistică de neuitat.
 
Programul festivalului
 
Vineri, 14 iunie 2024, ora 20.30
 Piața Unirii, Oradea
Angela Gheorghiu în concert extraordinar - dirijor David Giménez Carreras, tenor Teodor Ilincăi, orchestra Filarmonicii de Stat Oradea. O seară de gală cu unele dintre cele mai spectaculoase arii și duete de operă.
Bilete aici: https://www.bilete.ro/angela-gheorghiu-in-concert-extraordinar/ și la casieria Filarmonicii de Stat Oradea.
 
Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 20.30
 Filarmonica de Stat Oradea, sala Enescu-Bartok
The Prague Cello Quartet - Interpretări unice ale unor piese clasice, coloane sonore, jazz, rock și pop. *SOLD OUT
 
Duminică, 16 iunie 2024, ora 20.30
 Piața Unirii, Oradea
Spectacol de balet - Opera Națională din Sofia, Bulgaria
O seară magică de grație și emoție alături de unul din cele mai renumite ansambluri de balet din lume.
Bilete aici: https://www.bilete.ro/spectacol-de-balet-opera-nationala-din-sofia/spectacol-de-balet-opera-nationala-din-sofia-bulgaria-16-iun-2024 și la casieria Filarmonicii de Stat Oradea.
 
În cadrul conferinței de presă care a avut loc miercuri, 12 iunie, la Teatrul de Stat, Angela Gheorghiu a spus: „Aș spune că vocea umană este instrumentul primordial al omenirii; armonia și muzica sunt limbaje internaționale și întotdeauna când un artist face această profesie cu sinceritate, va reuși să o împărtășească în rândul publicului. Venim la Oradea cu toată inima, concertul din cadrul Sounds of Oradea este o ocazie foarte fericită din viața mea"
Directorul artistic, David Giménez Carreras, a menționat că: „Suntem extrem de mândri să prezentăm cea de-a treia ediție Sounds of Oradea festival și artiștii care vor performa pe scenă anul acesta. Încă de la prima ediție, dorința a fost să ne concentrăm pe calitate și nu pe cantitate, acesta fiind și motivul pentru care anul acesta vor fi trei spectacole. Credem cu tărie că legătura care transcende este dată de calitatea actului artistic și a spectacolelor propuse."
----------------------------------
Sounds of Oradea Festival (SO Festival) este conceput și organizat de către Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea.
Director artistic: David Giménez Carreras.
Partener instituțional: Filarmonica de Stat Oradea.
Parteneri:  Mobexpert, Țiriac Auto, Raluca Mihălceanu.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:40:22 Ora standard a Europei de Est