Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Șezătoarea de la muzeu

Vernisajul expoziției

Șezătoarea de la muzeu

Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor" și OTL Oradea și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, vernisajul expoziției Șezătoarea de la muzeu. Evenimentul este prilejuit de celebrarea Zilei Internaționale a Iei și va avea loc vineri, 21 iunie 2024, de la ora 17.00, la Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).

Începând cu luna noiembrie 2023 s-a desfășurat ediția a doua a proiectului numit Șezătoarea de la muzeu, activitate practică de confecționare a propriei cămăși bihorene.
Pentru a păstra nota de autenticitate și arhaism, am adus în atenția publicului interesat piese datate între 1880-1930, ce provin din zona etnografică a Crișului Repede, de unde s-a reușit achiziționarea de piese vechi, rare și deosebite, dar și mai noi din perioada anilor 1930.
Drept exemplu de urmat am folosit șapte cămăși cu croiuri diferite, dintre care una cu croi carpatic (cu mâneci prinse din gât, cu ornamentele tradiționale), unică de acest fel din cadrul colecției noastre de cămăși de pe Crișul Repede. Celelalte cămăși sunt cu croi de tip tunică (cu mânecile prinse din umeri), din pânză țesută în gospodăria tradițională (din fire de cânepă și bumbac), care datorită faptului că a fost adoptat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a devenit un croi reprezentativ pentru această zonă. Cu toate acestea s-a păstrat arhaicitatea cămășii carpatice, prin elementele decorative realizate cu diverse tehnici de broderie: „închingătură", cusături cu puncte înnodate - „îngurzătură", broderie plină - trăsurește, bătucitură, miezește, cusătură crucește sau brânelește. Acestora li s-au adăugat tehnica broderiei sparte, realizată prin tăieturi și împunsături - ciur, ochi întorși, șabac, ajur.
 În societatea tradițională, cămașa era considerată „casă a trupului", „învelișul cel mai intim al corpului uman" astfel că a fost înzestrată, cu elemente decorative ce îndeplineau și rol de apărare, de protecție a corpului. Nu întâmplător regăsim pe fiecare dintre cele șapte cămăși reproduse în cadrul acestui proiect, motive ornamentale simbolice asociate în special cu motive cosmice și florale, cărora li se alătură motivele geometrice și cele care reproduc unelte ale gospodăriei țărănești.
Printre cei care vor lua cuvântul la eveniment se numără și dr. Simona Bala, muzeograf în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, curatorul expoziției și inițiatoarea acestui proiect, Șezătoarea de la muzeu, care s-a bucurat de un real succes.
Expoziția va putea fi admirată până în 21 iulie a.c.
Vă așteptăm cu drag!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:07:45 Ora standard a Europei de Est