Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Luna curățeniei în Bihor, la final

S-a încheiat a IV-a ediție

Luna curățeniei în Bihor, la final

În luna mai, s-a desfășurat campania Luna curățeniei în Bihor, ajunsă la ediția a IV-a. 81 de primării din județul Bihor s-au înscris în ,,Campionatul bihorean al curățeniei", concurs din cadrul proiectului.

Au fost organizate două competiții: Campionatul bihorean al curățeniei, unde s-au înscris 81 de primării, și EcoProvocarea, un concurs în care s-au implicat elevii de la 101 școli. În luna mai au avut loc 181 de acțiuni de igienizare.
Urmează evaluarea activităților și desemnarea câștigătorilor.
De-a lungul lunii mai, am văzut elevi care și-au ținut orele de biologie afară, pe iarbă, studiind mediul înconjurător, elevi care au participat la o ștafetă a reciclării, angajați ai primăriilor sau simpli cetățeni care au organizat acțiuni de igienizare și studenți care au plantat arbori în munții județului nostru. În activități s-au implicat cetățenii, Biserica, Școala, Universitatea din Oradea, mediul de afaceri, presa, ONG-urile de mediu. Scopul nostru comun: un Bihor curat!", a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Campionatul bihorean al curățeniei are un fond total de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare, respectiv Locul I - 100.000 lei, locul II - 50.000 lei și locul III - 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere al elevilor care fac parte din EcoCluburile înființate la nivelul fiecărei școli.
În cadrul Campionatului se va ține cont de următoarele criterii:
1. Cantitatea de deșeuri reciclabile colectată în luna mai 2024, raportată la numărul de locuitori din zonă, conform datelor de la Institutul Național de Statistică;
2.Evoluția gradului de colectare a deșeurilor în comparație cu anul precedent, măsurată ca diferența între media gradului de colectare în anul 2023 și media gradului de colectare în lunile martie, aprilie și mai 2024. Gradul de colectare se referă la procentul de deșeuri reciclabile colectate separat față de totalul de deșeuri colectate.
Concursul EcoProvocarea s-a desfășurat în perioada 1 mai - 31 mai 2024 și se adresează elevilor înscriși în clasele I - XII în școlile din toate unitățile administrativ- teritoriale din județul Bihor.
Elevii au parcurs patru etape pentru a câștiga unul dintre cele 252 de premii în valoare de 500 de lei fiecare, sub formă de voucher la un magazin cu articole sportive. Etapele sunt: participarea la o ștafetă sportivă organizată în școala unde învață, participarea la cel puțin o acțiune de igienizare, adoptarea unui spațiu verde pentru protejarea și studierea florei și faunei și completarea unei fișe de evaluare.
Vor fi acordate și trei premii speciale care constau în tabere de educație ecologică pentru elevii care vor fi trași la sorți dintre cei care îndeplinesc toți pașii concursului.
Luna curățeniei în Bihor, proiect aflat la a IV-a ediție, este un demers al întregii comunități bihorene, inițiat de Consiliul Județean Bihor și organizat în parteneriat cu ADI Ecolect Group, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, mediul de afaceri local, ONG-uri de profil, cultele religioase și presa.
Calendarul acțiunilor de igienizare și alte detalii despre Luna curățeniei în Bihor pot fi consultate pe www.ecolect.ro.
Uniunea Studenților din Oradea s-a alăturat campaniei cu proiectul Green Wings, care s-a derulat pe parcursul a patru zile, în perioada 9 -12 mai. Activitățile s-au axat pe protejarea mediului și implicarea comunității: vizite la EcoBihor pentru înțelegerea importanței reciclării, conferințe pe tema sustenabilității și a protejării mediului, plantarea a 1.000 de puieți la Coada Lacului și crosul Green Wings din Oradea, care a marcat finalizarea proiectului.
*Primării înscrise: Cetariu, Cociuba Mare, Pomezeu, Criștioru de Jos, Bulz, Suplacu de Barcău, Avram Iancu, Săcueni, Beiuș, Curtuișeni, Balc, Aleșd, Lazuri de Beiuș, Ștei, Mădăras, Hidișelu de Sus, Salonta, Sălacea, Popești, Cherechiu, Pietroasa, Șimian, Tulca, Tileagd, Holod, Șoimi, Cefa, Viișoara, Buduslău, Vadu Crișului, Nojorid, Roșia, Ineu, Husasău de Tinca, Căpâlna, Sânmartin, Sântandrei, Drăgești, Lunca, Borș, Lăzăreni, Remetea, Lugașu de Jos, Ceica, Oșorhei, Săcădat, Tămășeu, Dobrești, Marghita, Gepiu, Șuncuiuș,  Girișu de Criș, Sâniob, Ciumeghiu, Sălard, Derna, Aștileu, Olcea, Paleu, Toboliu, Budureasa, Biharia, Vârciorog, Abram, Sânnicolau Român, Răbăgani, Spinuș, Buntești, Tarcea, Borod, Valea lui Mihai, Aușeu, Bratca, Chișlaz, Curățele, Drăgănești, Măgești, Roșiori, Șinteu, Tărcaia, Vașcău,
NU s-au înscris în concurs 19 primării: Batăr, Boianu Mare, Brusturi, Căbești, Câmpani, Cărpinet, Copăcel, Diosig, Finiș, Nucet, Abrămuț, Pocola, Rieni, Sâmbăta, Sârbi, Tăuteu, Țețchea, Tinca și Uileacu de Beiuș.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:11:22 Ora standard a Europei de Est