Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O excursie specială de 1 Iunie

O lecție de solidaritate, de prietenie și atitudine...

O excursie specială de 1 Iunie

În dimineața zilei de 1 Iunie, un grup de copii entuziasmați și curioși s-au adunat în fața Bisericii Reformate din Salonta, gata să pornească într-o excursie plină de aventură și bucurie. Acești copii, provenind din familii monoparentale, familii numeroase și de la Asociația ,,Copiii Tatălui,, din Mădăras, alături de asistenta socială Cenan Rebeca, s-au pregătit cu atenție pentru această zi specială și erau dornici să descopere surprizele ce îi așteptau.

Inițiativa de a organiza această excursie a aparținut doamnei educatoare Rajos Andrea, coordonator al proiectului SNAC ,,Caravana copiilor", având ca principal scop să ofere acestor copii ocazia de a se bucura de o zi de neuitat, să-și facă noi prieteni și să descopere lumea dincolo de problemele cu care se confruntă zilnic.
Cu entuziasm și energie, copiii au fost îmbarcați în autobuzele pregătite special pentru ei, în care au pornit către destinația lor misterioasă. La un moment dat, autobuzul s-a oprit și copiii au coborât într-un loc plin de verdeață și culoare. În fața lor se întindea o imensă grădină Zoologică ,,Green Codru", dar și alte atracții care îi așteptau. Nu a fost nevoie de prea mult timp pentru ca cei mici și cei mari să înceapă să se distreze și să se bucure de fiecare moment în acest mediu plin de veselie. În timp ce se jucau și se distrau, copiii au avut ocazia să interacționeze cu voluntarii: doamnele educatoare Ignătescu Liliana și Lazar Hajnalka de la GPP ,,Toldi", structura GPN ,,Fluierașul fermecat" - director Butcă Carla Lia, și organizatoarea Rajos Andrea, care le-au oferit sprijin și încurajare pe tot parcursul zilei. La prânz, copiii au fost așteptați cu o masă delicioasă pregătită special pentru ei de către administratorii Grădinii Zoologice ,,Green Codru", iar bucatele colorate și savuroase au stârnit pofta de mâncare a copiilor. După masa bogată, au avut ocazia să participe la diverse activități de grup, să viziteze animalele, dar și activități care le-au pus la încercare creativitatea și abilitățile. Pe drumul de întoarcere, copiii au adormit cu zâmbetul pe buze și cu inimile pline de recunoștință pentru ziua minunată pe care au avut ocazia să o petreacă. Această zi de 1 Iunie le-a oferit nu doar distracție și aventură, ci și o lecție de solidaritate, de prietenie și de apreciere pentru frumusețea diversității care ne definește ca ființe umane.
             Mulțumim din suflet celor care au contribuit la această zi specială: Asociația Kiddy, Grădina Zoologică ,,Green Codru" și Primăria Municipiului Salonta.
             Prof. Ignătescu Liliana

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:26 Ora standard a Europei de Est