Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Interviu cu Locotenent colonelul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, Bihor

Astăzi, la Expert Talk,

Interviu cu Locotenent colonelul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, Bihor

Centrul EUROPE DIRECT Oradea a lansat un nou interviu din seria Expert Talk, prin care își propune să aducă în fața publicului bihorean oameni cu experiență și cunoștințe în diverse domenii de interes pentru Uniunea Europeană.

În cel mai recent interviu, Beatrice Bungo discută cu Locotenent colonelul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana" al județului Bihor despre responsabilitatea față de protejarea mediului înconjurător. Cei care vor urmări interviul vor afla mai multe despre caracterul divers al misiunilor întreprinse de ISU, dar și despre responsabilitatea individuală în prevenirea dezastrelor naturale și rolul unui comportament prietenos cu mediul înconjurător. Purtătorul de cuvânt al ISU Crișana a subliniat implicarea instituției în activități de informare și prevenire pentru toate vârstele, prin materiale și metode adaptate vârstei, de la învățare interactivă la dezbateri și sesiuni de pregătire specifică.
Discuția evidențiază și acțiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență în vederea protejării mediului înconjurător. În acest sens, cei interesați vor putea afla mai multe despre rolul legislației și al spiritului civic în remedierea efectelor nefaste ale schimbărilor climatice și poluării.
Interviul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube al Fundației Comunitare Oradea aici.
Sebastian Lajos,
manager proiect EUROPE DIRECT Oradea

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:26:50 Ora standard a Europei de Est