Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A început Luna curățeniei în Bihor

Miercuri,

A început Luna curățeniei în Bihor

Miercuri, 1 mai 2024, a început Luna curățeniei în Bihor, proiect aflat anul acesta la a patra ediție. Perioada de desfășurare este 1 - 31 mai.

Luna curățeniei în Bihor este un demers al întregii comunități bihorene, inițiat de Consiliul Județean Bihor și organizat în parteneriat cu ADI Ecolect Group, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, mediul de afaceri local, ONG-uri de profil, cultele religioase și presa.
Ne strângem din nou întreaga comunitate pentru a răspunde acestei realități care este a fiecăruia dintre noi și a tuturor, deopotrivă: nevoia unui mediu mai curat. Vom continua pe cele două direcții, respectiv Campionatul bihorean al curățeniei, adresat tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor, și EcoProvocarea, un proiect adresat elevilor din județul nostru. Iar în acest an, pentru că am promis să îi implicăm și pe studenți, am încheiat un parteneriat cu Uniunea Studenților din Oradea", a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Uniunea Studenților din Oradea se alătură campaniei cu proiectul Green Wings, care se derulează pe parcursul a patru zile, în perioada 9 -12 mai.
Am văzut această oportunitate prin care noi ne putem implica mai mult în ridicarea nivelului de conștientizare în rândul tinerilor. Este un proiect dedicat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Vom avea patru zile de activități prin care dorim să îmbinăm teoria cu practica. Vom face o vizită la EcoBihor și la stația de tratare biomecanică, vom avea o acțiune de plantare de o mie de puieți la Coada Lacului și o conferință pe tema protecției mediului înconjurător. În ultima zi vom organiza un cros și o petrecere în Piața Ferdinand din Oradea", a precizat Tudor Bungău, președintele USO.
La fel ca în anii precedenți, în luna mai vor fi organizate două competiții: Campionatul bihorean al curățeniei, care se adresează primăriilor din județ, și EcoProvocarea, o competiție pentru elevii din județul Bihor.
Înscrierile în „Campionatul bihorean al curățeniei" se fac până în 10 mai 2024. Concursul are un fond total de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare, respectiv Locul I - 100.000 lei, locul II - 50.000 lei și locul III - 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere a elevilor care fac parte din EcoCluburile înființate la nivelul fiecărei școli.
În cadrul Campionatului se va ține cont de următoarele criterii:
1.Cantitatea de deșeuri reciclabile colectată în luna mai 2024, raportată la numărul de locuitori din zonă, conform datelor de la Institutul Național de Statistică;
2.Evoluția gradului de colectare a deșeurilor în comparație cu anul precedent, măsurată ca diferența între media gradului de colectare în anul 2023 și media gradului de colectare în lunile martie, aprilie și mai 2024. Gradul de colectare se referă la procentul de deșeuri reciclabile colectate separat față de totalul de deșeuri colectate.
Concursul EcoProvocarea se desfășoară în perioada 1 mai - 31 mai 2024 și se adresează elevilor înscriși în clasele I - XII în școlile din toate unitățile administrativ- teritoriale din județul Bihor.
Elevii vor avea de parcurs patru etape pentru a câștiga unul dintre cele 252 de premii în valoare de 500 de lei fiecare, sub formă de voucher la un magazin cu articole sportive. Etapele sunt: participarea la o ștafetă sportivă organizată în școala unde învață, participarea la cel puțin o acțiune de igienizare, adoptarea unui spațiu verde pentru protejarea și studierea florei și faunei și completarea unei fișe de evaluare.
Vor fi acordate și trei premii speciale care constau în tabere de educație ecologică pentru elevii care vor fi trași la sorți dintre cei care îndeplinesc toți pașii concursului.
Față de anul trecut, am inclus în această activitate și profesorii de religie, pentru că practic pot prezenta la orele pe care le au în luna mai, pe lângă relația omului cu Dumnezeu, și relația omului cu natura. Astfel, credem că vom genera discuții și pe această latură despre ceea ce înseamnă protejarea mediului înconjurător", a precizat Horea Abrudan, inspector școlar general.
Detalii despre Luna curățeniei în Bihor, pe https://ecolectbihor.ro/

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:47:31 Ora standard a Europei de Est