Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

În excursie la Ciucea și Sălicea-Cluj

Cei mai mici și mai voinici școlari

În excursie la Ciucea și Sălicea-Cluj

Vineri, 26 aprilie 2024, a fost o zi lungă, dar cu adevărat minunată!
Activitatea extrașcolară derulată a încheiat, într-un mod fericit, săptămâna Școala altfel.

Elevii claselor pregătitoare A (prof. Cozma Aurica), B (prof. Toader Monica), C (prof. Popa Andreea) și D (prof. Buda Mădălina) de la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu" din Oradea, au pornit dis-de-dimineață (la ora 7.00). ) cu nerăbdare, emoții și curiozitate multă în prima lor excursie, ca școlari vrednici ce sunt!
Iar la finalul zilei (aproape de ora 22.00), când toți s-au întors cu bine acasă, la cei dragi, s-a dovedit a fi o zi reușită: copiii fiind cu toții fericiți și sănătoși, iar noi cu toate obiective didactice realizate!
Complexul Muzeal ,,Octavian Goga" de la Ciucea, de astăzi, este locul unde a trăit, a creat și a cerut să fie înmormântat poetul Octavian Goga - ,,poetul pătimirii noastre" (alături de soția sa, Veturia Goga); este locul pe care poetul l-a iubit atât de mult! Noi am vizitat castelul (palatul), devenit muzeu memorial și ne-am pozat în fața Mausoleului; potrivit nivelului lor de înțelegere, copiii au primit și cele dintâi informații legate de elementele de etnografie românească cu care au intrat în contact direct.
Ne-am continuat apoi drumul până la Sălicea -Cluj. În Parcul de agrement ,,Moara de vânt" de la Sălicea, se spune că trăiesc peste 500 de animale, din peste 80 de specii...
În parcul de aventură, majoritatea elevilor și-au depășit temerile și au răspuns cu brio la provocările de la înălțime date de traseul de cățărări și tiroliene.
Pe drumul dus-întors Oradea-Sălicea, nu au lipsit buna dispoziţie, socializarea, relaţionarea în armonie perfectă, pentru închegarea grupurilor (claselor) şi legarea unor frumoase prietenii între elevii celor patru clase.
Îi felicităm pe toți copiii participanți la prima lor ieșire în afara familiei, deoarece s-au descurcat peste așteptări.
Le mulțumim doamnelor învățătoare coordonatoare pentru inițiativă, organizare și implicare, mămicilor însoțitoare pentru ajutorul oferit, iar conducătorilor auto pentru înțelegere și siguranța călătoriei.
Cu toţii abia aşteptăm săptămâna Şcoala altfel din anul şcolar viitor când am promis că vom organiza o excursie de două zile.
Vacanță plăcută tuturor!
Prof. Monica Toader

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:47:17 Ora standard a Europei de Est