Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Să fim mai aproape de semenii noștri!

Proiectul de voluntariat

Să fim mai aproape de semenii noștri!

Să fii voluntar în afara existenței tale profesionale înseamnă să-ți dăruiești parte din timpul tău liber și să-l dedici celor care au nevoie de tine .Să te implici, să acționezi, să ajuți ori de câte ori situația o cere, ori de câte ori este posibil.

Înainte de a răspunde cu nu, să învățăm să spunem da, să răspundem nevoilor celorlalți, să căutăm parteneri care să ne ajute atunci când situația poate ne depășește, într-un cuvânt să ne implicăm mai mult, să nu trecem nepăsători pe lângă problemele celor de lângă noi.
          Prin proiectul de voluntariat ,,Să fim mai aproape de semenii noștri", coordonat de prof. Iga Sanda Mariana, desfășurat în perioada 18.04- 23.04.2024, elevii clasei I D, alături de părinții lor au desfășurat o serie de activități prin care doresc să fie mai multă ,,lumină", mai multe zâmbete, un plus de speranță acolo unde aceasta s-a diminuat. Chiar dacă sunt foarte mici, doresc să devină un model pentru cei din jur.
          Sfintele Sărbători Pascale sunt un prilej de bucurie pentru întreaga omenire creştină. Acestea reprezintă o revenire a sufletului şi a trupului la tot ceea ce înseamnă iubire: Dumnezeu. Împărtăşim darul divin împreună cu cei apropiaţi nouă, cu familia, cu prietenii, ne oferim bucurie unii altora, momente împreună, zâmbete şi vorbă caldă. În aceste zile, nimeni nu este uitat. Iisus prin Înviere ne-a arătat că trebuie să oferim din suflet lumină fără a  cere nimic în schimb. De aceea, în această perioadă sfântă, nici un suflet nu trebuie să se simtă trist sau singur, pentru că prezenţa lui Dumnezeu prin iubire ne oferă singura sursă reală de bucurie spirituală, de înălţare sufletească, de apropiere a umanului concret de divinul spiritual.
Realitatea socială în care trăim prezintă o paletă întreagă de situaţii în care copii, independent de voinţa lor, au ajuns singuri, uitați de familia lor sau trăind într-o familie cu posibilități limitate. Acești copii au uitat să zâmbească și pentru ei ,,Iepurașul de Paște" reprezintă doar un tablou, o imagine. Merită și ei să simtă bucuria adusă de Sfintele Sărbători, să fie înconjurați cu dragoste, să înțeleagă că nu au fost uitați și/sau abandonați.
Prin străduința acestor copilași sprijiniți de părinți, Lumina Sfântă a pătruns în sufletele colegilor de la Liceul Tehnologic Special Nr.1 Oradea pe care i-au avut ca invitați la masa de Paște.
Bucuria de pe chipul acestora a umplut ochii de lacrimi celor care ne-au fost alături pe tot parcursul desfășurării proiectului, reprezentând cea mai mare recompensă pentru întreaga activitate depusă.
Prof. Iga Sanda Mariana

Trimite email
marți, 14 ianuarie 2025, 01:37:46 Ora standard a Europei de Est