Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cupa Orizont Oradea - competiție sportivă de tenis de masă

La cea de-a III-a ediție, au participat sportivi din cinci județe

Cupa Orizont Oradea - competiție sportivă de tenis de masă

„Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață să știi ce înseamnă să câștigi și să pierzi, te învață ce este viața" - Billie Jean King.

          În contextul în care în întreaga lume se pune accentul din ce în ce mai mult pe sport, cu atât mai mult în cazul copiilor cu dizabilități, acesta poate oferi o viaţă mai sănătoasă și antrenează totodată creierul. Plecând de la această idee, tenisul de masă este unul dintre cele mai complexe sporturi, deoarece poate fi realizat atât pentru atingerea unui anumit nivel de performanță, dar și pentru petrecerea timpului liber într-o manieră plăcută, împreună cu familia sau cu prietenii.
          „Noi orizonturi prin sport" este un proiect județean cu participare interjudețeană, introdus în C.A.E.J., poziția 21 și care a ajuns în acest an la ediția a III-a. Activitatea principală a proiectului este Cupa Orizont Oradea care s-a desfășurat joi, 11 aprilie 2024, la Clubul sportiv Tibclau din cadrul Era Shopping Park Oradea. Coordonatorul proiectului este d-na prof. kinetoterapeut Țicărat Ana-Maria, ajutată de nouă cadre didactice (cadre didactice în echipa de proiect).
          Întrecerea sportivă de tenis de masă - Cupa Orizont Oradea s-a desfășurat pe trei categorii de abilități: bune, medii și abilități reduse sau scăzute. La această ediție au participat 61 de elevi cu CES, îndrumați cu măiestrie de 24 de profesori coordonatori. Elevii au fost organizați în echipaje formate din câte 3-9 elevi, din cinci județe: Arad, Timiș, Hunedoara, Sălaj și Bihor, de la școlile C.S.E.I. Arad, C.S.E.I. „Paul Popescu Neveanu" Timișoara, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, C.S.E.I. „Rudolf Steiner" Hunedoara, C.S.E.I.Șimleul Silvaniei, C.S.E.I. „Speranța" Zalău, C.S.E.I. Nr. 1 Popești, C.S.E.I. Nr. 1 Oradea, C.S.E.I. „Bonitas" Oradea, Lic. Tehnologic „Speranța" Zalău, Lic. Tehnologic Special Nr. 1 Oradea, C.S.E.I. „Orizont" Oradea.
            Compețiția s-a bucurat de sprijinul Farmaciei Catena, în calitate de sponsor, și de susținere din partea următorilor parteneri: elevi și profesori ai Liceului Teoretic „Aurel Lazăr" Oradea, studenți de la Facultatea de Geografie Turism și Sport, specializarea kinetoterapie din cadrul Universității din Oradea și Ambulanța „Pelican" Oradea.
            Echipa organizatoare încurajează practicarea acestui sport de către elevii cu dizabilități pentru beneficiile sale multiple: menținerea în formă a minții și corpului, îmbunătățirea capacității de concentrare și soluționare a problemelor și de adaptare la mediul social.
Crina Cabău

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:07:32 Ora standard a Europei de Est