Împlinirea a 100 de ani de la primul concert al Societății Filarmonice
Filarmonica de Stat Oradea celebrează marţi, 6 februarie 2024,
|
Împlinirea a 100 de ani de la primul concert al Societății Filarmonice |
|
Marți, 6 februarie 2024, ora 19.00, în Sala de concerte „Enescu - Bartók" din Oradea, va avea loc CONCERT VOCAL - SIMFONIC, concert aniversar - 100 de ani de la primul concert al Societății Filarmonice; dirijor: Janko Zsolt; soliști: Ancuța Măslină Pop - soprană, Nicolae Bejan - tenor; Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea; Corul Filarmonicii de Stat Oradea. |
|
|
În program A. DVORAK - Suită Cehă op.39 I. Preludium. II. Polka. III. Menuett. IV. Romanze. V. Finale (Furiant) J MASSENET Suita nr 4 Scene Pitorești I. Marche. Il. Air de ballet. Ill Angelus IV. Fete Boheme, *** (pauză) MUSICESCU - ,Innoiește- te..." J. HAYDN - Fragmente din oratoriul "Creatiunea": 1, 3, 5, 8, 9, 10, 11, 23, 24, 32 Filarmonica de Stat Oradea celebrează la data de 6 februarie 2024 împlinirea a 100 de ani de la primul concert al Societății Filarmonice și la ceas aniversar, invită artiștii care și-au adus contribuția pe scena instituției, dar și publicul meloman, pentru a lua parte la un eveniment unic. Importanța acestui concert constă în faptul că însumează 100 de ani de muzică frumoasă și de concerte inedite și din acest motiv, se dorește reluarea programului artistic al concertului din 1924, precum și păstrarea datei de 6 februarie, chiar dacă va fi o zi de marți și nu de joi, așa cum este publicul obișnuit. Centenarul cultural orădean va marca evoluția muzicală a instituției pe parcursul celor 100 de ani, va onora și își va arăta recunoștința față de generațiile de artiști care au făcut posibilă dezvoltarea Filarmonicii. Concertul vocal-simfonic aniversar va avea loc marți, 6 februarie la ora 19:00 la sala de concerte Enescu-Bartók și va aduce pe scenă artiști ai Filarmonicii de Stat: Dirijorul Janko Zsolt, Orchestra și Corul Filarmonicii Orădene, soprana Ancuța Măslină-Pop și tenorul Nicolae Bejan. Programul este compus din lucrările „Suită Cehă op. 39" de Antonín Dvořák, Suita nr 4 „Scene Pitorești" de Jules Massenet, Concertul „Înnoiește-te..." de Gavriil Musicescu și fragmente din oratoriul „Creațiunea" de Joseph Haydn. Programul reia lucrările prezentate în 6 februarie 1924 la inaugurarea Societății Filarmonicii. În forma sa actuală, Filarmonica a fost înființată în anul 1949. Chiar dacă a funcționat cu statuturi diferite pe parcursul a peste 100 de ani, Filarmonica din Oradea a dorit mereu să promoveze muzica de calitate, să aducă pe scenă artiști de renume și să încânte publicul atât de iubit cu lucrări alese din vastul repertoriu al muzicii simfonice, camerale sau chiar de operă. Un concert aniversar poartă cu el istoria instituției pe care o celebrează. Din acest motiv, Filarmonica de Stat Oradea îi este recunoscătoare domnului Thurzó Zoltán, care a pus la dispoziție date importante din sânul instituției, preluate din arhiva muzicală Thurzó. În rândurile ce urmează vom face o incursiune în timp, aducând informații importante din istoricul Filarmonicii, care îl includ și pe Vomácska József, una dintre cele mai importante personalități ale istoriei muzicale orădene. De-a lungul timpului, au activat în Oradea diferiți muzicieni care și-au pus amprenta personală pe viziunea culturală a orașului prin activitatea lor creatoare. Influența lor majoră se reflectă asupra dezvoltării culturale a cetății orădene, plasând Filarmonica pe un loc din ce în ce mai înalt în ceea ce privește viața culturală a României și chiar a Europei. Prin contribuția acestor personalități din lumea muzicală, a luat naștere Societatea Filarmonicii la data de 23 decembrie 1923. Unul dintre muzicienii care au jucat un rol foarte important în istoria Filarmonicii este clarinetistul, dirijor și directorul Vomácska József (1868-1933). Vomácska József s-a născut în Republica Cehă în anul 1868. A absolvit Conservatorul din Praga, proaspăt înființat, și a avut ocazia să studieze armonia și contrapunctul cu celebrul compozitor Antonín Dvořák, care l-a apreciat pentru talentul său și pentru puterea sa de muncă. Aflat în plină ascensiune profesională, József Vomácska a ajuns prima dată la Oradea pe data de 16 decembrie 1893. Clarinetistul a susținut un concert solistic, în cadrul căruia a interpretat Concertul pentru clarinet nr. 1 de Carl Maria von Weber. József Vomácska s-a atașat de Oradea și de orchestra orădeană, astfel încât a revenit de multe ori în perioada ce a urmat, uneori chiar și fără să fie remunerat. Pe lângă faptul că iubea instituția orădeană, clarinetistul dorea să își promoveze instrumentul, pe vremea aceea instrumentele de suflat fiind aproape lipsite din repertoriul concertelor. După 4 ani de colaborări în calitate de solist-instrumentist cu artiștii orădeni, la 2 februarie 1898 József Vomácska a dirijat pentru prima dată orchestra orădeană, fiind începutul unei lungi colaborări. În anii ce au urmat, personalitatea lui József Vomácska s-a împletit cu viața muzicală a orașului, devenind două entități inseparabile. A adus o contribuție majoră și pe plan managerial: mulți soliști din România și din Europa acceptau invitația de a concerta la Oradea, chiar și fără a primi un onorariu, doar pentru a colabora și a concerta cu József Vomácska. De asemenea, punea la dispoziție programe cât mai diverse în cadrul concertelor. Mai mult de atât, a înființat Conservatorul de Muzică din Oradea, instituția purtându-i numele. Activitatea sa muzicală din Oradea s-a încheiat în anul 1929, după 36 de ani în care a lucrat neobosit și a dirijat 97 de concerte cu mari reușite la realizarea unor evenimente de înaltă ținută și la dezvoltarea vieții culturale a orașului. După ce a părăsit Oradea, s-a stabilit într-o localitate de lângă Beiuș, unde s-a bucurat de ultimii ani din viață. În anul 1933 s-a stins din viață, fiind înmormântat la cimitirul din Beiuș. Nu întâmplător programul concertului centenar se deschide cu „Suita Cehă op. 39" de Antonín Dvořák. În urmă cu 100 de ani, József Vomácska era una dintre cele mai active personalități din Oradea muzicală. Dirijorul și clarinetistul era născut în Republica Cehă și fusese unul dintre cei mai apreciați studenți ai lui Dvořák la Conservatorul din Praga. Tocmai din acest motiv, „Suita Cehă" a fost inclusă în repertoriul concertului din 6 februarie 1924 și este reluată în Concertul Aniversar. Lucrarea a fost scrisă de către Antonín Dvořák în anul 1879, atunci când compozitorul se afla în plină ascensiune profesională, în paralel cu spiritul naționalist în muzică, care era din ce în ce mai apreciat. În această perioadă, Franz Liszt se bucura de succesul celor 19 Rapsodii Maghiare (sau Rapsodii Ungare), compuse începând din 1846 până în 1885 în mai multe etape. În anul în care Dvořák a compus „Suita Cehă", și Johannes Brahms finalizase cele 21 de „Dansuri Maghiare". Fiind apreciate de către public și de critica muzicală lucrările cu rădăcini naționale, editura Fritz Simrock i-a comandat lui Dvořák o lucrare de această factură și astfel au fost compuse cele 16 „Dansuri Slave", inițial pentru pian. Setul de lucrări a avut un mare succes, însă compozitorul nu a fost plătit corespunzător. Tot în urma cererii făcute de Simrock, Dvořák a orchestrat Dansurile, care au fost publicate ca op. 46. De data aceasta, și compozitorul a fost remunerat așa cum se cuvenea. Imediat după aceea a apărut „Suita Cehă". După cum se subînțelege, colaborarea dintre Simrock și Dvořák nu a fost mereu una reușită, compozitorul fiind adesea nedreptățit. În afara laturii financiare pe care am amintit-o deja, au existat neînțelegeri și în privința numelui compozitorului. Pe coperta „Dansurilor Slave", Simrock a tipărit versiunea germană a numelui compozitorului: „Anton". Motivul a fost acela că în perioada cu pricina, lumea intelectuală din Praga era vorbitoare de limbă germană, cehii reprezentând o pătură socială inferioară. Compozitorul însă a fost foarte indignat și în continuare a fost nevoie să se ajungă la un compromis: „Suita Cehă" a avut pe copertă o variantă abreviată a numelui, respectiv „Ant.". De asemenea, editorul obișnuia să pună numere de opus mai mari decât cele reale, deoarece dorea să insinueze modernitatea și maturitatea compozitorului. Însă Dvořák a insistat ca „Suita Cehă" să poarte numărul de op. 39, chiar dacă a fost scrisă la un an după „Dansurile Slave" care erau notate ca op. 46. „Suita Cehă" este alcătuită din cinci mișcări, trei dintre acestea sunt dansuri tradiționale cehești, iar două dintre ele descriu peisajele Boemiei, care l-au inspirat pe Dvořák în multe dintre compozițiile sale. Cele cinci părți sunt: 1. Pastorale 2. Polka 3. Sousedská 4. Romance 5. Furiant Primul fragment este o pastorală în care atmosfera bucolică este creată de sunete susținute care acompaniază o melodie lirică lungă, și care traversează diferite tonalități. Pe alocuri sunt folosite și alte țesături care să acompanieze, precum cântecul de păsărele. Cea de-a doua mișcare este o Polka - dansul cel mai cunoscut din Boemia, care se regăsește în creația multor compozitori din secolul XIX. Este un dans în metru binar cu o structură ritmică caracteristică. Mișcarea este scrisă într-o tonalitate minoră cu o melodie frumoasă recurentă. A treia parte se numește Sousedská, acesta fiind din nou un dans, în 3 pătrimi. Are un caracter calm, legănat, și se dansează de obicei în perechi. Simrock a dat și un titlu alternativ acestei părți: Menuet. Însă, caracterul muzical diferă totuși de menuetul vienez din perioada clasică: Are linii lungi cu legato-uri și cu rupturi ritmice ocazionale. Al patrulea fragment nu mai este unul de dans, ci este o „romanță", care transpune ascultătorul din nou în lumea de la țară. Este mai lent și mai delicat decât cele două dansuri precedente și prezintă asemănări cu prima parte, având o melodie lirică ce plutește pe sunetele orchestrei. Partea finală este un furiant. Acest dans rapid și energic are o metrică ce se schimbă tot timpul din binar în ternar și invers și este o concluzie vie și exuberantă a întregii lucrări. Acest dans numit „Furiant" se mai regăsește în alte două lucrări ale compozitorului: În dansul slav nr. 8 și în partea a treia a Simfoniei nr. 6. Jules Massenet a fost unul dintre cei mai versatili și mai prolifici compozitori francezi. În afară de contribuția pe care a avut-o în repertoriul de operă, pentru care a devenit și cunoscut, a mai compus 200 de lieduri, oratorii, un concert de pian și diferite lucrări orchestrale printre care se numără și cele 7 suite. Unele dintre acestea sunt scrise pe o „temă" precum „Scene napoletane", „Scene alsacienne" sau „Scene dramatice". Programul aniversar al concertului din 6 februarie cuprinde una dintre cele 7 suite, respectiv Suita nr. 4 „Scene pitorești". În această lucrare se regăsește scriitura fină și atent lucrată în detaliu, care îl caracterizează pe Massenet. Este una dintre cele mai frecvent interpretate suite din creația sa. Premiera a avut loc la Paris în anul 1874, avându-l pe Edouard Colonne la pupitru. Prima dintre cele patru mișcări, „Marche" este una scurtă, și așa cum spune și numele, este un marș luminos cu o țesătură deloc încărcată. Tema marșului este reluată de mai multe ori cu tehnici contrapunctice variate, redate de diferite instrumente. A doua parte se numește „Air de Ballet" și este un vals melancolic, interpretat de către partida de violoncel, care cuprinde melodia în exclusivitate. Cea de-a treia mișcare „Angelus" este mai extinsă și cuprinde sunete de clopot, redate de către corni, precum și sonorități care imită orga de biserică, interepretate de corzi. „Marele cântec" din acest fragment are caracter de imn și apare de mai multe ori, evocând vivid o catedrală franceză. Fragmentul final se numește „Fête bohème" (Sărbătoare boemă). Se deschide cu o fanfară și cu un dans din Boemia în metru ternar. Forma este de rondo, cu episoade contrastante intercalate pe tot parcursul mișcării. Ultima reluare a temei aduce suitei o concluzie entuziastă. Un concert care aniversează o instituție de cultură din România trebuie să cuprindă și o lucrare scrisă pe meleagurile țării. „Înnoiește-te, Noule Ierusalime" este o piesă de referință din creația corală a lui Gavriil Musicescu (1847-1903). Compozitorul s-a născut în Basarabia și a început să studieze muzica în 1860 la Seminarul Teologic din Huși și apoi la Conservatorul din Iași, între 1864-1866. Tot în această perioadă a fost bibliotecar și pedagog la Seminarul din Huși, devenind apoi membru al Corului Episcopal și al corului Teatrului Național din Iași. După absolvirea Conservatorului a devenit profesor de muzică al Seminarului din Ismail, acolo unde a avut ocazia să cunoască îndeaproape repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși. S-a remarcat pentru iscusința dirijorală și pentru înclinația sa spre compoziție și din acest motiv a fost trimis de către episcopul Melchisedec Ștefănescu la Conservatorul din Sankt Petersburg. În anu 1872 s-a întors la Iași și a obținut conducerea catedrei de armonie a Conservatorului, în urma unei examinări riguroase. Patru ani mai târziu a obținut postul de dirijor al Corului Mitropolitan din Iași, ridicând ansamblul la un nivel necunoscut până atunci, cultivând echilibrul vocilor, omogenitatea și unitatea interpretării. Atât de tare s-a atașat de acest ansamblu coral, încât l-a dirijat până la sfârșitul vieții, susținând concerte în țară și în străinătate. În calitate de compozitor, cel mai mult s-a dedicat aceluiași gen coral. A fost primul compozitor român care a introdus folclorul țărănesc în muzica academică. În plus, a notat şi armonizat melodii populare, urmărind să păstreze structura modală a acestora, în opoziţie cu practica armonizărilor funcţionale utilizate până la el. O deosebită importanţă a avut iniţiativa sa de a transcrie prin notaţie lineară cântările de strană, însoţite uneori de o măiestrită prelucrare contrapunctică. A compus muzică corală, dar și lucrări pentru pian: Cântece naționale, culese și armonizate. În paralel a activat și ca muzicolog, participând la conferințe, publicând recenzii, studii muzicale și articole cu tematică națională la Iași și București. . A alcătuit şi publicat patru broşuri didactice, sub titulatura "Curs practic de muzică vocală, pentru uzul școalelor secundare de ambe sexe". Gavriil Musicescu este considerat părintele muzicii corale naționale de tip nou, promovând melosul popular prin orice modalitate care i-a fost la îndemână, acordând o importanță majoră cântecului popular în dezvoltarea culturii muzicale academice naționale. Meritele sale îi sunt recunoscute pe întreg teritoriul României, dar cu precădere la Iași, acolo unde Corul academic al Filarmonicii „Moldova" îi poartă astăzi numele. Ultima lucrare din concert va fi „Creațiunea" de Joseph Haydn, însă prezentată fragmentar. Oratoriul „Creațiunea" a fost scris între 1797-1798 și este considerat una dintre capodoperele compozitorului. Oratoriul descrie și celebrează crearea lumii, așa cum a fost povestită în Cartea Genezei. Se poate face și aici o asociere cu crearea instituției de cultură prin nașterea Societății Filarmonice și desigur, aniversarea centenarului în 6 februarie 2024. Libretul „Creațiunii" a fost scris de Gottfried van Swieten, iar lucrarea este structurată în 3 părți și implică trei soliști: soprană, tenor și bas, cor și orchestră. În partea I și partea a doua în care este ilustrată creațiunea, soliștii reprezintă arhanghelii: Raphael (bas), Uriel (tenor) și Gabriel (soprană) care povestesc cele șase zile ale creației. În partea a III-a basul și soprana îi reprezintă pe Adam și Eva. Chiar dacă de obicei solistul Raphael îl reprezintă apoi pe Adam și solista din rolul lui Gabriel pe Eva, unii dirijori decid totuși să distribuie alți cântăreți pentru rolurile din partea a III-a. Prima reprezentație publică a lucrării a avut loc la Viena în incinta vechiului Burgtheater la 19 martie 1799. Oratoriul a fost publicat cu text în germană și engleză în anul 1800. Premiera lucrării, însă într-un spațiu privat, a avut loc în 1798 și a fost montată de către Gesellschaft der Associierten, un grup de nobili care iubeau muzica. Această societate nobiliară a plătit sume mari compozitorului pentru a primi dreptul de a pune în scenă premiera. Evenimentul a fost amânat până la sfârșitul lui aprilie, deoarece lucrarea nu a fost finalizată integral decât în Vinerea Mare. Joseph Haydn s-a gândit să scrie un oratoriu de dimensiuni mari, atunci când se afla în vizită în Anglia, în 1791-1792, respectiv 1794-1795. Atunci, a avut ocazia să asculte, alături de prietenul său Charles Burney, oratoriile lui Georg Friedrich Händel, realizate cu desfășurare mare de forțe. Probabil Haydn a dorit să ajungă la aceleași dimensiuni în ceea ce privește forța artistică, folosind limbajul muzical al stilului clasic matur. Este ciudat faptul că Haydn și-a dorit un sunet atât de mare în lucrarea sa, care nu era în conformitate cu standardele compoziției din epoca aceea. Totuși, între premiera privată și cea publică, Haydn a adăugat mai multe părți instrumentale în partitură, ceea ce a făcut ca la premiera publică să fie nevoie de 120 de instrumentiști și 60 de cântăreți. Corul este implicat într-o serie de momente monumentale, multe dintre ele marcând sfârșitul unei anumite zile de creație. Orchestra apare mai mult singură, în episoadele de „pictură": atunci când aparele soarele, sunt create diferite animale, și mai presus de toate în uvertură, atunci când este descris haosul dinainte creației. În prima din cele trei părți ale oratoriului apare crearea luminii, a raiului și a pământului, a soarelui și a lunii, a pământului și a apei, precum și a plantelor. În al doilea este tratată crearea animalelor, a bărbatului și a femeii. Partea finală îi descrie pe Adam și Eva în Grădina din Eden, portretizând iubirea în armonie cu „noua lume". Așa cum se întâmplă și în alte oratorii, fragmentele muzicale mari (ariile și corurile) sunt precedate de scurte recitative. Aici, recitativele preiau cuvinte din Geneză, iar versurile ce urmează sunt narațiuni biblice. Jankó Zsolt a studiat mai întâi vioara și apoi dirijatul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și s-a perfecționat la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena. Și-a completat apoi studiile la Conservatorio di Musica „Benedetto Marcello" din Veneția. În plus, a avut ocazia să participe la numeroase cursuri de perfecționare sub îndrumarea unor maeștri, precum: Péter Eötvös, Zoltán Peskó, Octav Calleya, Emily F. Brown, David Zinman, Ivan Fischer. Între anii 2005-2007 el însuși a predat la Universitatea din Oradea și în calitate de dirijor coordonează concerte educative pentru tineret. Cariera lui Jankó Zsolt se desfășoară pe plan internațional, dirijorul aflându-se frecvent în fața unor orchestre de prestigiu, enumerând aici doar câteva dintre ele: Konzerthausorchester Berlin, Orchestra din cadrul Festivalului Schleswig-Holstein, Orchestra Filarmonicii „George Enescu" București, Orchestra de Cameră Radio București, Orchestra Simfonică din Szeged, Orchestra Simfonică Savaria și Orchestra de Cameră Erdődy. În plus, Jankó Zsolt a fost dirijor-asistent al Orchestrei Festivalului de la Budapesta între anii 2010-2015. În prezent este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Soprana Ancuța Pop Măslină a studiat canto și pian la Liceul de Arte din Oradea, sub atenta îndrumare a profesoarei Pop Eleonora. Absolventă a Facultății de Muzică din cadrul Universității din Oradea unde a studiat arta cântului cu maestrul Ion Țibrea și soprana Lavinia Cherecheș din 2001, solista din această seară a desfășurat o bogată activitate artistică și pedagogică în țară și străinătate. Alături de corul Filarmonicii orădene, soprana participă la numeroase evenimente culturale de înaltă notorietate, în calitate de membră al corului și solist sopran. În cadrul turneului Morricone din perioada 2015-2019, alături și de Corul Filarmonicii din Oradea și Debrecen, alături de orchestra Filarmonicii din Praga, solista s-a făcut remarcată peste hotare. Nicolae Bejan, s-a născut în 1977, iar în anul 1996 a absolvit Liceul de Artă din Oradea, specializarea canto clasic, în același an a fost admis la Facultatea de Muzică și Arte din Oradea, absolvind cu succes în 2003 specializarea canto clasic. Din anul 1997 este artist liric în Corul Filarmonicii de Stat Oradea, iar din 2010 și în Corul Kodály din Debrețin. Din repertoriul său solistic fac parte operele Nunta lui Figaro de W. A. Mozart, Il campanello di notte de G. Donizetti, Orfeo de C. Monteverdi și lucrările vocal-simfonice Oratoriul de Crăciun de C. Saint-Saëns, Missa încoronării de W. A. Mozart, Carmina Burana de C. Orff, Magnificat de J. S. Bach, precum și părți solistice dintr-o serie de lucrări a cappella. A participat la realizarea unui CD cu lucrarea Nelson Mass de J. Haydn, dirijat de Salamon Kamp. |
|
|
|
marți, 3 decembrie 2024, 20:01:53 Ora standard a Europei de Est
|
|
