Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A fost aprobat bugetul pentru anul 2024

Miercuri,

A fost aprobat bugetul pentru anul 2024

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de miercuri, 31 ianuarie, bugetul Județului Bihor și al instituțiilor subordonate pe anul 2024.

Bugetul total previzionat pentru acest an este de 2,5 miliarde lei, din care 2,1 miliarde, adică 84%, sunt alocate investițiilor. Cheltuielile de funcționare ale aparatului propriu al Consiliului Județean Bihor și ale instituțiilor subordonate sunt prevăzute la 417,5 milioane lei.
Bugetul de investiții este motorul de dezvoltare a județului. Acesta a început să crească din 2021, odată cu reducerile de personal și reorganizarea activității Consiliului Județean Bihor. În 2022 am avut o altă creștere importantă, de la 197 la 288 milioane, cu aproape 50% a bugetului de dezvoltare față de anul precedent, iar anul trecut am avut un salt uriaș, de aproape 300%, la 1,1 miliarde lei, odată cu derularea marilor proiecte cu fonduri europene. Pentru anul acesta avem previzionat un buget de peste 2,1 miliarde lei", a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă de prezentare a bugetului din 23 ianuarie.
De la preluarea mandatului actualei conduceri, ponderea cheltuielilor de funcționare și a celor de dezvoltare din bugetul total s-a inversat din 2019 (funcționare: 74%, dezvoltare: 26%) până în 2023 (funcționare: 23%, dezvoltare: 77%). În 2024 costurile de funcționare sunt estimate la doar 16%.
Cele mai mari investiții sunt prevăzute în domeniul infrastructură, cu alocări de peste 1,7 miliarde lei în 2024.
O componentă esențială a bugetului de dezvoltare o reprezintă fondurile europene. Investițiile vor fi finanțate în proporție de 84% cu fonduri externe nerambursabile, pentru anul 2024 instituția propunându-și să atragă 1,78 miliarde lei de la Uniunea Europeană.
Dacă în 2020 fondurile europene reprezentau doar 5% din totalul bugetului de investiții, în 2023 acestea au crescut la 86%, adică 970 milioane lei.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a prezentat cele mai importante proiecte derulate de instituție, împărțite în trei categorii: proiecte în curs care se vor finaliza anul acesta, proiecte în implementare cu termen de finalizare anul viitor și proiecte a căror execuție va demara în 2024.
 
Proiecte care se vor finaliza în 2024:
Centurile Beiuș, Aleșd, Oșorhei, Sântandrei, Nojorid, Sânmartin, reabilitarea drumului județean Oșorhei - Copăcel, reabilitarea drumului județean Almașu-Mare - Sălaj, dotări și acreditare Parcul Științific și Tehnologic, dotări Campusul pentru Învățământ Dual, microbuze electrice pentru școlile din județ, reabilitarea Spitalului de Psihiatrie din Nucet, platformele de deșeuri, proiectele în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
 
Proiecte în derulare, cu termen de finalizare după anul 2024
Inelul Rutier Metropolitan, reabilitarea drumului județean Salonta - Tinca, Parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
 
Investiții care vor demara în 2024
Rețeaua de pasaje rutiere și pietonale din Oradea și Oșorhei, lărgirile de la două la patru benzi la ieșirile din Oradea spre Nojorid, până la intersecția cu Livada, și spre Biharia; modernizarea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai; Centrul Cultural Multifuncțional; Drumul Expres Arad-Oradea, proiectul cu trenuri metropolitane; modernizarea drumului turistic Padiș - Ic Ponor.
 
Tot anul acesta vor demara proiecte precum Centrul de testare pentru orientare școlară, un program de transport prin care să fie achiziționate autobuze electrice, dezvoltarea zonei din vecinătatea Aeroportului Oradea, deschiderea unor spații muzeale în Cetatea Oradea, autorizarea ISU a Teatrului din Oradea, asistența medicală în zonele izolate, susținerea învățământului în limba germană, achiziționarea unor utilaje pentru siguranța în trafic pe drumurile județene și reabilitarea drumului județean 795A dintre Șumugiu și Mierlău.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a explicat: „Aceste estimări trebuie tratate cu o anumită rezervă pentru că, așa cum a fost și anul trecut, sunt diferiți factori pe care noi nu îi putem controla: durata procedurilor de licitație, contestații, procese, șantiere arheologice, decizii guvernamentale sau alte situații. Toate aceste proiecte, în implementare sau care vor începe, sunt rezultatul muncii colegilor noștri și al instituțiilor partenere, cărora le mulțumesc".

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:42:26 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...