Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Să avem încredere în viitorul ţării noastre”, spunea Al. Ioan Cuza, în 1859

Astăzi, am sărbătorit Unirea Principatelor Române, în Piața Unirii din Oradea

,,Să avem încredere în viitorul ţării noastre”, spunea Al. Ioan Cuza, în 1859

Miercuri, 24 ianuarie 2024, Instituția Prefectului, județul Bihor, ne-a invitat în Piața Unirii din Oradea să sărbătorim Unirea Principatelor Române ,,un episod semnificativ în istoria noastră națională. Astfel, în anul 1859, Moldova s-a unit cu Țara Românească, formând un stat unitar, realizând astfel idealul generației pașoptiste.

Sub conducerea noului domnitor, Alexandru Ioan Cuza, și cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu, au fost implementate reforme liberale majore, inclusiv un nou cod civil și penal, înființarea Armatei Naționale Române, modernizarea educației, reforma agrară, trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, reforma fiscală și secularizarea averilor mănăstirești"..., după cum avea să sublinieze, în discursul său, domnul prefect Dumitru Țiplea.
,,Timpul agitațiilor va trece și se va deschide o nouă eră de prosperitate națională"
Iar istoricul orădean Radu Românașu, citând personalități importante ale vremii, inclusiv pe Domnul Unirii Principatelor Române, avea să ne stârnească interesul și curiozitatea, să răscolească sentimente de admirație pentru înfăptuitorii Unirii Principatelor Române de la 1859. ,,Să avem dragi concetățeni, dragi orădeni, dragi români, să avem încredere în viitorul țării noastre. Și continuă Alexandru Ioan Cuza: ,,Să ne unim, a împlini lucrarea ce am întreprins-o. Timpul agitațiilor va trece și se va deschide o nouă eră de prosperitate națională", am încheiat citatul.
,,A avut dreptate Alexandru Ioan Cuza și s-a ținut de cuvânt când a spus aceste cuvinte, pentru că numai în cei șapte ani de domnie, prin amplul proces de reforme... a reușit să pună bazele statului român modern", a adăugat istoricul Radu Românașu.
Discursurile și momentul artistic vibrant, care a urmat, au reușit să stârnească fulgii de zăpadă din înaltul cerului, care au început să se cearnă cu zgârcenie, însă.
S-au depus coroane și jerbe, ba chiar și garoafe, una câte una, și trandafiri, din partea elevilor gojdiști, dar nu am avut parte de un dans al înfrățirii, o Horă a Unirii, în care să se prindă politicieni, elevi, copii, părinți și bunici..., cum poate ar fi așteptat cei mai mici participanți la manifestarea din Piața Unirii.
Pe Facebook Ovidiu Moise Dan, în cele două secvențe video, veți putea audia un fragment (de final) din discursul istoricului Radu Românașu și primul cântec interpretat de Antonela Ferche-Buțiu...
Ovidiu Dan

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:01:26 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...