Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O sărbătoare ca-n povești, cu artiști pe sprânceană

La Oșorhei, trei zile, până-n noapte,

O sărbătoare ca-n povești, cu artiști pe sprânceană

Echipa liberală din fruntea Primăriei Oșorhei (primarul – Ioan Pop și vicele- Ioan Gligor), cu sprijinul consilierilor locali, al P.N.L. Bihor, al Consiliului județean și al Prefecturii, a organizat o sărbătoare de pomină, cu artiști pe sprânceană.

 V-am povestit, cu de-amănuntul cum s-au petrecut lucrurile vineri.
 Sâmbătă, manifestările au început, așa după cum fusese programat, cu finala minicampionatului de fotbal pentru echipe de copii și au continuat cu întreceri pentru elevi: aruncare cu mingea de oină, alergare 50 m fete/băieți, alergare de rezistență (băieți) 800 m, săritură cu sacul, concurs - trasul cu funia și concursul de prins purcei (care, însă, s-a desfășurat seara).
 La concursul ATV-urilor (și Quard-urilor), precum și la concursul de motocros (o premieră în județul Bihor, la asemenea manifestări câmpenești), s-au înscris 30 de participanți din țară (Arad, Oradea, Timișoara și Cluj-Napoca), după cum am aflat de la Cristian Herman, președintele Clubului ATV Arad (În 24 septembrie, clubul său din Arad va organiza cel mai lung concurs din țară, 24 de ore din 24, cu participare internațională, 70 de echipe de câte două persoane la ambele categorii, cu concurenți din Germania, Cehia și România, posibil și din Ungaria).
 Din cauza unei ploi de milioane pentru agricultori, dar mai puțin dorită de micii artiști de la școlile din Oșorhei, momentul artistic al școlarilor (programat de la ora 17.00) a fost anulat. După circa două ore (de ploaie „de aur”), manifestările au continuat cu concursul de prins purcei. La ora 21.00, au început recitalurile: cu David Deejay și Danger. Trupa Top Secret nu s-a prezentat, fiind înlocuită cu trupa orădeană For Flavour (a lui Levi).   
 O seară ... folclorică, prin excelență!
 Ziua de duminică a debutat cu vestitul târg și concursul de atelaje (din România și Ungaria), care au adunat lumea ca la ... circ! Celor mai mari băutori de bere și celor mai puternici oameni din comună li s-au pregătit concursuri speciale, iar seara s-a lăsat cu un program folcloric de pomină, cu artiști pe sprânceană: Aurica Vaida, Felicia și Simona Costin (mamă și fiică), Kiss Geza (și soția), Lucian Drăgan, Corina Szatmari, acompaniată de trupa lui „Zbiciu” (Varga Carol-tatăl, Varga Marius-fiul și Varga Nazarius-nepotul), Ileana Matus (din Maramureș), Cornel Borza și soții Traian și Valeria Ilea. Înainte să pornească superbul foc de artificii, Corina Szatmari ne-a surprins și încântat cu „Puterea dragostei”.
 Surprizele zilei de duminică
 Surprizele zilei au venit din partea fotbaliștilor și a „Mugurilor și mlădițelor de tezaur” din Beiuș.
 După cum poate ați aflat, juniorii republicani ai lui F.C. Bihor (antenor principal, Gheorghe Silaghi) au învins cu 5 la 4, sâmbătă, la Mogoșoaia, echipa Steaua București, în finala campionatului național, devenind astfel, după 46 de ani, campioni naționali. E pentru prima oară când au ajuns în finală! Ei bine, acești copii minunați au urcat pe scena de la Oșorhei, fiind felicitați și aplaudați la scenă deschisă!
 Cealaltă plăcută surpriză ne-a venit tocmai de la Binș, fiind furnizată de membrii Ansablului de cântece și dansuri „Muguri și mlădițe de tezaur” al Casei de Cultură „Ioan Ciordaș” din Beiuș, condus de directorul instituției, Anca Banda, îndrăgita solistă de muzică populară din Beiuș, o animatoare inimoasă, fără pereche!
 Vreme de mai bine de o oră mugurii și mlădițele au cântat și au dansat cum au știut ei mai bine, acompaniați de Ioan Popa (din Teleac) - la tobă și Nicolae Gașpar (Culița din Albești) – la vioară cu goarnă.
 Și-au dat concursul: Andrada Ardelean (cea mai mică și mai dulce solistă și dansatoare, absolventă cu coroniță a clasei I), Georgiana Vesa, Andrada Bocoiu, Adela Manea, Sebastian Hahău, Anca Pirtea, Robert Tau, Anca Banda și Roxana Gudiu, Roxana Mihalca, Florina Morar, Simona Carp, Dumitru Buda și Laura Cadar, soliști unu și unu, mulți dintre ei laureați a numeroase concursuri și festivaluri județene și naționale. Săptămâna trecută au cântat și jucat la Gurahonț, iar până în 11 noiembrie, au planificate serbări săptămânal, în județ, în țară și în Ungaria. În 27-30 iulie, vor fi prezenți pe scena Festivalului de la Tulcea.
 După focul de artificii, primarul comunei Oșorhei, dl Ioan Pop (coordonatorul principal al manifestărilor) se arăta mulțumit: „În sfârșit, respir mai ușurat, văzând că tot ce ne-am propus am reușit să ducem la îndeplinire. Este, cum se spune, mulțumirea lucrului bine făcut! Sunt încă puțin copleșit de emoții și foarte bucuros după acest superb foc de artificii care a pus capăt celor trei zile de serbări. La ceas de izbândă, doresc să mulțumesc echipei liberale, familiei din primărie care au fost alături de mine: consilierilor locali care au dovedit unitate, fermitate și armonie, Consiuliului județean și Prefecturii, P.N.L.-ului Bihor, cetățenilor comunei, poliției și firmei de pază „Spartan” Oradea, tuturor personelor fizice și juridice care m-au sprijinit, fără toți aceștia nu reușeam să materializăm tot ce ne-am propus. Am fost o echipă, o familie și astfel am învins”, ne-a declarat tânărul și îndrăgitul primar al comunei Oșorhei, Ioan Pop.
  Felicitări, domnule primar, prima ediție a „Zilelor comunei Oșorhei” a ieșit ca la carte! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O sărbătoare ca-n povești, cu artiști pe sprânceană.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:46 Ora standard a Europei de Est