Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Zilele Erasmus+ la ,,Oltea Doamna”

Diseminare

Zilele Erasmus+ la ,,Oltea Doamna”

Cu ocazia Zilelor Erasmus+, în luna octombrie 2023, Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna" a organizat o activitate online, ultima întâlnire virtuală a elevilor și partenerilor implicați în proiectul Erasmus + Environmental Education in Action, din cadrul acțiunii KA210 - parteneriate școlare. Instituțiile partenere din proiect, prezente la întâlnire, au fost Zespol Szkolno - Przedszkolny Nr.1 (Polonia), Educational Center for Environmental and Sustainability of Karpenisi (Grecia), Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna"(România), Istituto Comprensivo di Pontassieve (Italia), Hamza Yerlikaya Ortaokulu (Turcia) și Sivas Dorteylul Ortaokulu (Turcia).

Tema întâlnirii,Happy Nature / Sad Nature, a adus în atenția participanților necesitatea creșterii nivelului de informare și conștientizare cu privire la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor în rândul elevilor, la problemele de mediu care privesc schimbările climatice, promovarea educației ecologice în școală și dezvoltarea spiritului ecologic al tinerilor. Au fost prezentate activități interesante ale elevilor și partenerilor din proiect, având în centru preocuparea pentru conservarea mediului natural înconjurător.
 Diseminarea diferitelor activități realizate în cadrul proiectului  a relevat importanța dezvoltării autonomiei elevilor în probleme care vizează mediul înconjurător, formarea și dezvoltarea competențelor lingvistice ale acestora, dezvoltarea în rândul elevilor și profesorilor a dorinței de a fi buni cetățeni la nivel local, național, precum și cetățeni europeni activi, a unor mijloace  prin care elevii și profesorii să  implementeze activități legate de protejarea mediului, în spiritul unei vieți durabile.

Trimite email
miercuri, 29 ianuarie 2025, 08:11:17 Ora standard a Europei de Est