Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

IA cu povești, din Bihor la New York

De la „Oltea Doamna”, Oradea spre lumea întreagă

IA cu povești, din Bihor la New York

Este vorba despre proiectul de suflet coordonat de doamna prof. Cristiana Vidican, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna" din Oradea, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor și domnul Dorin Negrău - singurul designer român inclus în cadrul elitistului event de modă New York Fashion Week, din anul acesta.

           Se spune și așa este: ,,Veșnicia s-a născut la sat", iar Iorga spunea atât de explicit că „Izvorul neamului meu e țăranul român".
 În derularea acestui proiect s-a pornit de la ideea că pentru a ști cine este, copilul trebuie să învețe cine a fost, prin strămoșii săi, să-și cunoască rădăcinile adânci, înfipte în satul românesc. Acesta, izvor al sensibilității și spiritualității românești trebuie să trăiască cu obiceiurile și datinile sale, cu ocupațiile și portul oamenilor săi. Tradițiile și folclorul bihorean sunt documente grăitoare privind istoria și cultura acestor locuri, constituind monumente de mare valoare. Imensul tezaur folcloric al acestei zone constituie o componentă valoroasă și o moștenire de preț pentru toți cei care locuiesc în această parte de țară.
            Este bine să cunoaștem și să transmitem copiilor măcar un strop din ceea ce a creat omul simplu de la țară, cu iscusința minții și căldura sufletului său. Să îndreptăm pașii puilor de om spre locurile unde sunt conservate valorile neamului nostru: în muzee, la spectacole, în târguri și expoziții etc.
             Am ales ca partener principal muzeul, pentru că este ca o vrajă care te cheamă spre a vedea obiecte unice, expresie a îndrăznelii puterii omului de a se înveșnici prin ceea ce săvârșește. Întocmai ca la un spectacol, să pătrundem în muzeu cu elevii ca într-un sanctuar, cu sfială și cu dorința de a cunoaște cât mai multe.
           Așadar, pornind de la cele spuse (scrise), cu ocazia Vernisajului expoziției: DIN BIHOR LA NEW YORK - veșminte din creația designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor, i-am reunit pe elevii clasei a III-a D, ai doamnei prof. Cristiana Vidican, în ultimele zile de vacanță, împreună cu dna bibliotecar Dana Teședan și prof. Alicia Popa, de la Grădinița Nr. 53 din Oradea (membri în proiect), pentru a admira colecția vestitului creator de modă român, care va lua drumul Americii, pentru a sta de vorbă cu acesta și pentru a participa apoi la un atelier de cusut pe etamină. sub îndrumarea muzeografilor Secției de Etnografie, dna Simona Bala. Cei prezenți au putut simți emoțiile unei defilări pe covorul roșu, prezentându-și fiecare vestimentația tradițională.
             Din echipa de proiect, pe lângă Școala Gimnazială „Oltea Doamna", mai fac parte: Școala Gimnazială „Ioan Slavici" din Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan" - Oradea, Liceul Tehnologic „Felix" - Sânmartin și o serie de grădinițe: Grădinița Nr. 30 (cu structura Grădinița 47) și Grădinița Nr. 53, ambele din Oradea, precum și Grădinița „Prietenii copilăriei" din Sânmartin.
Prof. Dana Teședan  
Prof. Alicia Popa

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:07:03 Ora standard a Europei de Est