Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Drag de limba română”

Lansarea Antologiei de poezie contemporană românească

,,Drag de limba română”

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită în avans de către poeții din Bihor prin participarea la evenimentul lansării Antologiei de poezie contemporană românească ,,Drag de limba română", volum coordonat de poeta Mihaela Dindelegan.

Antologia a apărut zilele trecute la Editura Primus și este o colecție de poeme aparținând unui număr de 28 de poeți din Bihor și din zona Chișinău, Republica Moldova. Volumul a fost editat în cadrul proiectului cu același nume al Asociației Culturale Pro Lirica Oradea, în parteneriat cu Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație Chișinău și cu susținerea financiară a Consiliului Județean Bihor, grație înfrățirii dintre cele două comunități. Evenimentul lansării cărții a avut loc luni după-amiază (28 august 2023), în amfiteatrul Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai", din Oradea, în prezența unui public numeros, format din poeți, artiști și public iubitor al limbii române.
În cuprinsul volumului semnează poeții: George Râurel Bălan, Ludmila Berzoi, Viorel Boldiș, Ionuț Caragea, Alexandrina Chelu - Schorr, Victor Cobzac, Leontina - Veturia Costruț, Mihaela Dindelegan, Lidia Grosu, Petru Hasnaș, Pascu Heteș, Aurel Horgoș, Carmen Ifrim Săsărman, Geta Lipovanciuc, Ludmila Maciuga, Sabina Măduța, Natalia Mazîlu - Miron, Emil Mircea Neșiu, Tudor Palladi, Ioana Precup, Veronica Simionica Hsnaș, Dan Sîrbu, Virgil - Teodorescu Capriș, Maria Tomița Corini, Nona Tudor Herdeanu, Maria Elvira Vancea, Renata Verejanu (Om Emerit al Republicii Moldova și președinta Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație Chișinău), Eugenia Zabulica.
Despre importanța demersului și a realizării literare care s-a concretizat în acest volum antologic a vorbit profesor universitar Dana Sala, critic literar, care a relevat valoarea unor astfel de inițiative, subliniind rolul poeților și al limbii române literare, al metaforei și figurilor de stil în îmbogățirea sufletească a tuturor românilor.
,,Noi, participanții la această Antologie, ne-am jertfit și ne-am îmbrăcat cuvintele în straie de sărbătoare, le-am dăruit profunzime și consistență, grandoare și sensibilitate, și apoi le-am încolonat la poarta veșniciei, cerând un loc pentru ele în nemurirea sufletului românesc. Am făcut asta deoarece avem DRAG DE LIMBA ROMÂNĂ, drag de cuvintele ei mlădioase, drag de esența care ne leagă în trupul ei spiritual, dincolo de granițe, vremuri și orânduiri. Deoarece avem drag de voi, cei care v-ați pregătit inimile să primiți jertfa noastră, să vă înflăcărați la focul livreștilor așezăminte și să vă înălțați cugetele odată cu noi spre arealul păcii și al armoniei deschis de poezie", spune și coordonatoarea volumului, Mihaela Dindelegan, în prefața intitulată ,,Cuvânt pentru cuvinte".
Cu o elocință copleșitoare, preotul Dorel Rusu, fost protopop ortodox de Oradea, a pătruns în sufletele participanților, semănând sămânța trainică a dragostei pentru limba română, pentru pace și fraternitate, a căror expresie supremă o constituie versul poeților. Aceeași valoare a legăturii de suflet produsă pe tărâmul limbii române a scos-o în evidență poetul, scriitorul, traducătorul și criticul literar Ionuț Caragea, care poate fi considerat un adevărat ambasador literar al identității naționale.
Deși a durat mai bine de două ore, evenimentul lansării Antologiei a fost deosebit de relaxant, deoarece între luările de cuvânt și recitalurile de poezie au avut loc momente muzicale în interpretarea artiștilor Carmen Ifrim Săsărman (chitară și voce), Florian Chelu Madeva (chitară) și Alexandrina Chelu - Schorr (voce), surorile Ghib Denisa și Lorena, Adina Hodișan (chitară și voce), Andrei Arad (chitară și voce). De asemenea, actorul Rin Tripa și-a pus în valoare vocația interpretând în mod magistral poezii din Antologie aparținând poeților de peste Prut.
Aflându-se în România într-o scurtă vacanță alături de soțul ei francez, la festivitate a participat artistul plastic Daniela Brosset (fostă Maier), autoarea tablourilor care ilustrează Antologia ,,Drag de limba română". În calitatea sa de reprezentant UNESCO și de membru în Academia Europeană de Știință, Arte și Litere cu sediul la Paris, Daniela - care este originară din Oradea - s-a oferit să susțină artiștii bihoreni în promovarea artei lor în spațiul european.
În final, toți cei prezenți au primit în dar câte un exemplar din Antologie, iar pentru poeți au fost oferite câte două exemplare.
Mihaela Dindelegan,
președinte Asociația Culturală Pro Lirica Oradea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:34:40 Ora standard a Europei de Est