Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ligia Deca a avut numai cuvinte de laudă la adresa conducerii instituției academice orădene

Ministrul Educației, vizită fulger în campusul Universității din Oradea

Ligia Deca a avut numai cuvinte de laudă la adresa conducerii instituției academice orădene

Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost vineri, 25 august 2023, pentru aproape două ore, oaspete al Universității din Oradea.

Reprezentantul guvernului și-a început vizita în campus la „Casa Muzicii", noul și modernul  sediu al departamentului de profil din cadrul Facultății de Arte. Aici, președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan i-a provocat pe constructori, spunând că și-ar dori ca festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025 să aibă loc în primitoarea sală de spectacole aflată încă în șantier. „Cred că, cu puțin ajutor din partea Ministerului Educației, e posibil", a adăugat șeful administrației județului Bihor.
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, i-a prezentat Ligiei Deca șantierul viitorului Centru de Transfer Tehnologic. „Ne dorim să facem din acest spațiu locul de întâlnire al cercetării cu producția", a afirmat rectorul.
În scurtul ei popas la Biblioteca Universității din Oradea, Ligia Deca a avut ocazia de a scrie câteva rânduri în Cartea de onoare a instituției. „Este o onoare și o încântare să vizitez astăzi Campusul Universității din Oradea, unde tradiția și prestigiul academic se îmbină organic cu progresul, excelența și modernul în tehnologie. Mulțumesc comunității academice și conducerii Universității pentru energia, performanța și pasiunea pentru educație, cercetare și implicarea în comunitate pe care le dovedesc în fiecare zi. Cu deosebită considerație, Ligia Deca - ministrul Educației".
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, i-a prezentat ministrului Ligia Deca și lucrările care se fac pentru reabilitarea clădirii, grav avariată în timpul furtunii ce s-a abătut asupra orașului la începutul lunii august.
Continuându-și periplul prin campus, ministrul Educației a aflat, de la prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, despre planurile conducerii administrative a universității de a readuce la forma inițială toate cele nouă clădiri ce compun ansamblul art nouveau, clasificat ca monument de arhitectură.
Trecând prin corpul de clădire care găzduiește și Aula Magna a Universității din Oradea, rectorul instituției academice i-a vorbit Ligiei Deca despre soluțiile moderne aplicate aici,  pentru ca acest imobil să devină independent din punct de vedere energetic. „Folosim apa geotermală pentru încălzire, iar vara prin același sistem pompăm apă rece, pentru a reduce cu patru-cinci grade temperatura spațiilor interioare. Tot sistemul de climatizare este unul inovator, instalațiile de încălzire, respectiv răcire, fiind montate în pardoseală și tavan. Deja clădirea are un randament energetic extraordinar. Dacă reușim să punem și panourile fotovoltaice pe care ni le dorim, clădirea va deveni independentă energetic", a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. „Îmi place aici, simți că poți să respiri", a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-una din sălile de curs ale Facultății de Științe Economice, climatizată prin intermediul tehnologiilor moderne și prietenoase cu mediul aplicate la Universitatea din Oradea.
La scurta întâlnire de lucru, care a avut loc în sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, au participat prorectorii și o parte din decanii instituției academice. Rectorul, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, i-a vorbit ministrului Ligia Deca despre investițiile de care, spune domnia sa, universitatea are acum cea mai mare nevoie: construcția a trei noi cămine studențești, în total aproape o mie de locuri de cazare, și reabilitarea clădirii în care își are sediul Facultatea de Medicină și Farmacie. „Ne dorim ca absolvenții de liceu din Oradea să nu părăsească orașul, ci să rămână aici pentru a-și continua studiile", a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, adăugând că instituția pe care o conduce mizează pe: digitalizare, sustenabilitate și internaționalizare. În context, rectorul a reamintit că Universitatea din Oradea este unul din membrii consorțiului academic european EU GREEN.
„Vă felicit pentru proiectele de modernizare și reabilitare pe care le derulați. Toată lumea poate să vadă ce manager extraordinar sunteți, prin rezultatele activității dumneavoastră", a spus ministrul Educației, Ligia Deca.
Decanii facultăților orădene au profitat de prezența ministrului pentru a deschide un dialog legat de aplicarea prevederilor noii legi a educației. „Scopul nostru este să vă ajutăm, nicidecum să vă încurcăm", a afirmat Ligia Deca. „Ne dorim o tranziție ordonată. Nu vrem să supunem sistemul de învățământ unor șocuri, a mai declarat ministrul Educației.
Întrebată fiind, de prorectorul prof. univ. dr. habil. Gabriel Bendea, despre deblocarea organizării concursurilor pentru posturile didactice din învățământul superior, Ligia Deca a explicat că ministerul pe care îl conduce a reușit să scoată universitățile de sub rigorile reformei bugetare. „Nu cred că postul de profesor universitar poate fi asimilat celui de funcționar în alte instituții publice", a precizat ministrul.
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a rugat-o pe reprezentanta guvernului să sprijine Universitatea din Oradea pentru ca aceasta să beneficieze de mai multe granturi doctorale. „E păcat că, în vreme ce la alte universități se pierd locuri, din pricina abandonului, la Universitatea din Oradea să nu avem doctoranzi pe măsura numărului și valorii coordonatorilor noștri abilitați", a subliniat rectorul.
Vizita ministrului Ligia Deca s-a încheiat cu un scurt popas făcut chiar pe șantierele viitoarelor cămine studențești. (B.C.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:33:34 Ora standard a Europei de Est