Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Ați fost și rămâneți copiii mei”

Serenada clasei a IV-a C de la Șc. „Avram Iancu” din Oradea

„Ați fost și rămâneți copiii mei”

Timp de patru ani, între învățătoare și copii se țes nebănuite fire de „păianjen” care rezistă tuturor vremurilor, având drept liant sufletele ca niște ofrande. În cazul clasei a IV-a C de la Școala cu clasele I-VIII „Avram Iancu”, chestiunea este mult mai complicată, dat fiind faptul că Monica Toader este mai mult decât dăscăliță, o vrăjitoare!

 Copiii au îndrăgit-o, iar ea le-a oferit sufletul pe tavă, inversând rolurile și ocrotindu-i ca pe propriii copii.
„Ați fost și rămâneți copiii mei. Voi toți ați făcut parte din  familia mea”, așa le spunea Monica, marți seara (9 iunie 2009), în sala de sport, la reuniunea finală.
 Pentru a depăna amintiri din cei patru ani de școală au vizionat un material, după care au dat frâu liber serenadei. Momentele de emoție s-au prelungit  cu cele de încântare la înmânarea premiilor de absolvire. Monica i-a felicitat și îmbrățișat, dăruindu-le  câte o carte și un caiet de vacanță, diploma de absolvire, fotografia clasei, carnetul de elev, un CD cu materialul prezentat și cu alte file de la activitățile din cei patru ani. În  atmosfera încinsă, au fost lansate baloanele cu mesaje, dându-se undă verde petrecerii cu surprize....
„O frumoasă expediție în Þara învățăturii”
Am ascultat mesaje de suflet: „Cei patru ani de școală au fost pentru mine o lume de cunoaștere și distracție” – Tudor Ardelean. „Nu voi uita nicicând cei mai frumoși ani din viața mea și pe buna mea învățătoare”-  Horea Bîrlădeanu. „Pentru mine, cei patru ani de școală au reprezentat patru camere într-o casă mare. În prima cameră când am intrat, m-am acomodat, apoi a fost tot mai ușor, ajungând în ultima, am realizat că tot ceea ce am adunat îmi va folosi”- Dianora Igna. „Am petrecut patru ani ca-n paradis” – Andreea Ilisie. „Am trăit un vis magic din care nu aș dori să mă trezesc” – Mădălina Miron. „Acum sunt mai bogat și mai înțelept prin tot ce-am învățat”- Bogdan Pușcaș. „Clasele primare au însemnat o frumoasă expediție în Þara învățăturii”- Remus Sava. „Au fost patru ani de provocări neîncetate, cu mici obstacole și multe împliniri. Am învățat să scriem, să citim, să povestim, să socotim, să ne cunoaștem trecutul și frumusețile patriei, să ne purtăm civilizat, să vorbim corect, să desenăm, să pictăm, să confecționăm, să cântăm și să protejăm natura, dar și să fim prieteni. Timp de patru ani, ne-am conformat devizei: „Suntem frumoși, harnici și isteți” și vă doresc din suflet așa să rămâneți”- a concluzionat învățătoarea lor cu dragoste, Monica Toader. (Ov. D.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:54:42 Ora standard a Europei de Est