Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Proba scrisă a examenului național pentru Definitivare în învățământ (sesiunea 2023)

Informare privind

Proba scrisă a examenului național pentru Definitivare în învățământ (sesiunea 2023)

Proba scrisă a examenului național pentru Definitivare în învățământ (sesiunea 2023)

Proba se va desfășura la 37 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe 222 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; calificativul pentru anul școlar în curs „Bine" sau „Foarte bine"; media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru Definitivare în învățământ, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 și a Procedurii operaționale care reglementează desfășurarea examenului în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7.30 și, cel mai târziu, la ora 8.00, în baza unui document de identitate valabil.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.
În județul Bihor, cel mai mare număr de candidați înscriși sunt la învățământul preșcolar în limba română (59 de candidați).
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierele centrelor de examen.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 și 26 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 1 august.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru Definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

Trimite email
marți, 14 ianuarie 2025, 03:41:33 Ora standard a Europei de Est