Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Dezvoltarea competențelor de reziliență ale cadrelor didactice”

Un nou eveniment marca „TopFormalis”

„Dezvoltarea competențelor de reziliență ale cadrelor didactice”

Casa Corpului Didactic Gorj, cu sprijinul unor formatori ai Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea, a organizat on-line, în perioada 13-29 iunie 2023, Programul de formare și dezvoltare profesională continuă cu tema „Dezvoltarea competențelor de reziliență ale cadrelor didactice".

Programul a fost inclus în Oferta educațională a CCD Gorj, avizată de Ministerul Educației din România. Scopul programului a fost reprezentat de dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de adaptare superioară și management al situațiilor de criză educațională cu care se pot confrunta pe parcursul procesului instructiv-educativ. La acest program au participat un număr de aproximativ 70  de profesori din mai multe județe ale țării (ca, de exemplu, Bihor, Galați, Bacău, Dâmbovița, București, Dolj, Gorj, Sălaj, Suceava etc.), aceștia având posibilitatea de a-și forma o serie de competențe profesionale precum: Utilizarea adecvată a terminologiei de specialitate în contextul domeniului rezilienței în educație, Analiza celor mai importante aspecte care susțin o adaptare eficientă a cadrelor didactice la provocările școlii și educației, din perspectivă psihologică, pedagogică și managerială, Argumentarea importanței deținerii de către profesori a unor competențe de reziliență superior dezvoltate pentru creșterea performanței în învățământ ș.a.m.d. Programul a avut o durată de 24 de ore de formare (dintre care 14 ore de activități didactice sincrone, opt ore activități de formare asincronă, respectiv două ore de evaluare sumativă). Curriculum-ul programului de formare a fost unul generos, incluzând trei module de specialitate: Reziliența în educație. Cadru conceptual general; Reziliența în gestionarea problemelor specifice diferitelor etape de vârstă școlară la elevi; Reziliența în procesul instructiv-educativ. Strategii didactice flexibile de predare / învățare / evaluare; Reziliența în managementul educațional.
Formatorii implicați în implementarea acestui program au fost următorii: prof. univ. dr. Valentin Cosmin Blândul, Universitatea din Oradea / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea; prof. Mădălina Popica, Liceul Teoretic Novaci; prof. Nadia Popica, Liceul Teoretic Novaci; prof. Mihaela Cheregi, Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea; prof. Nadia Bochiș, Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea; prof. Aurelia Șerfezi, Școala Gimnazială Nr. 1 Sântandrei / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea; prof. Kormendi Gyula, Școala Gimnazială „Zelk Zoltan" Valea lui Mihai / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis" din Oradea.
Programul de formare s-a încheiat cu un simpozion național cu tema cursului propus organizat în parteneriat de cele două instituții menționate, prilej cu care toți participanții (deopotrivă formatori, cursanți sau alte cadre didactice interesate) au avut posibilitatea să prezinte modele de bună practică din experiența proprie în ceea ce privește managementul situațiilor de criză educațională.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:04:29 Ora standard a Europei de Est