Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Experiențe de neuitat

Explorăm cele mai frumoase peșteri, o întâmplare inedită, trăită în „Săptămâna verde”

Experiențe de neuitat

Am explorat două dintre cele mai frumoase și unice peșteri din România: Peștera Meziad și peștera cu cristale din mina Farcu. Adevărate expediții de speologie, realizate sub îndrumarea doamnei diriginte Lavinia Rațiu, căreia îi mulțumesc în numele tuturor colegilor.

Wow! am exclamat când am zărit ,,portalul" impresionant al peșterii Meziad (16 metri înălțime și 10 metri lățime). Gândul mi-a zburat imediat la filmele science-fiction, unde printr-un portal magic puteai călători în timp, sau în alte lumi îndepărtate. Iar magnificul ,,portal" al peșterii Meziad e demn de scena unui astfel de film! Explorarea peșterii de abia acum începea. Alături de colegii mei din clasele a VI-a D și a VI-a A de la Școala Gimnazială ,,Dacia", însoțiți de doamnele profesoare Lavinia Rațiu și Delia Tarr, am pornit în ,,expediție". Uitați ce am descoperit: peștera Meziad este o rezervație naturală, unde poți găsi rămășițe ale ursului de peșteră, rămășițe care sunt astfel expuse încât formează un schelet complet, dar și ale omului primitiv, cea mai cunoscută urmă fiind craniul unui tânăr.
Te poți bucura de tot ce poate oferi peștera pe cel mai lung traseu de peșteră din țară, de 1,2 km, unde poți admira diversele formațiuni care s-au format în milioane de ani, ele luând forme din cele mai neașteptate, precum a unui pantof cu toc imens, a unei mâini ieșite din cer, a unui boboc de floare, gata să înflorească sau chiar a unui imens candelabru. Aaaa, da! Să nu uităm de imensa populație de lilieci care trăiesc în peșteră, aceștia fiind spre surprinderea mea, ,,dresați". După peștera Meziad am vizitat mina Farcu, cunoscută pentru minunatele sale cristale de calcit din care provine bauxita, din care se face aluminiul. La început părea o mină banală în comparație cu grandioasa peșteră Meziad, dar apoi am văzut muzeul minerilor de la intrarea în mină, care era foarte interesant și în final am realizat că m-am înșelat când am văzut minunatele cristale strălucitoare și modelate de natură într-un mod spectaculos. Cristalele erau încântătoare, cu formele lor aparte care te uimeau din prima secundă. Ghidul care ne însoțea ne-a spus că sclipiciul care strălucea peste tot în peșteră, este ,,ingredientul" esențial pentru ca să se formeze viitoarele cristale, și că datorită umidității, peștera/mina este încă într-o perioadă de dezvoltare și încă pot apărea noi formațiuni.
Am aflat multe lucruri interesante, ocazie cu care am apreciat munca minerilor care au scos la iveală aceste bijuterii ale naturii.
Ziua s-a încheiat într-un mod relaxant și plăcut! Cu toții am savurat o pizza delicioasă și o înghețată la un local din Beiuș.
Săptămâna Verde = distracție, cunoaștere și explorare!
Voi ce activități interesante ați făcut în Săptămâna verde?
#pesteraMeziad, #minaFarcu, #săptămânaverde
Andrei Popovici
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Experiențe de neuitat.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:30:56 Ora standard a Europei de Est