Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Trei tenori italieni aduc arii şi canzonete celebre pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea

Pe 25 mai,

Trei tenori italieni aduc arii şi canzonete celebre pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea

Celebre arii și îndrăgite canzonete vor face inimile să vibreze în interpretarea unui formidabil trio de tenori italieni: Domenico Menini, Alessandro Goldoni și Angelo Forte.

Ei vor interpreta arii precum: ,,Nessun dorma", ,,E lucevan le stelle", ,,La donna e mobile" sau canzonete ca: ,,O sole mio", ,,Santa Lucia", ,,Funiculi, Funicula" sau ,,Caruso", în spectacolul extraordinar intitulat „În minunata lună mai", găzduit pe 25 mai de Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea!
Invitaţii de marcă desăvârşesc programul unei seri ce onorează belcanto-ul italian. Două voci grave echilibrează registrul evenimentului: reputatul bariton Fernando Araujo (Austria) și legendarul bariton Alfio Grasso (Italia).
Soprana Jeanne Marie Druce (Franța) încheie pleiada soliştilor ce vor purta publicul pe aripile muzicii.
Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată, după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, a lui André Rieu, ,,cu vioara în mână", de tânărul dirijor și solist violonist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa. El va dirija celebra ORCHESTRA DI TEATRO D'OPERA ITALIANA și ORCHESTRA OPEREI VOX. Sub bagheta sa vor evolua celebrii artişti instrumentişti din Europa și din lume!
Amploarea sonoră a evenimentului va fi întregită de aportul Corului Operei Vox, alături de care publicul va fredona celebrele refrene.
Coordonarea scenică a Orchestrei di Teatro D'Opera Italiana, a Corului, Orchestrei și Baletului Operei Vox, precum și a tuturor soliștilor invitați, va fi asigurată de regizorul și coregraful Vlad Sebastian.
Spectacolul ,,Trei tenori italieni" este un omagiu adus marilor tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor.
Minunatele canzonete și îndrăgitele arii din opere și operete celebre vor ajunge „În minunata lună mai" în mai multe orașe din țară, în cadrul unui turneu în premieră națională.
Datele și orașele deja confirmate sunt următoarele:
12 mai - CONSTANŢA - Casa de Cultură a Sindicatelor
13 mai - GALAŢI - Casa de Cultură a Sindicatelor
14 mai - PLOIEŞTI - Casa de Cultură a Sindicatelor
15 mai - BUCUREŞTI - spectacol găzduit la TNB Sala Ion Caramitru
16 mai - BRAŞOV - Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu
17 mai - PIATRA NEAMŢ - Cinema Mon Amour
18 mai - BOTOŞANI - Casa de Cultură a Sindicatelor
19 mai - SUCEAVA - Casa de Cultură a Sindicatelor
20 mai - BACĂU - Teatrul de Vară Radu Beligan
21 mai - SIBIU - Centrul Cultural Ion Besoiu
22 mai - TIMIŞOARA - Opera Națională Română
23 mai - ARAD
24 mai - CLUJ-NAPOCA - Casa de Cultură a Studenților
25 mai - ORADEA - Casa de Cultură a Sindicatelor
26 mai - BAIA MARE - ATP Tech Center
Bilete și detalii pe: ProTicket.ro şi Ticketstore.ro și pe paginile de Facebook Cortina AG și Opera VOX.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:04:36 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...