Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Și-a lansat „Dava” în cetatea Oradea

Aseară, gojdista Raluca David

Și-a lansat „Dava” în cetatea Oradea

Mă obișnuisem să scriu despre Raluca David, iar și iară, ca despre o olimpică națională (la matematică), preocupată, însă, și de literatură, cochetând cu poezia, dat fiind faptul că era vizitată tot mai des de muzele poeziei...

 Cuminte, tenace, perseverentă, bine orientată și întotdeauna foarte hotărâtă să-și urmeze destinul, Ralu a făcut o mutare importanță care pe mine m-a lăsat interzis, aseară (miercuri, 27 mai 2009), când am aflat că își lansează, nu un volum de versuri, la care mă puteam aștepta, ci tocmai un roman (SF).
 Rând pe rând, domnii Ioan Moldovan, Aurel Chiriac și Dorel Tifor, care nu erau deloc străini de isprava Ralucăi, s-au arăta încântați de lansarea gojdistei într-ale scrisului (SF), „fascinată fiind de lumea geto-dacilor pe care o invocă” în „Dava” sa. Așadar „fetița scânteietoare”, „de un calm olimpian, elevul ideal pe care și l-ar dori orice dascăl”, debutează ca romancier la vârsta de 18 ani. „Ceva neobișnuit! A avut acest curaj să debuteze cu un roman, ca să se elibereze”. Era, pesemne, într-un „prizonierat tandru, amoros, o boală a tinereții ei pe care o învinge! Are răbdarea de a sta, a aștepta, a scrie, a tăia, a reveni”, ceea ce nu este puțin lucru pentru a reuși!
 „Bucuria razelor de soare printre copaci, bucuria înălțimii stâncilor”
 „Visam de mult să ajung scriitoare, însă ca mai tuturor scriitorilor, îmi lipsea un subiect...
 Comorile sunt detaliile cu care vreau să vă momesc. Pentru că am ales dintre toate pe cele care m-au vrăjit pe mine. Muntele, adică Apusenii în care am crescut, și muntele, adică stânca din interior, spiritul românesc pe care eu l-am regăsit în mitologia dacică...
 Așa cum v-am invitat astăzi aici, la cetate, vă invit să aflați că în limba dacică, Dava înseamnă cetate și vă invit să vă bucurați împreună cu mine de cetatea pe care am clădit-o pentru a celebra comorile noastre, ale românilor”, ne-ndeamnă Raluca.
 Nu putem să nu fim încântați de invitația gojdistei și să lecturăm primul său roman, intitulat, simplu, „Dava”.
  Raluca, abia așteptăm să ne surprinzi cu noi și noi isprăvi ... literare! (Ovi DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Și-a lansat „Dava” în cetatea Oradea.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:45 Ora standard a Europei de Est