Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Demonstrația live cu drona medicală, un succes. Aparatul a parcurs distanța propusă în 8 minute

Proiect-pilot unic în România, „Drone medicale”,

Demonstrația live cu drona medicală, un succes. Aparatul a parcurs distanța propusă în 8 minute

În circa 8 minute, o dronă medicală a străbătut distanța dintre cele două clădiri principale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Aparatul de zbor a decolat de pe heliportul unității spitalicești din str. Gh. Doja și a aterizat pe clădirea de pe str. Corneliu Coposu. Demonstrația live a avut loc, sâmbătă, 21 ianuarie 2023, în cadrul unui proiect-pilot unic în România, „Drone medicale", care s-a desfășurat în Oradea. Traseul de astăzi a fost aprobat în prealabil de către Aeronautică Civilă Română.

Modelul de dronă folosit este X 11, un aparat care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și cu o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.
Fost pilot militar de F18 și drone militare, cu experiență inclusiv în teatrele de operațiuni din Afganistan, Rory Houston, care este și cofondatorul și directorul general al companiei australiene Skyy Network, partenerul logistic care se ocupă de acest proiect pilot, a vorbit despre provocările din timpul testărilor.
„Am făcut mai multe zboruri pe perioada acestei săptămâni pentru a testa drona. Săptămâna s-a încheiat cu succes, deși ne-am confruntat cu multe provocări, vremea ne-a pus câteva impedimente, dar totodată ne-a ajutat să ne dăm seama ce trebuie îmbunătățit. Una dintre provocări a fost vântul, am avut parte de rafale zilele acestea, totuși, drona a fost construită astfel încât să zboare în ciuda vântului puternic. Are o parașută, precum și zone prestabilite în care poate să aterizeze autonom în caz de urgență, dacă consideră că nu mai poate să-și continue zborul'', a explicat Houston.
Proiectul, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (cu toate locațiile sale) și municipiul Oradea, își dorește să eficientizeze costurile în ceea ce privește serviciile medicale oferite, dar și să dezvolte un sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.
Despre avantajele unui astfel de serviciu a vorbit managerul Gh. Carp: „Mă bucur că am ajuns în acest punct și sunt convins că Oradea va inspira și alte spitale din România să rezolve problema transportului și a analizelor făcute rapid. Gândiți-vă că acest sistem este disponibil 24 din 24 de ore, aparatul poate să zboare și noaptea, apoi personalul heliportului va fi instruit ca să piloteze aceste drone, deci nu trebuie să angajăm alt personal, iar costurile de funcționare sunt mult reduse față de mașini care trebuie să facă tot felul de tururi în permanență".
City-managerul Mihai Jurca a explicat ce urmează după această demonstrație: „De acum încolo începem să analizăm datele și să planificăm ceea ce va deveni o operațiune de zi cu zi, respectiv operarea în condiții normale, în fiecare zi. Vedem care sunt rezultatele testului, care sunt datele, ce costuri vom avea, pentru că în funcție de tipul de aeronavă, frecvența zborurilor, vom putea calcula ce costuri presupune. Ne uităm și spre finanțări europene, pentru că, cel mai probabil am putea să accesăm astfel de finanțări pentru aeronava în sine și pentru training-ul, pe care noi oricum îl avem aici datorită heliportului".
Drona folosită în cadrul acestor demonstrații este doar una de testare, deoarece în funcție de necesitățile proiectului se va alege modelul cel mai potrivit ca viteză, capacitate de transport, plus alte detalii tehnice.
„Această dronă are nevoie de doi piloți, aceasta este reglementarea pe care Autoritatea Aeronautică a acceptat-o și a avizat-o, dar există un soft de management al spațiului aerian de joasă înălțime la care lucrează compania Skyy Network și în momentul în care acela va fi avizat și operațional, asta înseamnă câțiva ani, vom putea avea operațiuni doar din laptop, dronele vor zbura autonom, însă asta necesită timp și multe scenarii pe care trebuie să le testăm'', a mai precizat Jurca.
Dacă se va concretiza, soluția dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. Cele patru spitale orășenești din Bihor: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru analizele care nu se fac în locațiile proprii, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.
Vedeți trei filmulețe pe: https://drive.google.com/drive/folders/1aes1MzveciDV0qoRKHU60ss6py5ZG6Dr
 
Vedeţi 34 de poze în Galeria foto: Demonstrația live cu drona medicală, un succes. Aparatul a parcurs distanța propusă în 8 minute.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:09:40 Ora standard a Europei de Est