Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Revista ,,OviDan” nr. 211 din 14 oct. 2022

Cine sunt protagoniștii și beneficiarii?

Revista ,,OviDan” nr. 211 din 14 oct. 2022

Curios lucru, ne-a scăpat să vă prezentăm numărul 211 al revistei ,,OviDan".
Am dat parcă un semnal sau două și am rămas cu impresia că v-am și prezentat-o, dar nu a fost să fie...

Așadar, acest număr l-am deschis cu premierea excelenței școlare, eveniment pe care Primăria Oradea l-a organizat, așa după cum obișnuiește să o facă, de Ziua Oradiei, în 12 octombrie. La ediția din 2022, nu mai puțin de 142 de elevi și 107 profesori (coordonatori) au fost felicitați și premiați pentru rezultatele școlare deosebite obținute în anul școlar 2021-2022.
În 2022, ,,Agora" Internațional, grădiniță, școală și liceu, a împlinit 10 ani de existență! ,,Universitatea din Oradea promovează educația și integritatea europeană, susține ambiția Uniunii Europene de a crea un spațiu continental al educației", iar rectorul Universității ,,Agora", domnul profesor univ. dr. ing. Mişu-Jan Manolescu, îi îndeamnă pe studenții ,,Agorei" să profite cât mai mult de toate oportunitățile pe care le au ca studenți! Încă din prima zi de școală, directorul Școlii Gimnaziale ,,Dacia" a definit ceea ce înseamnă astăzi Școala ,,Dacia": ,,Dezvoltare, apreciere, cooperare, inovare, adaptare". Vineri, la Școala Gimnazială ,,Dacia", s-au împărțit certificate Cambridge: 36 de elevi și-au primit rezultatele la examenele susținute. Așa după cum spuneam (scriam) atunci despre articolul semnat de prof. Claudia Mândru, semnalam ,,O apariţie ,,satelit" și un reportaj nou în peisaj! Copilăria de ieri și de azi în Clasa Junglei. Maria pedagodista și vulcanista (alias prof. Maria Duma, de la C.N. ,,Iosif Vulcan" din Oradea) a adus (și implementat proiectul) la Oradea ,,Exploratorii" tocmai din Londra (de la școala nepoților săi). În mijlocul revistei (în paginile 10-11), am obișnuit cititorii și beneficiarii revistei, să admire două pagini de albume color adunate din cadrul reportajelor prezentate în cele 20 de pagini ale numărului 211. La startul întrecerii, adică în 5 septembrie, în prima lor zi de școală, s-au prezentat și cei mai mici școlari ai Liceului cu Program Sportiv ,,Bihorul", prichindeii clasei pregătitoare, alături de tânăra și frumoasa lor învățătoare, prof. Cristina Mariana Șipoș (din Ghiorac). ,,Cu noi este Dumnezeu", am spus-o și în acest număr (în pagina 13), cu ocazia slujbei arhierești pe care Preasfințitul părinte Sofronie a săvârșit-o la sfințirea antimiselor aduse din Muntele Athos, la Biserica Ortodoxă Sf. Apostol Andrei din Oradea. La Gurbediu, două educatoare de top, prof. Mariana Pater și prof. Ioana Ancuța Ursădan, alături de învățătoarea, prof. Ancuța Daciu, ne-au surprins în mod plăcut cu bucuriile și bogățiile toamnei, în alt fel (mod) spus: ,,Festivalul toamnei la Gurbediu". ,,Educația ne unește", spune prof. Liana Ardelean, de la Grădinița Nr. 52, în articolul publicat de Ziua Mondială a Educației. La Toboliu, prof. Alina Maria Colar și elevii săi de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Cheresig au adus obiceiurile și tradițiile din Toboliu pe scena Festivalului verzei. Elevii doamnelor prof. Simona Bunta și Vasilica Ienei, de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" au organizat o excursie de studiu de patru zile tocmai la Predeal, Sinaia și Brașov... De la Școala Gimnazială Nr. 1 Chijic, am publicat conferința de diseminare a proiectului Erasmus+ KA1.
Acestea au fost subiectele pe care am reușit să le cuprindem în cele 20 de pagini ale revistei ,,OviDan" nr. 211 din 14 oct. 2022, număr ilustrat cu 78 de poze, din care 21 sunt color.
Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:11:28 Ora standard a Europei de Est