Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Premier prix” la Paris pentru poezia unui elev din Salonta

La Gala de premiere a Concursul internațional de poezie „Poésie en liberté”

„Premier prix” la Paris pentru poezia unui elev din Salonta

Théâtre Rouge (Teatrul Roșu) din incinta Jardin d'Acclimatation (Grădina Aclimatizării) din Paris a fost gazda Galei de premiere a Concursul internațional de poezie „Poésie en liberté" - ediția a XXIV-a (2021-2022). Luni, 21 noiembrie, pe scena teatrului parizian au urcat laureații acestui concurs internațional al liricii francofone.

Andrei Ovidiu Petrache, elev al Colegiului Național „Teodor Neș" din Salonta (Bihor), a primit Premier Prix (Premiul I) pentru poezia „Vivre avec la joie du jeu" („Trăiește viața ca-ntr-o joacă"). Eleva Anamaria Păduraru, de la Colegiul Național „A.T. Laurian" din Botoșani, a primit „Troisième Prix" (Premiul III). Cei doi tineri poeți au reprezentat anul acesta România la Festivitatea de premiere „Poésie en liberté 2022" de la Paris.
„Sunt bucuros că aduc acest Premiu I acasă, în România, în Bihor, în orașul meu Salonta. Pentru poezia premiată, scrisă în limba română și apoi în franceză, le mulțumesc profesoarelor mele Roxana Ilieș și Anca Fustos. Ediția XXV a Concursul internațional de poezie „Poésie en liberté" (2022-2023) este deschisă și își așteaptă poeții. Pentru gala de premiere de anul viitor, de la Paris, mă aștept ca România să numere premiile a zeci de tinere condeie!" - a declarat Andrei Ovidiu Petrache.
Concursul internațional de poezie „Poésie en liberté" („Poezie în libertate"), adună în fiecare an peste 4.000 de participanți cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani, dintr-o medie de 60 de țări. Poeziile se scriu în limba franceză. Cele mai bune poezii sunt publicate într-o antologie editată la Paris de Asociația culturală „Poésie en liberté". Acest concurs este prilejul multor întâlniri cu poeți și artiști. Jean-Marc Muller este președintele-fondator al „Poésie en liberté" care, în toamna acesta, a ajuns la ediția a XXV-a.
„Aceast regal al lirismului francez este surprinzător pentru că le permite elevilor și studenților care își urmează studiile în Franța sau în străinătate, cu vieți atât de diferite, atât de îndepărtate, să vină să-și ofere poeziile, minereul lor prețios, cu aceeași fervoare, în bătaia inimilor noastre", a precizat Francis Coffinet, poet, președinte al juriului în anul 2022.
„Poésie en liberté vă va surprinde, vă va emoționa pentru că poeții cu vârste fragede care se regăsesc în acest amfiteatru al speranței nu se lasă intimidați de duritatea timpului prezent. Acești tineri minunați, fiind de aici și acum, trăiesc din plin sentimentele pe care le transmit. Aceste vibrații poetice rămân universale. În ciuda tulburărilor și provocărilor prin care trece generația lor, tinerii poeți ai sanctuarului „Poésie en liberté" se bucură de viață cu sinceritate, îndrăzneală, uneori cu blândețe. În fiecare poezie, care reflectă locul lor în această lume, ei ne oferă, cu sau fără modestie, pur și simplu ceea ce sunt. Și le mulțumim!" - a susținut în discursul său Matthias Vincenot (în foto, alături de Andrei), poet, președinte al Asociației „Poésie en liberté" din Paris, doctor în litere, Cavaler al Artelor și Literaturii Franceze.
 
Eşti mare, Andrei!
Să urci, să lupți și să învingi!
Parisul ți-a demonstrat că ai potențial și talent și te-a premiat.
Crede, continuă și speră, bate și ușile se vor deschide!
Multă baftă, Andrei! (OviDan)
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: „Premier prix” la Paris pentru poezia unui elev din Salonta.

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 21:57:46 Ora standard a Europei de Est