Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
18 septembrie 2024

2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024 – 5.000 de lei, este pe ordinea de zi în Guvern.
Este vorba despre proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2024 și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.
Proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) a fost adoptat în ședința de Guvern, miercuri, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...


2 septembrie 2024

Toți inspectorii școlari generali din țară, convocați la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, la trei zile de consfătuiri, pe 4-6 septembrie – surse

Toți inspectorii școlari generali (ISG) din inspectoratele școlare sunt convocați pentru trei zile de consfătuiri la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro.
Șefii inspectoratelor școlare județene (ISJ) și din Municipiul București (ISMB), numiți politic după Pixiada din luna august – despre care a scris aici pe larg Edupedu.ro, vor merge la Poiana Brașov pe 4-6 septembrie.


Mai mulți secretari de stat din Ministerul Educației și ministra Ligia Deca se vor întâlni cu inspectorii școlari generali în format fizic, mai arată sursele citate.

Potrivit surselor noastre, consfătuirile de 3 zile vor avea loc la Hotel Șoimul din Poiana Brașov.


Pentru inspectorii școlari generali adjuncți, întâlnirile cu oficiali din Ministerul Educației se vor organiza online, de pe 3 până după 20 septembrie, după graficul transmis în inspectoratele școlare.

Deca nu a mai organizat până acum astfel de întâlniri cu inspectorii școlari generali care să dureze mai mult de o zi.

Ligia Deca a mai organizat o conferință cu inspectorii școlari generali în format fizic și în anul școlar trecut, la București, în octombrie 2023.

Atunci, erau pe ordinea de zi bursele școlare, transportul elevilor, digitalizarea evaluărilor naționale și organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar (DJIP).
Edupedu.ro a scris la mijlocul lunii august că începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli: peste 2.500 de persoane au fost puse de politicieni sau reconfirmate în conducerile școlilor și ISJ-urilor.

Recent, Ligia Deca l-a schimbat din pix pe inspectorul școlar general PNL Cătălin Canciu cu Cici Bolovan, tot de la PNL, președinta organizației județene de femei a partidului.

Politizarea educației, la loc comanda. Ligia Deca a cedat presiunii partidelor și a șters de pe lista incompatibilităților pentru directorii și inspectorii școlari funcțiile de consilieri locali sau județeni, în proiectul legii învățământului preuniversitar
Concursul pentru șefia inspectoratelor școlare, profund politizate, nu se organizează nici în acest an. Ligia Deca: “Eu îmi doresc profesionalizarea managementului la nivelul inspectoratelor”, dar după adoptarea legilor
Consfătuirile naționale pe discipline școlare au loc online, în perioada 1-30 septembrie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației...

Viceprimarul Antonia Nica a primit vizita unei delegații de profesori din Italia

Doamna viceprimar a însoțit apoi delegația în Turnul Primăriei

Viceprimarul Antonia Nica a primit vizita unei delegații de profesori din Italia

Viceprimarul Antonia Nica a primit miercuri, 16 noiembrie 2022, vizita unei delegații de profesori din orașul Gravina, Italia.

Aceștia se află la Oradea în cadrul unui proiect Erasmus - „Open to the future", respectiv a unui schimb de experiență cu Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu".
Delegația, însoțită de Radu Rus, directorul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, a fost formată din directorul școlii „Instituto Comprensivo Don Eustachio Montemurro" din Gravina, dl. Michele Loglisci  și profesorii Annamaria Colonna, Arcangela Cicolecchia și Vittoria Squeo.
Cadrele didactice din Italia au fost însoțite în vizita la Primărie de un grup de elevi și profesori de la Liceul Ortodox.
Viceprimarul Antonia Nica i-a primt în sala de ședințe ,,Traian Moșoiu", unde le-a adresat un cuvânt de bun venit: „Ne bucurăm să vă avem azi ca oaspeți la Primăria Oradea, clădire monument istoric, recent reabilitată. Așa cum știm cu toții, Programul Erasmus aduce cu sine multe perspective de dezvoltare pentru tineri. O perspectivă poate mai puțin importantă, la prima vedere, este: mobilitatea - călătoria a milioane de tineri și dascăli dintr-o țară în alta, dintr-o cultură în alta. În Oradea, oraș multietnic și multiconfesional, ne bucurăm de existența a șase licee teologice, școli în care, poate mai mult decât în altele, pe lângă o educație de calitate, se promovează valorile creștine încă atât de necesare pentru vremurile prezente. (...) În același timp, în aceste școli, dovadă fiind și ziua de astăzi, se întreprind parteneriate extrem de utile copiilor și dascălilor noștri".
Aflați pentru prima dată la Oradea, italienii au fost impresionați de frumusețea orașului și a clădirilor sale monument istoric.
Totodată, în cadrul activităților educaționale specifice proiectului Erasmus, profesorii din Gravina au apreciat condițiile foarte bune de studiu de la Liceul Ortodox, clădirea școlii de pe str. Aluminei, nr. 88 fiind recent reabilitată de administrația locală pe fonduri UE. Aceasta este a șasea unitate de învățământ din municipiul Oradea reabilitată energetic pe fonduri europene.
În cadrul vizitei, oaspeții au putut afla mai multe lucruri despre construcția clădirii Primăriei, a reabilitării monumentului istoric și a funcțiunii palatului administrativ.
La finalul întâlnirii, elevii de la Liceul Ortodox i-au dăruit viceprimarului Antonia Nica un tablou pictat chiar de ei, cu imaginea Primăriei Oradea.
Viceprimarul a însoțit apoi delegația în Turnul Primăriei, pentru a le arăta cea mai frumoasă panoramă a orașului.

Trimite email
vineri, 1 noiembrie 2024, 02:12:05 Ora standard a Europei de Est