Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul cultural județean „Special Kids”

„O viață mai bună pentru copiii cu CES”

Festivalul cultural județean „Special Kids”

Festivalul cultural “Special Kids” a luat ființă în cadrul parteneriatului școlar multilateral Comenius „O viață mai bună pentru copiii cu CES”, un parteneriat între șapte școli din Europa, școli speciale și școli de masă având elevi integrați din: Suedia, Portugalia, Italia, Bulgaria, Turcia, Letonia și România, coordonat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea.

 Prima ediție a festivalului a fost organizată în luna februarie 2008, cu ocazia vizitei partenerilor din străinătate.
 Datorită succesului înregistrat, la ediția din acest an, am avut mai mulți participanți: C.S.E.I. nr. 2 și nr. 3 din Oradea, C.S.E.I. Tileagd, Școala Specială Popești, S.A.M. „George Barițiu”, Grupul Școlar „Ioan Bococi”,  Asociația Down Oradea - Centrul de Zi pentru Tineri și Adulți „Iedera” și C.S.E.I.S. Oradea, cărora li s-au alăturat elevi integrați din unele școli de masă, precum Școala cu clasele I-VIII „George Coșbuc” și „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea, Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller”, Grădinița nr. 4 din Marghita, Școala Specială Popești - clase integrate Marghita.
Și pentru că manifestarea s-a ținut chiar în 8 mai, tema festivalului a fost Ziua Europei, fiind integrat în cadrul Săptămânii Comenius. Întrecerea s-a desfășurat în sala festivă a școlii, fiind structurat pe patru secțiuni: program artistic pentru elevii integrați în învățământul de masă, program artistic pentru elevii cu deficiență mintală severă, program artistic pentru elevii cu deficiență mintală moderată sau ușoară, precum și o expoziție cu lucrări. Pentru jurizare au fost invitați specialiști, reprezentanți ai unor instituții de cultură, precum: prof. Crăciun Parasca (de la Inspectoratul de Cultură), prof. Luminița Morar și Ioan Fluieraș (de la Palatul Copiilor și Elevilor), prof. Liviu Buțiu (de la Filarmonica de Stat Oradea) și prof. Carmen Ilisie (director adjunct al C.S.E.I. nr. 1). 
 Manifestarea a fost onorată de invitați - surpriză care au încântat auditoriul: Antonela Ferche Buțiu, Felicia Costin, Voichița Mihoc, Cornel Borza și trupa de break dance „Cool boys”, cărora li s-a alăturat corul școlii.
Grație unor sponsori generoși: Leontin Ciucur, Cornel Borza, Lucian Silaghi, Mircea Matei și dna Antița Balaci, precum și firmele „Dacor” și „Danone”, toate echipele participante au fost răsplătite cu diplome și mici daruri. Maestrul de ceremonii a fost actorul Emil Sauciuc de la Teatrul de Stat Oradea.
„Evenimentul a fost unul reușit, oferind acestor copii posibilitatea să urce pe scenă și să fie vedete pentru câteva minute, ceea ce înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea lor. Acest festival, ajuns la a II-a ediție, este un vis împlinit și nu ne rămâne decât să sperăm că manifestarea va deveni tradiție la nivelul învățământului special din județul Bihor. Noi vom face tot ce ne stă în putere pentru acest lucru”, a declarat psihopedagog Teodora Pantazi, coordonatorul proiectului și unul dintre organizatorii evenimentului.
(Dobrican T.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:08 Ora standard a Europei de Est