Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cinci decizii majore în urma consultărilor Ministerului Educației cu federațiile sindicale!

,,Am avut un dialog foarte constructiv și responsabil cu federațiile sindicale

Cinci decizii majore în urma consultărilor Ministerului Educației cu federațiile sindicale!

Am avut un dialog foarte constructiv și responsabil cu federațiile sindicale reprezentative din învățământ: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret".

Am agreat împreună cu reprezentanții celor două federații următoarele cinci propuneri de îmbunătățire a textului proiectului Legii învățământului preuniversitar - „România Educată". Măsurile agreate se vor regăsi în textul proiectului de lege care va fi înaintat spre adoptare în Guvern:
1. Posibilitatea legală a organizării concursului propriu de admitere la nivel de colegiu (nu numai la nivelul colegiilor naționale), cu condiția ca această admitere să fie organizată imediat după susținerea examenului de Evaluare Națională, se constituie într-o veritabilă șansă suplimentară pentru ca elevii să poată fi admiși în colegiile dorite, fiind în același timp o oportunitate unică pentru acele colegii care își doresc și își asumă selecția în vederea susținerii performanței prin inițierea unui număr important de clase de excelență/specializare în rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Astfel, Evaluarea Națională va avea rolul de monitorizare a sistemului de educație, conform recomandărilor OECD. Elevii absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională mai devreme cu o săptămână, iar concursul de admitere în colegii va fi susținut pe baza programelor școlare, ulterior examenului de Evaluare Națională, pe baza unor subiecte elaborate „în afara unității de învățământ" pentru concursul de admitere în colegii.
Admiterea în liceu prin repartiție computerizată a elevilor care nu au ocupat un loc în urma concursului de admitere în colegii se va realiza pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, după încheierea concursurilor proprii de admitere în colegii.
Aceste prevederi ar urma să fi aplicate începând cu sesiunea iunie 2024.
2. Referitor la examenul național de Bacalaureat a fost agreat ca limba și literatura română (inclusiv gramatica) să constituie o probă distinctă în cadrul acestui examen. Structura probei de limba română va permite evaluarea competențelor specifice, eliminând accentul pus pe învățarea mecanică. Promovarea examenului național de Bacalaureat va fi condiționată de obținerea mediei 6, pe baza notelor obținute la proba de limba și literatura română și la proba A, care cuprinde discipline din trunchiul comun (matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și științe socio-umane).
Referitor la proba E, prevăzută la art. 75 alin. (4), a fost agreat faptul că își va păstra caracterul facultativ, deoarece va avea un nivel de dificultate corespunzător pentru a putea fi baza acordării unei calificări de nivel 4, conform art. 76 alin. (5) și art. 76 alin. (3) și a putea fi luată în considerare atât la admiterea în învățământul superior în condițiile autonomiei universitare, cât și pe piața muncii.
Pentru încurajarea participării absolvenților de liceu la proba E, având în vedere nivelul de dificultate al subiectelor realizate astfel încât să permită acordarea unei calificări de nivel 4, aceasta nu va condiționa promovarea examenului național de Bacalaureat.
A fost prezentată modalitatea în care evaluarea la Bacalaureat se va realiza în format digital (asistat de calculator): acest fapt nu înseamnă că toți itemii vor fi de tip grilă! Vor fi și itemi cu răspuns deschis, itemi de tip întrebare structurată, eseu etc. Esențiale sunt modalitatea de colectare a datelor și modalitatea de interpretare a informațiilor la nivel de competență - de exemplu, un răspuns care se referă la o cauzalitate (cauză-efect) va fi evaluat și în cadrul itemilor de la disciplinele istorie, geografie, fizică, matematică etc., iar interpretarea rezultatelor la nivel de competență va fi extrem de utilă în fundamentarea politicilor educaționale.
Bacalaureatul în noua formă este prevăzut a fi implementat în 2027, după realizarea noilor planuri-cadru și a noilor programe pentru ciclul liceal, pentru prima generație care studiază pe baza noilor programe începând cu clasa a IX-a, anul școlar 2023-2024.
3. Asumarea filierei la nivel liceal este apreciată ca fiind o măsură oportună, în măsură să susțină creșterea calității procesului de învățământ și profesionalizarea  resursei umane (un profil profesional adaptat al cadrului didactic).
Unitățile de învățământ liceal vor funcționa  cu respectarea principiului asumării filierei. Ministerul Educației stabilește criteriile de încadrare a unei unități de învățământ liceal într-una dintre cele trei filiere (teoretică, vocațională sau profesională) printr-o metodologie aprobată prin ordin de ministru.
Pentru filiera profesională s-a agreat titulatura de  „Liceu tehnic și profesional" și asumarea integrală a acestei filiere, cu precizarea că pentru unitățile de învățământ liceal din zone greu accesibile sau dezavantajate, pentru asigurarea unui acces echitabil la educație al elevilor vor putea fi justificate și aprobate, prin ordin de ministru, anumite excepții de la această măsură. Astfel, în proiectul de lege va fi reglementată această posibilitate prin raportare la motive obiective care țin de asigurarea dreptului la educație, dar și de nevoia de continuare, spre exemplu, a susținerii performanței sportive la nivelul unor licee tehnice și profesionale care au înregistrat performanțe în acest domeniu și nu numai.
4. Procesul de descentralizare va fi inițiat prin reconfigurarea activității de educație extrașcolară la nivelul sistemului național de învățământ. Palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor fi reorganizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte din rețeaua școlară. Personalul încadrat la nivelul acestor unități de educație extrașcolara își menține calitatea de personal didactic titular la nivelul sistemului național de învățământ.
Componentele de patrimoniu, terenurile și clădirile unităților de educație extrașcolară, având în vedere specificul și răspândirea structurilor arondate, vor face parte din  domeniul public și vor fi administrate de către consiliile județene. Schimbarea destinației se va putea face numai cu avizul conform al Ministerului Educației. Celelalte componente ale bazei materiale vor fi de drept proprietatea unităților de educație extrașcolară și vor fi administrate de către consiliile de administrație, conform legii.
5. În condițiile evidențierii importanței susținerii învățământului special, integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă se va face gradual, doar în măsura în care la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de masă vor fi asigurate condițiile specifice din perspectiva existenței resursei umane calificate (consilieri, profesori de sprijin și cadre didactice formate pentru educația copiilor cu CES), precum și din perspectiva existenței infrastructurii dedicate (cabinete psihopedagogice, camere resursă) pentru asigurarea școlarizării elevilor cu CES, conform nivelurilor de sprijin care vin în întâmpinarea cerințelor educaționale ale acestora, oferindu-le atât flexibilizarea predării, cât si intervenții specifice: logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenții psihologice, precum și adaptări și modificări curriculare, diverse tipuri de asistență psihopedagogică. În funcție de nivelul de sprijin vor fi elaborate instrumente metodologice specifice care să asigure operaționalizarea și funcționalitatea acestora prin strategii de adaptare, augmentare, modificare, compensare, dispensare, tehnologii asistive și de acces, planuri educaționale personalizate, planuri educaționale individualizate și planuri de intervenție personalizată. Centrul Național de Educație Incluzivă va gestiona componenta de formare a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și componenta de programe naționale de cercetare cu impact major privind politicile incluzive, instrumentele administrative, programele și practicile incluzive.
Marți, 23 august, începând cu ora 10.00, vom continua dezbaterea cu federațiile sindicale pe cele mai importante aspecte din proiectul Legii învățământului preuniversitar-România Educată.
#ColaborarePentruOLegeSustenabila!
Sorin Mihai Cîmpeanu,
ministrul Educației

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:30:36 Ora standard a Europei de Est