Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Dora Pop a ales Facultatea de Relații Internaționale a Universității din Oradea

„Vacanță la Roma”, școală la Oradea!

Dora Pop a ales Facultatea de Relații Internaționale a Universității din Oradea

Dora Pop s-a născut la Șimleu Silvaniei și a copilărit în Italia. A făcut liceul la Roma, dar a decis să vină la Oradea, pentru studiile universitare.

„Bacul a fost superb, acolo. Am fost la un liceu de filologie. Am dat examen din mai multe limbi străine. Da, am fost tentată să rămân la Roma, pentru a face o facultate. Dar am aflat de Facultatea de Relații Internaționale a Universității din Oradea, prin intermediul unei școli de vară, și am decis să vin aici. A contat mult faptul că aici am primit informații despre burse, profesori, oportunități, internshipuri", spune Dora Pop, studentă în anul II.
Dora vorbește cinci limbi străine, e foarte apreciată de profesorii ei și se numără printre voluntarii Școlii de Vară „POLIS". „Am ales Relațiile Internaționale pentru că, de mică, am fost curioasă să știu cât mai multe despre lume și despre mecanismele care pun în mișcare banii, politica, economia... Mă interesează, în mod special, actorii internaționali importanți și politica externă".
Studenta de 21 de ani spune că are o listă cu ceea ce vrea să facă în viață și nu e dispusă să renunțe la niciun punct de acolo. „Sunt deseori întrebată ce vreau să fiu. Mi-ar plăcea să lucrez în domeniul relațiilor internaționale, undeva în Franța. Sunt concentrată spre viitor și deschisă la experiențe noi și cunoaștere. Desigur, vreau să fac și masterul. Să învăț cât mai mult, să adun experiențe, să mă implic".
Fiindcă, la un moment dat, s-a gândit că o carieră politică poate fi atractivă, Dora Pop s-a înscris și la cursurile Departamentului de Științe Politice și Științe ale Comunicării. „E o variantă pe care nu o exclud... Poate, dacă lucrurile s-ar mai limpezi în viața politică, ideea ar fi mult mai tentantă. Dar, la cum stau lucrurile acum, mă tem că, în politică, aș deveni un Vadim Tudor", spune tânăra râzând. „Am o personalitate puternică...", adaugă ea, zicând că se vede lucrând la Parlament, fie ca expert, fie în calitate de... ales.
„Orice ar fi să fac, trebuie să fie un job: dinamic, provocator, incitant. Cred că am o gândire critică bine dezvoltată și, prin urmare, aș putea deveni analist politic. Oradea pare că duce lipsă de așa ceva...", socotește Dora Pop, studenta chemată la Cluj, dar care a ales să deprindă și tainele politicii tot la Universitatea din Oradea.
Dora Pop e un bun argument pentru ideea că o a doua specializare universitară, complementară celei dintâi, este un plus pentru orice absolvent de studii universitare, sporindu-i șansele de reușită în viață.
„Studentă model", spune conf. univ. dr. Cristina Matiuța, profesoara Dorei Pop.
„Mă bucur că Dora a ales să studieze la universitatea noastră, după studii liceale în sistemul de învățământ italian. Interesul copiilor unor români din diaspora de a continua studiile universitare în țară e un fapt îmbucurător pentru noi, reînnodând astfel legăturile cu România. Dora este o studentă foarte muncitoare, deprinderile ei de a munci temeinic, formate în sistemul de învățământ italian, sunt atuuri evidente", zice, despre Dora Pop, profesoara ei, conf. univ. dr. Cristina Matiuța. (B.C.)

Trimite email
luni, 7 aprilie 2025, 05:18:22 Ora de vară a Europei de Est