Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău: „Avem, pentru viitorii studenți, o ofertă generoasă și foarte diversificată

Universitatea din Oradea: Admiterea 2022

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău: „Avem, pentru viitorii studenți, o ofertă generoasă și foarte diversificată

Universitatea din Oradea și-a prezentat, miercuri, 6 iulie 2022, oferta de școlarizare pentru anul de învățământ care va debuta la începutul lunii octombrie. La conferința de presă au participat: rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, prorectorul responsabil cu managementul cercetării și calității învățământului, prof. univ. dr. Sanda Filip și coordonatoarea Biroului „Admitere 365", Corina Ardelean.

„Suntem deja în plin proces de admitere pentru anul universitar 2022-2023, unele facultăți demarând procedurile de înscriere încă din data de 4 iulie. Avem, pentru viitorii studenți, o ofertă generoasă și diversificată", a declarat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău.
Concret, oferta Universității din Oradea înseamnă: 97 de programe pentru studii de licență, din care șapte în limba engleză, 64 de programe pentru studii de masterat, patru dintre acestea în limba engleză,plus 18 programe de studii doctorale, în limbile română și engleză.
Înscrierile pentru admiterea la Universitatea din Oradea se fac pe tot parcursul lunii iulie, urmând ca rezultatele să fie afișate până la data de 1 august 2022. Patru facultăți susțin probe de admitere: Facultatea de Arte, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, la specializarea Arhitectură, Facultatea de Geografie, Turism și Sport, pentru specializările Sport și Kinetoterapie, respectiv Facultatea de Medicină. „Admiterea la unele facultăți se face în ordinea mediilor de la bacalaureat sau, cu ponderi diferite, în funcție de mediile de la anumite materii și examenul de bacalaureat. De exemplu, pentru admiterea la Facultatea de Drept se iau în calcul: în proporție de 40% media de la bacalaureat, 30% media anilor de liceu și 30% media unor discipline umaniste", a explicat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău. El a mai adăugat că, în acest an, cei care aspiră să devină mediciniști vor da o singură probă de examen, cu subiecte din biologie și chimie.
Pentru anul universitar 2022-2023, Universitatea din Oradea are pregătite 1.900 de locuri, bugetate, la nivelul studiilor de licență și o capacitate totală de școlarizare de 5.500 de locuri. Programele de master au bugetate nu mai puțin de 850 de locuri și pot primi peste 1.700 de studenți. „Din păcate, la doctorat avem doar 19 locuri bugetate", a afirmat prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău.
Universitatea din Oradea pune la dispoziția celor care vor să își aprofundeze cunoștințele și programe post-universitare. Între acestea,cele din domeniul dezvoltării rețelelor de e-learnig și management educațional vor fi, după cum apreciază prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, „foarte solicitate pentru că tehnologia digitală este tot mai prezentă în predare, învățare și evaluare". „Le recomand celor care învață bine să facă și o a doua specializare. În acest caz, studenții și absolvenții noștri urmând să achite doar jumătate din taxa de studii", a mai afirmat rectorul universității orădene.
Reprezentanții Universității din Oradea subliniază că taxele de școlarizare au crescut foarte puțin, față de anii trecuți. „Nu sunt creșteri semnificative. Taxele nu au crescut la nivelul ratei inflației", a asigurat rectorul prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău. La licență, cea mai mare taxă de școlarizare este pentru Facultatea de Medicină, 6.100 de lei pe an. Pentru domeniul „interpretare muzicală", taxa este de 5.000 de lei, însă acest domeniu presupune, după cum explica prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, costuri ridicate pentru pregătirea individuală a studenților. La facultățile umaniste, taxa anuală este în jurul sumei de 2.900 de lei, iar la cele inginerești de 3.100 de lei. Pentru studiile de master, taxa anuală este de 5.000 de lei la muzică, 3.000 de lei la facultățile umaniste și 3.400 la cele din domeniul tehnic. „Taxele de înscriere sunt cele din anii trecuți", a subliniat coordonatoarea Biroului „Admitere 365", Corina Ardelean.
Rectorul Universității din Oradea a spus că viitorii studenți pot beneficia și de mai multe tipuri de burse, cele speciale având valoarea de 1.000 de lei, iar cele de doctorat de 85 de euro pe lună. Bursele Erasmus se bucură și ele de un buget foarte generos. În plus, Universitatea din Oradea are relații contractuale cu 550 de instituții de învățământ superior din întreaga lume, studenții având posibilitatea să acceseze programe de învățământ din peste 80 de țări, după cum a declarat Corina Ardelean, șefa Biroului „Admitere 365". Căminele Universității din Oradea pot primi 1.435 de studenți, iar un loc în cămin costă între 200 și 150 de lei.
Prorectorul prof. univ. dr. Sanda Filip a adăugat că, pentru anul universitar următor, sunt 246 de locuri rezervate românilor veniți de peste granițe, etnicilor romi și elevilor proveniți din licee aflate în mediul rural.
„Acordăm o atenție deosebită studenților care vin din Ucraina", a subliniat prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău. Rectorul Universității din Oradea a explicat că, din țara aflată în război cu Rusia, vin două categorii de studenți; studenții ucraineni și studenții străini care au învățat în Ucraina. „Avem în lucru circa 500 de dosare, primite din partea acestora. Statul român asigură, pentru aceștia, o suplimentare de 20% a locurilor bugetate", a spus prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău.
„În anul universitar care tocmai s-a încheiat am avut 400 de studenți angrenați în concursuri și competiții de specialitate. 250 de studenți au participat la diverse proiecte de cercetare. Alți 81 de doctoranzi au luat parte la proiecte speciale dedicate lor. Universitatea din Oradea este bine cotată, avem o recunoaștere internațională bună în acest an și pe domeniul cercetării", a declarat prorectorul responsabil cu managementul cercetării și calității învățământului, prof. univ. dr. Sanda Filip. Prorectorul Universității din Oradea a mai scos în evidență faptul că instituția oferă multe stagii de internship, în oraș și chiar în străinătate. „Credem că este foarte important ca absolvenții noștri să știe ce înseamnă, la modul real, meseriile pentru care se pregătesc. Asigurăm un nivel de educație foarte bun. De aceea suntem printre universitățile bine cotate ale țării", a concluzionat prof. univ. dr. Sanda Filip.
„Sperăm ca anul universitar 2022-2023 să se desfășoare sub auspiciile normalității", a mai spus, la finalul întâlnirii sale cu presa, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău. (B.C.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:53 Ora standard a Europei de Est