Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Trasee turistice montane din Bihor, omologate de Ministerul Turismului

Șase trasee pe teritoriul comunei Vadu Crișului

Trasee turistice montane din Bihor, omologate de Ministerul Turismului

Șase trasee turistice montane din județul Bihor au fost omologate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Certificatele au fost emise la solicitarea Primăriei comunei Vadu Crișului, toate cele șase trasee fiind pe teritoriul unității administrativ- teritoriale.

Practic, Primăria comunei Vadu Crișului devine administratorul acestor trasee montane existente, în timp ce lucrările de mentenanţă se desfăşoară sub coordonarea şi supravegherea Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor al Consiliului Județean Bihor.
„Frumusețea munților noștri are un potențial a cărui valorificare poate contribui la dezvoltarea județului nostru din punct de vedere turistic. Traseele montane care fac legătura între diferitele puncte de atracție turistică trebuie să fie amenajate și întreținute corespunzător pentru a asigura accesul turiștilor în condiții de siguranță. Mulțumesc domnului primar Dorel Cosma pentru că este prima comună din județul Bihor care își asumă responsabilitatea pentru amenajarea și întreținerea traseelor turistice montane existente. Mulțumesc, de asemenea, Serviciului Salvamont pentru implicare", a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Toate cele șase trasee omologate au ca punct de plecare Cabana Peștera:
1.Cabana Peștera - malul Crișului Repede - belvedere Peretele Melcului - Dealul Popii (683 m altitudine) - Cătunul Pojorâta - Valea Izbândișului - Șuncuiuș; Marcaj: triunghi roșu; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
2.Cabana Peștera - halta Peștera - Peștera Baia Cocoșului - comuna Șuncuiuș - Tabăra „Castel" Șuncuiuș - Poiana Frânturii - Valea Mișidului - Peștera Moanei; Marcaj: triunghi albastru; Durata de parcurgere: 4 ore;
3.Cabana Peștera - Peștera Caprei - Peștera Devenț I - III - belvedere Terase - zona de pădure cu câmp de lapiezuri, doline - platoul Tomnatic - Zece Hotare - Peștera Bătrânului; Marcaj: bandă albastră; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
4.Cabana Peștera - Peștera Roșie - Stanul Stupului - Peștera Fugarilor - Peștera Baia Cocoșului; Marcaj: punct galben; Durata de parcurgere: 4 h;
5.Cabana Peștera - halta Peștera - Peștera Podireu I - II - Tăul fără fund - Peștera Casa Zmăului  - belvedere Peretele Zânelor - belvedere Peștera Roșie - belvedere Stanul Stupului - tunel CFR - malul Crișului Repede; Marcaj: punct albastru; Durata de parcurgere: 4,5 ore;
6.Cabana Peștera - Peștera Caprei - Peștera Devenț I - III - belvedere Terase - belvedere Peretele Melcului - malul Crișului Repede; Marcaj:punct roșu; Durata de parcurgere: 3,5 ore.
În județul Bihor există 54 de trasee turistice amenajate care însumează peste 700 de kilometri. Primăria comunei Roșia și Primăria comunei Căbești sunt alte două unități administrativ - teritoriale care și-au asumat administrarea a două trasee turistice montane nou amenajate.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Trasee turistice montane din Bihor, omologate de Ministerul Turismului.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:57:39 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...