Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Dăruind vei dobândi - jucării pentru copii

La Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir”

Dăruind vei dobândi - jucării pentru copii

În perioada 23-25 mai 2022, la Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir" din Oradea, s-a desfășurat TÂRGUL DE JUCĂRII, conform unui parteneriat între școala noastră și Asociația Pro Bambini Oradea.

Activitatea face parte din proiectul Dăruind vei dobândi - jucării pentru copii, aflat la a XII-a ediție, având ca scop declarat implicarea și responsabilizarea părinților, elevilor, dascălilor. Elevii au renunțat la o jucărie, au cumpărat sau confecționat jucării pe care le-au expus în cadrul târgului. Participanții la eveniment au achiziționat jucării pe baza de donații în bani, care vor fi folosiți în proiectul Burse de studiu pentru elevi.
Doamnele director ale școlii, dir. prof. Teodora Codău și dir. adj. prof. Beata Balint și toate cadrele didactice de la cele două clădiri ale școlii s-au implicat pentru atingerea obiectivelor specifice ale proiectului: inițierea în activități de voluntariat; conștientizarea nevoii de implicare și colaborare; dezvoltarea la elevi și la părinți a spiritului civic, prin implicarea lor directă în campanii și acțiuni organizate cu diferite ocazii la nivelul școlii; creșterea interesului față de acțiuni civice prin promovarea acțiunilor de voluntariat; aplicarea matematicii în practică; dezvoltarea spiritului antreprenorial; implicarea comunității în activități educative.
Coordonatoarele activității, prof. Liana Sabo, la clădirea mică și prof. Mihaela Dobai, la clădirea mare, s-au asigurat că evenimentul este cunoscut de către elevi și părinți și susținut de părinți și colegi. Ca etape de lucru ar fi de amintit: stabilirea datei de desfășurare a activităților, redactarea și imprimarea de afișe și flyere expuse la loc vizibil la toate porțile de acces în școală sau împărțite individual elevilor, colectarea și depozitarea de jucării și jocuri, stabilirea prețurilor, organizarea standurilor și vânzarea propriu-zisă. De menționat este și implicarea doamnei bibliotecar Melania Ciomoș, suflet mare și devotat muncii cu micii ei cititori, la editarea afișului ca și un preambul la activitatea ce va colora viu și vesel bucuria copiilor.
Timp de două săptămâni, elevii au donat jucării și jocuri arătându-se altruiști, alături de alți copii mai puțin alintați decât ei în această viață. Fiecare profesor al școlii a avut grijă ca toți copiii și părinții lor să conștientizeze nevoia de a se implica ajutând nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Profesorii pentru învățământ primar clasele pregătitoare: Liliana Maghiari, Mariana Pința, Florica Cîmpan, Eniko Fandly, clasele întâi: Doina Lung, Tatiana Coșarcă, Diana Vidican, Krisztina Chromec, clasele a doua: Simona Lucaciu, Daniela Pece, Liana Sabo, Annamaria Balajti, clasele a treia: Florina Bărcan, Andrei Corb, Melinda Stanca și clasele a patra: Cornelia Balogh, Mihaela Dobai, Brigitta Sanislav, alături de toți profesorii de la clasele de gimnaziu au participat la acest eveniment al școlii.
Cu siguranță nu a fost ușor pentru copii să renunțe la jucăriile lor care i-au însoțit de-a lungul anilor din copilărie, care le poartă micile secrete, dorințe și bucurii! Ajutați de părinți, ei au făcut ordine selectivă în cutia lor de jucării, s-au jucat cu ele parcă dorind să își ia rămas bun, le-au pus în plăsuțe și le-au adus la școală. Până să le predea, mulți dintre ei și-au prezentat cu mândrie și încântare jucăriile și jocurile prietenilor și colegilor de clasă. S-au adunat zi de zi tot felul de jucării până când grămezile au devenit dealuri și chiar munți de jucării. Suntem mândri de voi toți, dragi copii!
O altă etapă importantă a activității o constituie zilele de târg. Copiii s-au asigurat că au bani la ei cu care să cumpere jucării. Părinții de acasă și cei de la școală i-au sfătuit precum la o oră de educație financiară sau de matematică să aibă un buget în care să se încadreze după ce se sfătuiesc cu donatorii de acasă; să chibzuiască bine ce jucării și câte își vor lua fără să fie nevoiți să se împrumute; să plătească costul cerut și să aștepte restul pe care să îl socotească în gând pentru a evita greșeli provocate de entuziasmul zilei; să păstreze banii în portmoneu și să știe în orice moment de câți bani mai dispun; să dea restul corect; să aștepte cu răbdare până se eliberează un copil-vânzător căruia să îi spună cu curaj ce dorește; să gestioneze alte situații neprevăzute. Felicitări, dragi copii! Ați demonstrat aceste calități mânați de un gând bun: de a ajuta alți copii ce se află în nevoi.
Am văzut în aceste zile multă bucurie în ochi de copii inocenți. S-au atașat repede de noile jucării și le-au implicat rapid în viața lor de școlari. Le-au prezentat școala în pauze luându-le cu ei pe coridoare și în curte. Le-au ținut în brațe chiar și în timpul orelor sub ochii îngăduitori ai doamnelor. Încântarea li se citea pe chipuri la terminarea orelor. Până au ajuns în brațele părinților, au mers cu piepturile umflate de mândria de a fi dovedit că au crescut, că au gestionat corect și după plac banii primiți, că au acum multe și noi jucării, că abia așteaptă să povestească marea lor realizare și să dovedească faptul că în curând vor trece în altă clasă. Vă spunem cu drag: meritați, copii frumoși! Vă iubim!
Prof. Sabo Liana Teodora
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Dăruind vei dobândi - jucării pentru copii.

Trimite email
duminică, 6 aprilie 2025, 23:14:05 Ora de vară a Europei de Est