Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Împreună pentru un mediu curat”

La Grădinița Nr. 44 –,,Rază de soare”, structură a Grădiniței Nr. 50

,,Împreună pentru un mediu curat”

În cadrul Programului Plantropolis lansat de Fundația Comunitară Oradea și finanțat de Russmedia România, cu sprijinul VPK Packaging Salonta, Asociația Grund Community, grădinița noastră a reuşit să câștige un proiect cu finanțare nerambursabilă pentru realizarea unei mini grădini în curtea grădiniței, suma alocată fiind în cuantum de 7.400 lei (acordată în trei tranșe).

Proiectul este conceput pentru a se desfășura pe o perioadă de nouă luni. În cadrul proiectului vor fi derulate 22 de activități, realizate săptămânal la cele opt grupe de preșcolari. Activitățile propuse vor fi desfășurate pe grupe de vârstă (mică, mijlocie și mare) și vor culmina cu realizarea unei mini grădini urbane.
Proiectul a debutat cu desfășurarea unor activități de colectare selectivă. Copiii sunt învățați să colecteze selectiv deșeurile în cinci fracții, iar pentru desfășurarea acestor activități ne bazăm pe sprijinul și susținerea familiilor tuturor preșcolarilor înscriși în grădinița noastră.
Prin amenajarea unei mini grădini în cadrul grădiniței vom crea un loc în cadrul căruia copiii vor învăța și vor face numeroase descoperi: vor observa cum se dezvoltă o plantă, ce fel de insecte polenizează florile, ce fel de viețuitoare trăiesc în pământ, cum ne pregătim propriul îngrășământ natural (compost) pentru plante, astfel le vom crea propriul teren de joacă și de împărtășire a experiențelor trăite. Mini grădina va deține zone cu plante medicinale/ aromatice (pătrunjel, mărar, mentă, leuștean, rozmarin, cimbru), flori (ochiul boului, garoafa din grădină, bănuței, flori de piatră, floarea soarelui decorativă, crăițe, flori de paie, gura leului pitică), bulbi de flori (lalele, narcise, zambile, crini) și legume (roșii, castraveți, ardei, mazăre, fasole, dovlecel, ridichi, salată, arpagic).
Proiectul constituie o oportunitate de a desfăşura cu copiii activităţi practice, plăcute şi îndrăgite de ei, care vor contribuit la creşterea gradului de conştientizare a copiilor cu privire la problemele locale de mediu. Prin acţiunile desfăşurate vom dobândi o grădiniță mai curată, mai frumoasă, cu mai multe flori, cu un ambient mai plăcut, mai cunoscută, deschisă spre comunitate.
Preșcolarii grădiniței noastre le-au primit cu mare drag pe doamnele voluntare din cadrul Asociației Grund Community și împreună au învățat prin joc cum se reciclează corect deșeurile, în funcție de culorile de pe fiecare recipient.
De asemenea, și doamnele educatoare împreună cu copiii au realizat, la rândul lor, o serie de activități prin intermediul cărora au exersat toate cele învățate despre reciclare, astfel în fiecare sală de grupă în recipiente decorate cu imagini sugestive copiii au colectat selectiv pe parcursul a cinci săptămâni, cele cinci fracții:
Învățăm să colectăm: 1.hârtia, cartonul 2.plasticul, metalul, aluminiul 3.sticla 4.deșeurile biodegradabile - deșeuri de mâncare, deșeuri verzi din grădini și parcuri 5. deșeurile reziduale.
Activitățile s-au desfășurat în strânsă colaborare cu familiile copiilor care au primit afișele cu descrierea fiecărei fracții și astfel au colectat și acasă, cele cinci fracții în recipiente decorate cu imagini sugestive.
La derularea acestui proiect participă întreg personalul grădiniței, dar în primul rând cadrele didactice (alături de copii): prof. Copăcean Dorina și Popa Cristina - grupa mică A; prof. Bodea Floare și Puiu AnaMaria - grupa mică B; prof. Todoca Ana și Gavra Mihaela - grupa mijlocie A; prof. Caciora Lucia și Toia Viorica - grupa mijlocie B; prof. Nemeș Florica și Zerghe Felicia - grupa mijlocie C; prof. Mărcuț Ana și Sabău Janina - grupa mare A; prof. Lenath Mariana și Perneș Bianca - grupa mare B; prof. Cornea Anca și Bumb Sanda - grupa mare C, sub coordonarea doamnei director, prof. Pascar Gabriela, dnei prof. coordonator Mărcuț Ana, a dnei prof. Gavra Mihaela, coordonator de proiect și a dnei administrator de patrimoniu Piț Florentina. (A.P.)
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,Împreună pentru un mediu curat”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:42:18 Ora standard a Europei de Est