Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Dublu eveniment: 45 de ani de existență a instituției și acțiuni speciale în cadrul proiectului ,,Creștem împreună cu natura”

Miercuri, la Grădinița Nr. 27 - ,,Voinicel” din Oradea

Dublu eveniment: 45 de ani de existență a instituției și acțiuni speciale în cadrul proiectului ,,Creștem împreună cu natura”

Sub genericul ,,Copii fericiți, părinți mulțumiți", ieri (miercuri, 6 aprilie 2022), la împlinirea celor 45 de primăveri de existență a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 27 - ,,Voinicel", s-au desfășurat, ,,cu porțile deschise" pentru părinți, acțiuni speciale în cadrul proiectului ,,Creștem împreună cu natura", finalizate cu o paradă a costumelor din materiale reciclabile.

Răspunzând invitației adresate de doamna profesor Natalia Coroiu, coordonatorul de proiect pe grădiniță, de a participa la manifestările organizate ieri, am văzut copii fericiți și părinți mulțumiți.
Grădinița ,,Voinicel" este o grădiniță ,,emblematică"
Din inițiativa Primăriei Oradea și Inspectoratului Școlar Județean Bihor, la 1 septembrie 2021, la nivelul învățământului preșcolar orădean, a avut loc o restructurare a grădinițelor, fiind create, prin comasare, adevărate grădinițe-,,mamut", vorba doamnei director Gabriela Pascar, precum: Grădinița Nr. 56 (împreună cu Grădinița Nr.28, director, prof. Daniela Lukacs), Grădinița Nr. 53 (cu patru structuri: grădinițele nr.14, 15,19 și 20, director, prof. Andrada Șulea), ori Grădinița Nr. 50 (cu încă trei structuri: grădinițele  nr. 44, 55 și 27, director, prof. Gabriela Pascar), o astfel de grădiniță -,,mamut", care are 89 de cadre didactice, personal didactic auxiliar și de îngrijire, 25 de grupe, cu 600 de copii.
Ieri, la Grădinița ,,Voinicel", doamna director Gabriela Pascar ne-a vorbit, printre altele, și despre istoricul Grădiniței Nr. 27, înființată în 1977 și devenită o grădinița ,,emblematică a Bihorului, fiind grădiniță de aplicație a Liceului Pedagogic, unde s-au format mii de cadre didactice pentru învățământul preșcolar, ca și mine. Și eu am absolvit Liceul Pedagogic în 2001 și am făcut practica pedagogică la această grădiniță", ne-a mărturisit, cu mândrie, doamna director Gabriela Pascar.
Joacă, zâmbet, iubire, culoare, emoție și visare
Sunt atribute ale copiilor și activităților din cele șase grupe de voinicei fericiți, care, miercuri, i-au bucurat pe părinții lor prezenți în sălile de grupă, la activitățile speciale de proiect și la parada costumelor.
Așa după cum aflasem de la doamna profesor Natalia Coroiu, coordonatorul de proiect, pe agenda zilei, au fost cuprinse mai multe acțiuni: vizitarea grădiniței, cu activități speciale, desfășurate în sălile de grupă, unde au fost organizate ateliere pentru părinți și copiii lor; un moment festiv evocator, urmat de un moment artistic (coordonat de doamna prof. Elisabeta Moțica), pregătirea și desfășurarea paradei...
,,Doresc să precizez faptul că proiectul ,,Creștem împreună cu natura", derulat de Fundația Comunitară Oradea și susținut de Russmedia, cu sprijinul VPK Packaging, în cadrul programului Plantropolis, dedicat instituțiilor de învățământ preșcolar și primar din Oradea, a ajuns la etapa a doua, începând cu luna martie. În prima etapă (derulată în perioada 1-28 februarie), am desfășurat activități ce au avut ca scop conștientizarea importanței colectării și trierii selective a deșeurilor în cinci fracții, în vederea reciclării, pentru reducerea poluării și menținerea unui mediu mai curat și sănătos, iar această primă etapă, dorim să o finalizăm astăzi (ieri - n.n.) cu o paradă a costumelor confecționate din materiale reciclabile", ne-a precizat doamna profesor Natalia Coroiu.
,,21 de instituții care vor avea în curte mici grădini urbane"
Despre desfășurarea și amploarea acestui proiect, aveam să aflăm amănunte de la reprezentantul Fundației Comunitare Oradea, doamna Maria Ursu, coordonatorul de proiect, prezent, ieri, la Grădinița Nr. 27.
,,La proiectul ,,Creștem împreună cu natura", derulat de Fundația Comunitară Oradea și susținut de Russmedia, cu sprijinul VPK Packaging, lansat pe 15 octombrie 2021, în cadrul programului Plantropolis, dedicat instituțiilor de învățământ preșcolar și primar din Oradea, s-au înscris și au câștigat finanțare, în valoare totală de peste 27.000 de euro, 21 de instituții de învățământ, dar nu numai, din Oradea, cuprinzând peste 4.000 de copii; finanțarea se face în funcție de numărul de beneficiari, de la 4.000 de lei la 8.500 de lei, suma maximă care poate fi acordă unei unități de învățământ.
Așa după cum ați aflat, scopul final al proiectului nostru este de a oferi copiilor oportunitatea de a interacționa cu natura, dar și de a învăța într-un mod plăcut și interactiv despre cum cresc, se dezvoltă și rodesc plantele, învățând nu numai să grădinărească, ci și să se bucure împreună de activități desfășurate în aer liber și de rodul propriilor lor eforturi depuse în cultivarea legumelor și plantelor medicinale (aromate) în cadrul micilor grădini urbane create în curțile grădinițelor și școlilor", a conchis doamna Maria Ursu, coordonatorul de proiect.
La manifestările de ieri de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 27 - ,,Voinicel", au participat și alți invitați... de suflet, între care fostul director al instituției, doamna profesor Georgeta Druță, care a slujit această instituție, ca și cadru didactic, timp de 44 de ani.
La mulți ani rodnici și fericiți, stimate doamne educatoare, dragi copii și părinți, slujitori și beneficiari ai acestei grădinițe emblematice!
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (111 poze) în Galeria foto: Dublu eveniment: 45 de ani de existență a instituției și acțiuni speciale în cadrul proiectului ,,Creștem împreună cu natura”.

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 20:14:18 Ora standard a Europei de Est