Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Natura pentru artă, arta pentru natură”

Asociația D’Art derulează proiectul

„Natura pentru artă, arta pentru natură”

În perioada februarie - aprilie 2009, Asociația D’Art derulează proiectul „Natura pentru artă, arta pentru natură” .

 Proiectul, prin promovarea voluntariatului și a beneficiilor sale pentru comunitatea locală, urmărește prin modalitatea de abordare, susținerea producției artistice într-un mesaj de tip “eco-arta” într-o diseminare prilejuită  de Ziua Pământului.
 În contextul actual al apartenenței la CE, impunerea în România a respectării normelor europene de reciclare și refolosire a deseurilor a constituit un prim pas în gândirea acestui proiect. Mergând mai departe, la efectele încălzirii globale, am gândit proiectul ca un mesaj de sensibilizare a cetățenilor asupra gestionării resurselor naturale disponibile și la îndemâna oricui, vizând totodată aspectele ce pot ameliora sănătatea individului și a vieții în general. O sensibilizare și o constientizare ecologică, gândită în termeni artistici, a producției de artă contemporană, știută fiind eficiența comunicării nonverbale în raport cu comunicarea verbală. În cadrul proiectului, cele două tipuri de comunicări se susțin și se completează reciproc, centrul de greutate căzând pe comunicarea nonverbală de natură vizuală. În acord cu obiectivele Asociației D’Art, în proiect sunt implicate mai multe generații de tineri și tineri artiști, într-un dialog al artelor vizuale cu mesaj eco.
 Obiectivele proiectului
 *promovarea unei atitudini pozitive în rândul populației în legătură cu preocupările ecologiste și conștientizarea responsabilității faptelor personale; sensibilizarea și constientizarea cetățenilor asupra problemelor de mediu și a implicării lor activ-participative. 
 *popularizarea activităților ecologiste în universități și școli; atragerea și  angrenarea tinerilor în desfășurarea de activități cu caracter informativ și formativ.
 *promovarea artiștilor debutanți și a producției artistice contemporane, în acord cu obiectivele Asociației D’Art.
 Miercuri, 22 aprilie – un lanț uman
 Activitățile de diseminare a proiectului se adresează, prin specificul lor, cetățenilor municipiului Oradea și tinerilor artiști profesioniști în arte vizuale.  
 Miercuri, 22 aprilie 2009, între orele 13.00 și 14.00, pe strada Republicii (în zona pietonală) sau sub Pasajul Vulturul Negru, în caz de timp nefavorabil, un număr de 160 de tineri, preșcolari, elevi, studenți, vor realiza un lanț uman - mesaj pentru planeta noastră – cu prezentarea de lucrări din domeniul artelor vizuale, realizate pe problematica de mediu.
 Vineri, 24 aprilie 2009, diseminarea lucrărilor realizate în cadrul proiectului, continuă la Centrul Cultural Posticum Oradea începând cu ora 16.00, în contextul unei expoziții din domeniul artelor vizuale, comunicări legate de tematica proiectului și prezentări de modă vizând promovarea tinerilor artiști, în acord cu obiectivele Asociației D’Art.
 Parteneri în proiect sunt: Primăria municipiului Oradea, Agenția de Protecția Mediului Bihor, Primăria Mediaș, Facultatea de Arte Vizuale Oradea, Facultatea de Textile – Pielărie, Liceul de Artă, Palatul Copiilor și Elevilor, Grădinița nr. 28, Școala cu clasele I-VIII din Oșorhei, școlile gimnaziale orădene „Dacia” și „Avram Iancu”, Liceul Teologic Greco-Catolic, Agenția „Amalia Judea Art&Fashion”, Fundația Culturală “Cetate Durgheu”și Figura Decor S.R.L. (Olimpia URDEA)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:05:43 Ora standard a Europei de Est