Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” din Oradea derulează proiectul „Grădinărim cu bucurie”

În cadrul programul PLANTROPOLIS

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” din Oradea derulează proiectul „Grădinărim cu bucurie”

Școala Gimnazială ,,Avram Iancu" din Oradea derulează proiectul „Grădinărim cu bucurie" din cadrul programul PLANTROPOLIS, finanțat de Russmedia România, cu sprijinul VPK Packaging Salonta, Asociația Grund Community și implementat local de Fundația Comunitară Oradea.

Proiectul ,,Grădinărim cu bucurie" se adresează unui număr de 227 de elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu" Oradea, care, prin activități interactive și în contact cu natura, vor învăța să trieze selectiv deșeurile în cinci fracții, utilizând fracția biodegradabilă pentru compost, vor explora şi investiga lumea plantelor (inclusiv cu ajutorul lupelor și al microscoapelor), relaţia acestora cu alte organisme în vederea înţelegerii lumii vii, a locului nostru în natură, a necesităţii protejării naturii, vor însămânța plante medicinale, plante aromatice, zarzavaturi, legume și plante decorative, înființând o mini-grădină în curtea școlii, utilizând compostul pentru bacurile de permacultură.
Vor fi înființate  nouă bacuri, câte una pentru fiecare clasă implicată. Acestea vor fi amplasate în două zone nefolosite ale școlii, patru pe pe un teren viran din curtea școlii, cinci lângă clădirea veche a școlii, pe un teren cu mult ciment. Mini-grădina școlii va cuprinde patru secțiuni: Grădina Bunicii,Grădina cu bulbi, Grădina cu mirodenii și Grădina plantelor medicinale. Vor fi însămânțate: plantate legume și zarzavaturi, plante cu bulbi (de toamnă, primăvară și vară), plante aromatice și plante medicinale.
Perioada de desfășurare a proiectului e decembrie 2021-august 2022.
Cu ajutorul a 27 de voluntari adulți și 227 de copii vor fi realizate peste 20 de activități specifice de cunoaștere, protejare și împrietenire cu mediul, atât în cadrul fiecărei clase participante în proiect dar și prin activități comune și de implicare a membrilor comunității locale. Aceste activități se vor desfășura în principal vinerea (dar nu numai), în intervalul orar 8-16 și vor fi însoțite de activități permanente de triere selectivă a deșeurilor și de întreținere a mini grădinii școlare. Fiecare clasă implicată în proiect va fi responsabilă de o mini-grădină (o lădiță).
Dintre activitățile planificate în cadrul proiectului enumerăm:
Smart City
Prietenul naturii
Reciclăm responsabil
Grădina cu bulbi
Fantezie și creație din materiale reciclabile
Permacultura - grădinăritul ecologic
Căsuțe pentru păsările din grădina școlii
Pictor în grădina mea
Pământul care ne susține
Incredibila aventură a unei semințe
Povestea unei picături de apă
Carnavalul primăverii
Micii grădinari
Ne jucăm într-un oraș curat
Botanist pentru o zi
Flori și polenizatori
Ziua ceaiului
Consumăm responsabil
Botanica din farfurie
La un suc și ceai în grădina școlii
Secretele arborilor
Versuri în grădină
Limonadă cu mentă din grădina școlii
Bucurii în grădina școlii
Recolta din grădină
În urma desfășurării activităților din proiect ne așteptăm să ajungem la o comunitate de copii, părinți și profesori interesați de economisirea resurselor planetei, prietenoși cu mediul și implicați activ în protejarea acestuia, precum și la o adâncire și resemnificare a relațiilor dintre membrii comunității, în spiritul armoniei cu natura.
Grădinăritul în școli este un instrument excelent pentru a promova înțelegerea și implementarea dezvoltării durabile în general. Cultivarea plantelor comestibile în grădinile școlare permite dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a producției de alimente și importanța gestionării durabile a agroecosistemelor. În plus, activitățile propuse ajută copiii să-și dezvolte simțurile legate de alimente, în special gustul și mirosul, precum și capacitatea de a recunoaște calitatea produselor pe care le cumpără și le consumă. Copiii vor observa ciclul de dezvoltare al plantelor și vor învăța despre diversitatea de legume, ierburi, alimente și, în general, despre importanța obținerii nutriției dintr-o mare varietate de alimente, în special plante, pentru sănătatea, bunăstarea și plăcerea lor, dar și despre importanța cultivării acestora într-o manieră prietenoasă cu mediul.
Coordonatorii proiectului și voluntarii implicați își doresc continuarea acestuia și după perioada finalizării lui în luna august prin replicarea culturilor din grădină în anii școlari următori și prin implicarea și a altor clase de nivel primar în colectarea selectivă a deșeurilor în cinci fracții. Prin continuarea proiectului se poate crea o tradiție la nivelul ciclului primar, de continuare a grădinăritului de la un an la altul, oferind comunității o oază de verdeață și un model de reciclare selectivă și de grădinărit eco.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:32:12 Ora standard a Europei de Est