Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Despre creșterea calității actului didactic

Domnul inspector școlar general Horea Abrudan

Despre creșterea calității actului didactic

Generalul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, domnul profesor dr. Horea Abrudan, a venit ieri (miercuri, 26 ianuarie 2022), în fața reprezentanților presei, cu tolba plină, însoțit de domnul inspector școlar Florin Negruțiu (cel care ține legătura cu presa).

Șeful I.S.J. Bihor ne-a oferit, pentru început, o ,,imagine" (în date-cifre și informații) despre cum arată astăzi învățământul bihorean (unități de învățământ și efective). Cel mai interesant capitol al prelegerii a fost cel legat de creșterea calității actului didactic și eficiența financiară. Nu au lipsit din tolbă: Centrul de excelență, Ce-și doresc copiii, Proiectele I.S.J. Bihor, Concursul de directori și Situația pandemică.
,,Imaginea" învățământului bihorean
În unitățile învățământului preuniversitar de stat din județul Bihor învață, potrivit datelor și informațiilor furnizate, ieri, de către inspectorul școlar general, 85.000 de elevi și preșcolari, iar în cel particular circa 2.000. 62 la sută sunt în mediul urban, iar 38% în mediul rural; în cifre: 16.000 de preșcolari, 26.000 în ciclul primar, 22.250 în ciclul gimnazial, 20.000 în cel liceal și profesional; din total, 1.142 învață în învățământul special.175 de unități de învățământ au personalitate juridică, iar împreună cu structurile arondate, însumează 712 unități de învățământ, la care se mai adaugă 12 structuri (cluburi sportive și cluburi ale copiilor, arondate Liceului cu Program Sportiv sau Palatului Copiilor), în total 724 de unități de învățământ.
,,Cum văd eu că putem face o creștere a calității actului didactic"
În două feluri, avea să precizeze generalul I.S.J. Bihor: o dată printr-o restructurare a rețelei școlare și a planului de școlarizare, în sensul în care, astăzi, din analizele statistice, decalajele la rezultatele de la Evaluarea Națională între mediul urban și cel rural sunt undeva la 20%. Cred că diminuarea claselor cu predare în regim simultan, a căror eficiență din punctul meu de vedere, vă spun, tinde spre zero, ar putea fi cheia succesului. Motiv pentru care m-am străduit, făcând analize statistice, analizând zona din punct de vedere geografic, analizând dotările școlilor, microbuzele pe care le au la dispoziție unitățile de învățământ. Astfel am încercat să diminuăm numărul claselor de învățământ simultan", a precizat domnul inspector școlar general.
,,Pentru mine, dialogul este esențial"
Se spune că anul trecut I.S.J. Bihor a făcut demersuri, împreună cu C.J. Bihor și Prefectura Bihor, către ministerele de resort pentru a stimula achiziția de microbuze școlare, potrivit solicitărilor primite din partea a 57 de unități școlare din județ. Cică s-a intervenit pe lângă decidenți ca aceste microbuze să fie pe cât posibil verzi (adică fie electrice, fie hibrid), cu 16+1 locuri. Iar pe alt plan, generalul a avut runde de consultări și întâlniri pe teren cu primari și directori de școală în care au fost subliniate avantajele învățământului în clase independente. ,,Pentru mine, dialogul este esențial și cred că prin dialog și comunicare, putem rezolva orice problemă. Am mers la ei cu cifrele pe masă și am încercat să ne dăm temă de casă unii altora și să găsim soluții astfel încât să îmbunătățim calitatea pregătirii elevilor noștri".
Generalul e de părere ca ,,toată lumea să câștige"
Astfel le-a explicat primarilor că dacă prin restructurare se eliberează clădiri ale unor școli, acestea pot fi folosite, prin modificarea destinației, ca tabere școlare, centre de zi, cantine, azil de bătrâni..., Legea 271 din noiembrie 2021 simplificând procesul de schimbare a destinației, astfel încât ,,toată lumea să câștige".
Mai greu sunt de convins părinții care au reticențe în a-și lăsa copiii duși cu microbuzul în altă școală, unde să aibă parte de învățământ de calitate în clase independente.
Creșterea calității actului didactic ține apoi de calitatea personalului didactic
,,Personalul didactic trebuie să fie permanent preocupat de propria perfecționare. Aceasta este scris și în Legea educației", a ținut să precizeze domnul inspector general. Aflăm că prin intermediul proiectului CRED, în Bihor au fost formate 590 de cadre didactice din ciclul primar și 713 din cel gimnazial. ,,Potrivit articolului 97 din Legea educației naționale, spune șeful I.S.J. Bihor, directorii răspund public de calitatea actului educațional. Mie nu-mi place să facem diferențe în școli la modul în care sunt percepute astăzi diferențele, în sensul în care, eu nu cred că învățământul, în general, este o competiție în care cineva trebuie să iasă pe locul întâi, cineva pe locul II și cineva pe locul III. Din punctul meu de vedere, toată lumea trebuie să câștige. Ce înseamnă, de fapt, să câștige? Dacă ai fost la nota 9, să ajungi la 9.50 sau 10; dacă ai fost la nota 4, să ajungi la 5 sau la 6...
Ce înseamnă eficiența financiară în unitățile de învățământ
În calitate de inspector general, am obligația trasată prin ordin de ministru de asigurarea încadrării în numărul de posturi aprobat anual de minister, susține domnul inspectorul general.
În anul școlar 2021-2022, la nivelul județului Bihor au fost aprobate prin ordin de ministru 9.202 posturi, 8.502 posturi în învățământul de masă și 700 în învățământul special. Răspunderea pentru încadrarea în buget a școlilor aparține directorilor. Două cifre a avansat șeful I.S.J. Bihor, 35 care este numărul de unități de învățământ care au peste 100 la sută încadrare bugetară și 37 de unități care sunt sub pragul de 70% încadrare bugetară.
Un clasament inedit, interesant, privind evoluția unui elev de la Evaluarea Națională la BAC
Domnul general avea să ne surprindă cu un clasament mai puțin obișnuit, absolut diferit de cele întocmite la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Domnia sa a avut în vizor o generație de liceeni, care au intrat în liceu cu niște rezultate obținute la Evaluarea Națională în 2017 și care au absolvit Bacalaureatul în 2021 cu rezultate superioare. Astfel, 65 la sută dintre absolvenții Liceului de Arte au obținut în 2021 note mai mari la Bacalaureat decât în 2017 la Evaluarea Națională; la fel s-a înregistrat și la Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller" - 60%, Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" - 57%, Lic. T. ,,L. Blaga" - 56%, C.N. ,,M. Eminescu" - 56%, Colegiul Ec. ,,P. Cosma" - 52%, C.N. ,,O. Ghibu" - 51%, Lic. T. ,,A. Lazăr"..., dar și la școlile tehnice: la C.T. ,,Mihai Viteazul", 50% din absolvenți au obținut note mai mari decât la Evaluarea Națională; tot 50% și la C.T. ,,Traian Vuia"; 41%  la Liceul Tehnologic Sanitar ,,Vasile Voiculescu" sau 38% la C.T. ,,Constantin Brâncuși". Iar domnul general a conchis: ,,Această situație ne arată că toți lucrăm și că toți trebuie să lucrăm mai bine"!
Ce-și doresc copiii (absolvenții clasei a VIII) să urmeze (ce profil și ce liceu)?
C.J.R.A.E. a întocmit un raport pe baza unui sondaj realizat în rândul a peste 35% din generația claselor a VIII-a privind opțiunile lor pentru continuarea studiilor.
Profil uman - 32%; real - 12%; tehnic - 8%; altele - 7%; servicii - 7%; sportiv - 4%; pedagogic - 4%; arte vizuale  - 3%; militar - 2%...
Liceele agreate: C.N. ,,Mihai Eminescu", C.N. ,,Octavian Goga" Marghita, C.N. ,,Onisifor Ghibu", Lic. T. ,,Arany Janos" Salonta, C.N. ,,Samuil Vulcan" Beiuș, C.N. ,,Teodor Neș" Salonta, Lic. T. ,,Aurel Lazăr", C.N. ,,Iosif  Vulcan", C.N. ,,Emanuil Gojdu"...
La concursul pentru directori, au fost depuse 94 de dosare
Despre proiectele I.S.J. Bihor, am mai publicat în mai multe rânduri.
Despre concursul de directori, doar câteva cifre. Din cele 175 de posturi de director și 80 de posturi de director adjunct, au fost validate (în 17 decembrie 2021) 156 (109 pentru director și 47 pentru dir. adj.), rămânând  99 de posturi.
Pentru sesiunea a doua, demarată în 18 ianuarie 2022, au fost scoase la concurs 67 de posturi pentru director și 30 pentru director adjunct. Până ieri, au fost încărcate (depuse) pe platforma electronică 94 de posturi.
Despre situația pandemică în învățământul bihorean, numai de bine!
Nimic alarmant în ceea ce privește starea de sănătate a elevilor, copiilor și angajaților din unitățile de învățământ. La ultima raportare, din 21 ianuarie, în județul Bihor aveam 646 de elevi confirmați pozitiv, adică 0,72 la sută din numărul total, precum și 257 de angajați, ceea ce reprezintă 2,89%.
Vineri, aveam 138 de clase cu activitatea suspendată. Marți, mai erau două școli cu activitatea suspendată în Oradea: C.N.,,Emanuil Gojdu" și Lic. T. ,,Ady Endre".
Din cei 8.891 de angajați în învățământul preuniversitar bihorean, 5.107 sunt vaccinați, ceea ce înseamnă 57,44 la sută. Marți, au fost distribuite în unitățile de învățământ din Bihor 300.000 de teste de salivă, ajungându-se la un total de 542.430 de teste, iar miercuri, s-au mai primit 60.000 de măști.
În încheiere, domnul inspector școlar general Horea Abrudan a ținut să aducă public mulțumiri Primăriei din Sântandrei pentru spațiul pe care l-a alocat pentru depozitarea tuturor produselor sanitare primite de I.S.J. Bihor, colegilor din Inspectorat, precum și doamnei director Aurelia Șerfezi de la Școala Gimnazială din Sântandrei pentru tot sprijinul acordat în preluarea și depozitarea acestor produse sanitare.
Ovidiu Dan

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:35:02 Ora standard a Europei de Est