Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

În cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Ministerul Educaţiei a demarat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Acesta face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată", cu finanțare PNRR, în valoare de 543de milioane euro - componenta PNRR nerambursabilă.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar. Pentru participarea la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, toate unitățile de învățământ vor completa Declarația de intenție (atât cele din lista publicată,
https://www.edu.ro/sites/default/files/Lista%20unitati%20invatamant%20eligibile%20PNRAS_PNRR_0.pdf cât și cele care nu se află pe listă, dar fac dovada îndeplinirii criteriilor de vulnerabilitate).
Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 de euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de trei ani.
Toate declarațiile de intenție vor fi evaluate, urmând ca unitățile de învățământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, și o analiză de nevoi.
Tipurile de activități eligibile în PNRAS sunt foarte diversificate:
1.Activități pedagogice și de sprijin - cursuri remediale, activități de tip școală după școală, asigurarea consilierilor si mediatorilor școlari în comunitățile rome, orientare școlară, cursuri de educație parentală, metode de predare pentru elevii cu CES, sprijin pentru concursuri școlare și orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile (elevi romi, elevi cu nevoi educaționale speciale, alți elevi cu risc ridicat de abandon școlar);
2.Activități outdoor, recreative, cercuri școlare, activități de sprijin individualizat, subvenții, activități extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, susținerea unor parteneriate între școli și alte entități, sprijin pentru participare la concursuri, activități de networking  școlar etc.
3.Achiziția de echipamente IT, software, echipamente sportive, birotică, amenajare spații de lectură, amenajarea curții școlii, abonamente internet, kituri științifice, abonamente la platforme educaționale, cheltuieli cu mentenanța.
Complementar cu granturile directe în suma totală de 500 de milioane de euro, PNRAS prevede suma de 43 de milioane de euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învățământul preuniversitar. Formarea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, identificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă. Cele șapte module de formare disponibile sunt: utilizarea modulului MATE, programe remediale, comunități de practică, învățarea fără limite, observare la clasă, coaching pentru diriginți și leadership pentru directori.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, într-o videoconferinţă organizată luni 10.01.2022, a prezentat oportunităţile participării la acest program conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Bihor, încurajând şi asigurând sprijin privind depunerea declaraţiilor de intenţie și desfășurarea celorlalte etape.
Vineri, 14.01.2022, la nivelul judeţului Bihor erau depuse declaraţii de intenţie de către 113 unităţi de învăţământ, cu 9 mai mult decât cele 104 cuprinse în lista publicată.
Având în vedere că termenul de depunere a fost prelungit până în data de 21.01.2022, încurajăm unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, să aplice pentru a putea beneficia de un program complex, care să contribuie la creșterea ratei de participare a elevilor la activitățile instructiv-educative, în vederea parcurgerii integrale a traseului educațional obligatoriu, exersând deopotrivă instrumente care să prevină și să combată abandonul școlar.
Inspector școlar Florin Negruțiu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:49 Ora standard a Europei de Est