Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Studenții ,,Agorei” l-au avut ca invitat pe domnul Beiușan Bogdan, executor judecătoresc

Luni, în cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră

Studenții ,,Agorei” l-au avut ca invitat pe domnul Beiușan Bogdan, executor judecătoresc

Luni, 17.01.2022, în Aula Albastră a Universității ,,Agora", a avut loc o întâlnire cu domnul Beiușan Bogdan, executor judecătoresc, eveniment organizat conform calendarului de activități al Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră.

Întâlnirea a fost mediată de către doamna Laura Dumitrana Rath Boșca, directorul Centrului și asist. univ. dr. Felix Popescu, membru.
În sală au fost prezenți studenți de la specializările Drept (anii I, II, III) și Poliție Locală (anii II, III). Evenimentul a fost organizat cu respectarea condițiilor de distanțare fizică și igienizare în contextul pandemiei Covid-19.
În deschiderea întâlnirii, doamna director a mulțumit invitatului pentru faptul că a dat curs solicitării de a avea o prelegere, pentru prima dată, în fața studenților Universității ,,Agora", iar domnul Felix Popescu a amintit studenților faptul că ,,nu trăim într-o lume corectă, oricând putând să intervină, în relațiile interpersonale sau în relațiile de afaceri, o dispută, o creanță, un diferend, care, dacă e să le analizăm din perspectiva Codului Civil, își găsesc de cele mai multe ori rezolvarea la un executor judecătoresc".
În cuvântul său, invitatul întâlnirii, domnul Beiușan Bogdan, a prezentat pas cu pas ce presupune profesia de executor judecătoresc, o profesie liberală de altfel, precum și etapele și condițiile de accedere la o astfel de profesie: printre altele, un aspect interesant este dat de competența teritorială, faptul că executorii aparțin de o cameră în subordinea curților de apel de pe lângă judecătoriile de resort, funcționează în baza unei legi de reglementare a profesiei și sub auspiciile Uniunii executorilor judecătorești la nivel național, respectă un cod deontologic propriu și răspund civil și penal pentru orice greșeală comisă, de unde rezultă și necesitatea unei bune conduite morale și profesionale, dar și o stare de sănătate fizică și psihică pe măsură, pentru a face față presiunilor ce derivă din exercitarea atribuțiilor zilnice.
Despre executarea silită
În cadrul expunerii, accentul s-a pus pe prezentarea procedurilor de executare silită, discuția fiind canalizată pe mai multe direcții, printre care executarea bunurilor mobile, a bunurilor imobile, punerea în posesie, dar și un subiect mai sensibil: încredințarea minorului, în cazul unui divorț, către părintele tutelar, situație în care executorii judecătorești sunt puși să constate diverse realități crunte, pe lângă procedurile anevoioase și complexe în cazul în care minorul refuză să fie încredințat părintelui căruia instanța de judecată i-a încredințat tutela.
Despre instituția validării popririi
La partea de întrebări, studenții au avut tot felul de curiozități, de la riscurile la care se expun executorii judecătorești (amenințări, fapte de agresiune fizică ș.a.), până la cazuri concrete de executare silită, pragul financiar de la care se dispune executarea bunurilor imobile în cazul în care debitorul nu dispune de venituri sau conturi bancare ce pot fi poprite sau alte bunuri mobile. Dl. Felix Popescu l-a rugat pe dl. Beiușan Bogdan să se refere și la instituția validării popririi, un instrument esențial în combaterea situațiilor în care, din diferite motive, se încearcă tergiversarea sau sustragerea de la executarea silită. Studenții au fost interesați și de contestația la executarea silită, dl. Beiușan Bogdan punctând faptul că executarea propriu-zisă decurge până la pronunțarea instanței. Studenții au mai descoperit și un amănunt esențial, acela că numărul posturilor scoase la concurs pentru executorii stagiari este limitat, de altfel și numărul birourilor sau societăților de executori judecătorești fiind, de asemenea, mai redus (în comparație, de exemplu, cu numărul birourilor de notari publici).
La final, gazdele întâlnirii au mulțumit domnului Beiușan Bogdan și Societății de Executori Judecătorești „Beiușan", invitându-l să revină și cu alte expuneri de acest gen la întâlnirea cu studenții Universității ,,Agora".
Foto: Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Studenții ,,Agorei” l-au avut ca invitat pe domnul Beiușan Bogdan, executor judecătoresc.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:58:53 Ora standard a Europei de Est