Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

România mea frumoasă!

La Școala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan” Vașcău

România mea frumoasă!

La final de noiembrie, Școala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan" Vașcău a lansat proiectul local România mea frumoasă prin care își propune să promoveze patriotismul și religiozitatea în rândul elevilor, dar și în rândul comunității locale.

Proiectul România mea frumoasă reunește cinci școli partenere: Școala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan" Vașcău,  în calitate de aplicant și Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău, Școala Gimnazială Finiș, Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu" Beiuș și Școala Gimnazială Nr.1 Rieni, în calitate de parteneri. Activitățile se vor derula pe parcursul a opt luni și vor aborda aspecte ce aparțin domeniului  cultural-artistic - arte vizuale, literatură, dar și istorie.
Am dat startul proiectului amintindu-ne de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel cu care poate începe șirul ,,sfinților naționali", ,,Cel dintâi chemat la apostolie" de către Mântuitorul Iisus Hristos, considerat apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Ziua de 30 noiembrie a devenit sărbătoare națională și însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie din 1995, Apostolul Andrei fiind proclamat Ocrotitorul României în1997, devenind sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Această sărbătoare religioasă e continuată de Ziua Națională a României, celebrată pe 1 decembrie. Data de 1 decembrie are o semnificație istorică deosebită pentru toți românii. Unirea înfăptuită în anul 1918 este una dintre cele mai mari realizări istorice ale poporului nostru. Ziua națională a României reprezintă momentul oportun pentru a le insufla copiilor sentimente de dragoste şi respect pentru limba română, ţara noastră, strămoşii noştri, pentru obiceiuri, tradiții, istorie şi eroii noştri,hrănindu-le astfel mândria că sunt descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de ţară.
Îndrumați de cadrele didactice, copiii participanți la proiect au surprins în afișele, machetele, creațiile plastice și literare realizate, prin recitarea unor poezii patriotice, aceste moment marcante din istoria poporului nostru, exprimându-și în același timp și sentimentele pentru țara lor. Chiar dacă activitățile noastre s-au desfășurat on-line în această perioadă, suntem mândri de elevii noștri, de implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă răspunzând afirmativ provocărilor lansate de profesorii coordonatori. A-i determina pe copii să descopere frumuseţile României şi să le reprezinte în imagini trecute prin filtrul personal are un scop precis: sensibilizarea acestora şi aprecierea locurilor în care trăiesc.
Considerăm că patriotismul și religiozitatea sunt încă „la modă". Acestea trebuie cultivate și trăite alături de întreaga comunitate. Cu aceste sentimente, cu gândul la adevărata Românie, la cei de acasă, dar și la cei plecați pe meleaguri străine, elevii și profesorii participanți la activitățile din cadrul acestui proiect afirmă cu mândrie că România noastră e frumoasă.
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!
Alexandra Terme
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: România mea frumoasă!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:59:10 Ora standard a Europei de Est