Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Licitația de Fapte Bune: donații de 100.000 de euro

Numărătoare inversă pentru

Licitația de Fapte Bune: donații de 100.000 de euro

Chiar dacă mai sunt încă două săptămâni până la evenimentul-bilanț al carității anului 2021 - Licitația de Fapte Bune, cele șase fundații implicate au primit deja donații în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Sumele donate se vor materializa în proiecte educaționale, sociale, de mediu sau sănătate. Evenimentul-premieră, din 8 decembrie, este organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark în beneficiul celor șase fundații participante la proiect:Asociația Agent Green, Asociația Blondie, Crucea Roșie Română, Fundația Digital Nation, Fundația Hope and Homes for Children și Asociația Militarilor Veterani. 
Până la ora actuală, cauzele celor șase fundații implicate au primit donații și sprijin atât din partea companiilor, dar și din partea unor personalități ale societății românești, precum jurnalista Amalia Enache sau prezentatoarea TV Iuliana Tudor. Totodată, platforma artmark.ro permite și persoanelor fizice să depună oferte de pas de licitare, donând pentru o cauză cu care rezonează.
25.000 de euro este cea mai mare sumă donată până în acest moment. Donația a fost făcută de către BTL Construct Crucii Roșii Române, care are nevoie de 250.000 de euro pentru proiectul dedicat reducerii abandonului școlar și asigurarea unei mese calde pe zi pentru copiii familiilor sărace din Valea Jiului. Pentru a îndeplini obiectivul cauzei Crucii Roșii, Donalam contribuie cu o donație de10.000 de euro, iar Aleph News donează 10.000 de euro. Cine alege să susțină această cauză poate dona doar 25 de euro pentru a asigura o masă caldă și o încadrare de tip after-school, pe zi, pentru câte un copil al Văii Jiului.
Cu 10.000 de euro dezvoltatorul imobiliar Hagag susține cauza Asociației Blondie, care presupune achiziționarea unei aeronave pe care să o transforme într-un mijloc de transport rapid ce va fi pus la dispoziția oricărui copil care are nevoie de un transport aerian medical urgent, în mod gratuit. O donație minimă de 250 de euro acoperă costul mediu al transportului medical urgent al unui copil cu o ambulanță aeriană ce costă 2 milioane de euro.
S-a alăturat Licitației de Fapte Bune și Metalcas, care a donat 4.000 de euro cauzei Asociației Digital Nation, ce își propune să acorde 400 de burse „Generația Tech" pentru formarea tinerilor programatori. Pentru a îndeplini obiectivul Asociației îi sunt necesari 37.000 de euro, iar o sponsorizare de 400 de euro va acoperi costul unui modul de curs de programare de patru luni pentru un tânăr.
Asociația Hope and Homes for Children are parte de donații, în acest moment, de 12.000 de euro, dintre care 2.000 de euro donați de Metalcas. Cauza Hope and Homes for Children presupune colectarea a 250.000 de euro pentru construirea unei case de tip familial pentru copiii dezinstituționalizați, fiind parte a procesului de a închide orfelinatele din România. O casă de acest tip oferă copiilor și tinerilor un mediu familial, în care pot trăi 10-12 persoane, care să se bucure de găzduire, îngrijire, educație și consiliere psihologică. Pentru îndeplinirea obiectivului Asociației Hope and Homes for Children, se urmăresc pași de donație de câte 500 de euro, valorând costul lunar al adăpostirii, îngrijirii și educației unui copil în case de tip familial proiectată.
5.000 de euro au fost donați de către atelierul Sarto Asociației Agent Green, care își propune, prin intermediul Licitației de Fapte Bune, din 8 decembrie, să protejeze, inclusiv să replanteze, un hectar de pădure seculară, iar suma de 300.000 de euro va permite cumpărarea pădurii, garantarea protecției stricte pe viață, precum și costurile administrative și de pază pentru 10 ani.O donație de 30 de euro acoperă costul de achiziționare și protejare a unui metru pătrat de pădure seculară, pe care donatorul îl va deține în proprietate simbolică.
În continuare, având în vedere regimul de preț cumulativ, care permite ca ofertele depuse, fie de un pas sau de mai mulți de licitație, să se cumuleze, oricine poate dona pentru cele șase cauze implicate în Licitația de Fapte Bune pe siteul www.artmark.ro ori donând în cadrul evenimentului live, on-line. Este necesar doar deschiderea, în prealabil, a unui cont de licitare pe artmark.ro. Licitația de Fapte Bune este primul eveniment caritabil din România care adună la un loc șase fundații caritabile, al căror obiectiv vizează cauze umanitare, și va avea loc pe 8 decembrie, ora 18.30, on-line, pe platforma Artmark Live.
Alina Panico

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:15:09 Ora standard a Europei de Est