Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primul banking inteligent© din România este acum disponibil și pentru microîntreprinderi și IMM-uri

George se deschide pentru afaceri:

Primul banking inteligent© din România este acum disponibil și pentru microîntreprinderi și IMM-uri

*La trei ani de la lansarea George pe piața din România, platforma se deschide, oficial, pentru business.

*Microîntreprinderile și IMM-urile își pot deschide contul George 100% online și beneficiază de o serie de produse și funcționalități care le ajută să-și gestioneze afacerile digital, simplu și modern
*George transferă experiența online, pe care o oferă deja celor peste1,3 milioane de clienți persoane fizice, către mediul de afaceri
*George pentru afaceri a fost dezvoltat împreună cu clienții BCR.Peste 80.000 de clienți au interacționat cu platforma în faza de testare și au oferit suport în definitivarea experienței
George,primul banking inteligent din România, se lansează oficial pentru business și le propune antreprenorilor români să fie parteneri în lumea afacerilor inteligente digital. George transferă experiența digitală completă, pe care a acumulat-o în cei trei ani de la implementarea în România și pe care o oferă celor1,3 milioane de clienți persoane fizice, către mediul de afaceri. Platforma pune astfel la dispoziția antreprenorilor un ecosistem de funcționalități care îi va ajuta să aibă un control mai bun al afacerilor, într-un mod simplu, rapid și modern.
„Ultimii doi ani au demonstrat rezilienţa constructivă şi creativă a mediului de afaceri din România. Le datorăm enorm antreprenorilor, pentru că au știut să se adapteze și au făcut acest lucru cu un efort impresionant, atât material, cât și uman. În spatele afacerilor, care trec prin transformări existențiale și, în primul rând, digitale, sunt oameni cărora le trebuie un partener de drum ancorat în prezent și conectat la viitor. Au nevoie de o platformă deschisă pentru afaceri inteligente, capabilă să le simplifice viața, care să le ofere flexibilitate și viteză în luarea deciziilor ce fac diferența în business. Un instrument care le poate asigura transferuri mai rapide de informație, fluxuri de lucru mai eficiente și servicii financiare mai rapide, fără hârtii semnate și deplasări fizice. Am învățat, împreună cu clienții noștri, cum să construim un astfel de instrument. Cum să le putem pune la

dispoziție timp personal sau timp pe care îl pot dedica pentru dezvoltarea afacerii. Împreună cu ei, cei 80.000 de clienți activi deja, îl deschidem acum, oficial, pe George pentru afaceri", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Prin lansarea lui George și pentru mediul de business, Banca Comercială Română (B.C.R.) propune antreprenorilor un portofoliu de produse și funcționalități digitale, unic ca ofertă integrată pe piața din România. Printre acestea, cele mai importante sunt:
*Digital onboarding - orice antreprenor, administrator unic de companie, își poate deschide un cont pentru afaceri 100% online, fără să intre în contact fizic cu banca. Fără încărcarea documentelor în platformă și cu o singură ofertă de cont curent, este mai simplu ca oricând să-ți deschizi un cont de companie;
*Multiprofile - asigură gestionarea în aplicație a contului de business, cât și al celui personal, și elimină nevoia folosirii de token-uri fizice sau a numerelor de telefon diferite;
*Overdraft digital - oferă posibilitatea contractării unei linii de credit de până la 300.000 de lei, 100% online, cu un timp de aprobare de 15 minute, fără solicitarea altor documente. Toate informațiile necesare acordării creditului sunt prelucrate automat în George, inclusiv semnarea contractului.
Companiile care își deschid un cont de business George beneficiază de o personalizare a serviciilor în funcție de comportamentul tranzacțional al afacerii.
Platforma George a fost extinsă către mediul de business cu ajutorul și implicarea clienților B.C.R. În ultimul an, peste 80.000 de clienți au avut ocazia să interacționeze cu platforma, în faza de testare, și au oferit suport în definitivarea experienței. 
Cele  mai apreciate funcționalități din George sunt acum disponibile și pentru contul de companie:
Deschidere completă pentru business:
*Se poate intra extrem de ușor, dar sigur. Prin: PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaștere facială;
*Meniuri simple, unde plățile se fac intuitiv și rapid;
*Transferuri și plăți în lei și valută, inclusiv plăți automate (Standing Order/Direct Debit) și plăți de facturi;
*Reply & redo pe tranzacții, ca într-un simplu mail;
*Scanarea codurilor QR/codurilor de bare/IBAN-urilor și generare de coduri QR;
*Personalizarea șabloanelor de plată și a tranzacțiilor, precum și clasificarea tranzacțiilor;
 

 
*Notificări push;
*Notificări push;
*Gestionarea completă a cardurilor, prin posibilitatea blocării și deblocării lor, a recuperării PIN-ului, setarea limitelor de card și reemiterea cardurilor în aplicație.
Managementul afacerii în digital
*Obținerea rapidă a unui extras de cont în aplicația mobilă;
*Căutare simplă, de tipul motoarelor web, în arhiva tranzacțională disponibilă până la șapte ani. Poți căuta după cuvinte-cheie, nume sau date, în funcție de cum îți este mai ușor;
*Gestiune mai bună a vieții financiare a companiei, prin alocarea rapidă a cheltuielilor și tranzacțiilor;
*Culori și imagini de profil pentru personalizarea conturilor, dar și posibilitatea configurării ecranului principal;
*Etichetare tranzacții și adăugare atașamente pentru organizarea mai ușoară a afacerii.
Magazin online
*Soluții de securitate cibernetică Bitdefender, pentru afaceri, cu prețuri preferențiale;
*Certificate de semnătură digitală calificată Trans Sped;
*Aplicația TOM, care poate transforma orice telefon într-un POS;
*Solicitare leasing.
În inima primului banking inteligent© din România se află platforma digitală George, cea mai populară platformă de digital banking din Europa Centrală și de Est, care are deja peste1,3 milioane de clienți, persoane fizice în România. Dintre aceștia, 300.000 de noi clienți au făcut cunoștință cu George numai în 2021.
George este un ecosistem digital, care se transformă și evoluează permanent. Astfel, George a adăugat 40 de noi funcționalități numai în acest an și se bucură de cel mai mare rating în rândul aplicațiilor bancare din România în Google Play și AppStore. Platforma George a fost proiectată de hub-ul de inovație de la Viena al Erste Group, cu implicarea mai multor tineri IT-iști români. George a fost redezvoltat la nivel local de experții B.C.R., împreună cu un întreg ecosistem digital, unic în Grupul Erste. Mai multe detalii despre George pentru afaceri sunt disponbile aici.
George pentru afaceri va fi prezentat astăzi LIVE, începând cu ora 12.00, în cadrul IQ Digital, un proiect hibrid media complex care îmbină elemente din televiziune, digital video, online publishing, dar și din zona trainingurilor și a marilor evenimente de business organizate înaintea pandemiei, proiect gândit de echipa festivalului UPGRADE 100.
Lansarea va putea fi urmărită live pe platforma www.IQDigital.ro.
Cătălin Ioniță,
coordonator
Anca Alina Iliescu,
coordonator Comunicare - expert digital
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Primul banking inteligent© din România este acum disponibil și pentru microîntreprinderi și IMM-uri.
 

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 20:00:50 Ora standard a Europei de Est